Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    0%
  • USD
    18.0365
    0%
  • RUB
    0.2239
    0%
  • RON
    3.7602
    0%
  • UAH
    0.3960
    0%

Toate știrile

31 octombrie 2026

Macron consideră că dizolvarea Parlamentului francez nu a avut impact asupra Jocurilor Olimpice

12 Aug. 2024, 08:34
 // Categoria: În Lume // Autor:  Redacția Realitatea
12 Aug. 2024, 08:34 // În Lume //  Redacția Realitatea

Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat că a fost mult mai responsabil să clarifice situaţia politică prin dizolvarea Adunării Naţionale „înainte” de Jocurile Olimpice, el fiind de părere că această decizie nu a „stricat” evenimentul sportiv.

„Mesajul transmis de poporul francez este foarte coerent cu Jocurile: să lucrăm împreună. Este ceea ce au spus forţelor politice în timpul alegerilor legislative anticipate din 30 iunie şi 7 iulie. A fost depusă o muncă enormă de către departamentele guvernamentale, autorităţile locale, mişcarea sportivă şi federaţii. Aceasta este dovada că Franţa, atunci când este unită, poate realiza lucruri măreţe. Când avem obiective comune, când lucrăm împreună, nimic nu este insurmontabil”, a spus el.

Moştenirea JO va fi dezvăluită la 14 septembrie

Preşedintele a făcut, de asemenea, un bilanţ al celor două săptămâni olimpice, afirmând că „există un singur perdant: spiritul înfrângerii”.

„Cred că toţi cei care nu au crezut în Jocuri s-au înşelat, atât în ceea ce priveşte organizarea, cât şi sportul. Ceremonia de deschidere a fost un moment minunat pentru că a fost plină de îndrăzneală şi de spiritul francez”: Jocurile Olimpice au fost „un succes din punct de vedere al organizării. A fost, de asemenea, un succes pentru sportivii noştri, deoarece am terminat în top 5” cu 16 titluri olimpice, un număr record de medalii de aur pentru Franţa, a adăugat Emmanuel Macron.

El a precizat că va dezvălui „măsurile de moştenire” privind Jocurile de la Paris în 14 septembrie, când va avea loc şi defilarea sportivilor francezi pe Champs-Élysées.

„Nu trebuie să ne abţinem de la nimic în ceea ce priveşte creuzetul olimpic, care ar putea rămâne în capitală după Jocuri. Există o mulţime de probleme tehnice. Toate acestea trebuie analizate şi vom decide împreună” cu miniştrii Sportului şi Culturii şi cu Primăria Parisului, în special.

Emmanuel Macron s-a declarat „sigur că publicul va fi prezent” la Jocurile Paralimpice, din 28 august până în 8 septembrie.

Realitatea Live

31 Oct. 2026, 20:05
 // Categoria: Slider // Autor:  Valentina Buza
31 Oct. 2026, 20:05 // Slider //  Valentina Buza

Mii de soldați din lut, așezați în formație de luptă și pregătiți să-și protejeze împăratul pentru eternitate, reprezintă una dintre cele mai spectaculoase descoperiri arheologice din lume. Timp de decenii, specialiștii au studiat chipurile, armele și tehnicile folosite la construirea Armatei de teracotă din China. Acum, o cercetare aduce în prim-plan un detaliu aproape invizibil, păstrat timp de peste două milenii: amprentele celor care au modelat statuile.

Potrivit publicației IFLScience, acestea sugerează că la realizarea impresionantei armate nu au lucrat doar bărbați adulți, ci și femei și copii.

Descoperirea schimbă perspectiva asupra unuia dintre cele mai ambițioase proiecte din China antică. Cercetătorii au analizat urmele degetelor rămase accidental în lutul umed, înainte ca statuile să fie arse. Rezultatele oferă indicii despre oamenii obișnuiți care au contribuit la construirea monumentului dedicat primului împărat al Chinei, Qin Shi Huang.

Studiul, publicat în revista Journal of Cultural Heritage, a analizat 79 de amprente păstrate pe 36 de statui din complexul funerar. Cercetătorii au folosit măsurători ale distanțelor dintre crestele papilare și un model statistic pentru a estima vârsta și sexul persoanelor care ar fi lăsat urmele.

Rezultatele sunt surprinzătoare. Aproximativ 45% dintre amprente au fost atribuite statistic bărbaților adulți, 32,7% femeilor adulte, iar 22,3% copiilor sub 15 ani. În perioada dinastiei Qin, această vârstă reprezenta pragul legal al maturității.

Descoperirea sugerează că atelierele imperiale ar fi putut include categorii de muncitori mult mai diverse decât se presupunea. Femeile și copiii ar fi participat la modelarea statuilor, alături de meșteșugari experimentați, iar cei mai tineri ar fi putut îndeplini roluri de ajutoare sau ucenici.

Totuși, procentele nu reprezintă proporția exactă a muncitorilor. Un singur meșteșugar putea lăsa mai multe amprente, în timp ce alte persoane puteau să nu lase nicio urmă vizibilă. În plus, dimensiunile crestelor papilare se suprapun între anumite categorii de vârstă și sex, iar arderea lutului poate modifica măsurătorile.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Amprentele descoperite pe statuile din Armata de teracotă sunt importante deoarece oferă o legătură directă cu oamenii care au realizat monumentul. Spre deosebire de inscripțiile oficiale, care documentează în special conducătorii și marile proiecte imperiale, aceste urme aparțin unor persoane ale căror nume au rămas necunoscute.

Cercetătorii consideră că analiza unui număr mai mare de amprente, provenite din diferite zone ale complexului, ar putea clarifica organizarea atelierelor și distribuția sarcinilor între lucrători.

Metoda demonstrează și cât de utile pot fi tehnicile moderne pentru reinterpretarea descoperirilor arheologice. Analizele statistice, măsurătorile precise și comparațiile dintre artefacte pot scoate la iveală informații pe care cercetările tradiționale nu le puteau identifica.

Astfel, una dintre cele mai mari realizări artistice și inginerești ale Antichității începe să dezvăluie nu doar povestea conducătorului pentru care a fost creată, ci și identitatea probabilă a celor care au făcut-o posibilă.