Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    0%
  • USD
    18.0365
    0%
  • RUB
    0.2239
    0%
  • RON
    3.7602
    0%
  • UAH
    0.3960
    0%

Toate știrile

01 noiembrie 2026

Concertele lui Taylor Swift la Viena, anulate din cauza unor amenințări teroriste

08 Aug. 2024, 09:35
 // Categoria: În Lume // Autor:  Realitatea.md
08 Aug. 2024, 09:35 // În Lume //  Realitatea.md

Concertele lui Taylor Swift din Viena au fost anulate după ce autoritățile au arestat doi suspecți care ar fi planificat atacuri teroriste, potrivit organizatorilor. Barracuda Music a anunțat pe Instagram că spectacolele programate pentru joi, vineri și sâmbătă au fost anulate, la scurt timp după reținerea celor două persoane suspectate de autoritățile austriece, inclusiv în legătură cu concertele lui Taylor Swift, scrie adevarul.ro.

„Nu avem altă opțiune decât să anulăm cele trei spectacole pentru siguranța tuturor. Toate biletele vor fi rambursate automat.”, se arată într-un mesaj al Barracuda Music.

Anunțul a venit după ce, miercuri dimineață, a fost reținut un tânăr de 19 ani, iar ulterior, în aceeași zi, un al doilea suspect. Poliția austriacă a confirmat arestarea celor doi tineri, care plănuiau atacuri islamiste, vizând în mod special concertele lui Taylor Swift, potrivit sursei citate.

Franz Ruf, directorul de securitate publică din Ministerul de Interne al Austriei, a menționat că au fost confiscate substanțe chimice de la suspectul de 19 ani, arestat în Ternitz, acesta având legături cu Statul Islamic.

„Am descoperit acte pregătitoare legate de concertele lui Taylor Swift din Viena”, a adăugat el, precizând că substanțele chimice au fost extrase de la domiciliul acestuia. Tânărul colabora cu o altă persoană, „radicalizată pe internet”, care a fost arestată la Viena.

„Deși riscul concret a fost eliminat pentru moment, având în vedere că pericolul general a crescut, trebuie să luăm măsurile necesare și să activăm unitățile noastre speciale pentru aceste concerte”, a declarat șeful poliției din Viena, Gerhard Pürstl.

Autoritățile au intensificat măsurile de securitate pentru evenimentele programate în zilele următoare, având în vedere că erau așteptați câte 65.000 de spectatori în fiecare seară de joi până sâmbătă.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

01 Nov. 2026, 15:32
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
01 Nov. 2026, 15:32 // Slider //  Ana Panaguța

Peste 4.000 de alegători au votat până la ora 15:00 în cele șase localități din Republica Moldova unde astăzi au loc alegeri locale noi. Prezența la urne constituie 24,71% din numărul total al alegătorilor înscriși pe listele electorale.

Potrivit datelor prezentate de Comisia Electorală Centrală (CEC), în satul Delacău, raionul Anenii Noi, unde se desfășoară un referendum local, au votat 460 de persoane, ceea ce reprezintă o prezență de 26,68%.

Cea mai scăzută prezență la vot se înregistrează în satul Novosiolovca, raionul Taraclia, unde au votat 17,73% dintre alegători. Urmează localitatea Tomai din UTA Găgăuzia, cu o rată de participare de 20,44%.

Datele actualizate privind prezența la vot pot fi consultate pe pagina oficială a CEC, la rubricile dedicate alegerilor locale noi și referendumului local din 1 noiembrie 2026.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!