Curs valutar
  • EUR
    20.1579
    0.3344%
  • USD
    17.9853
    0.2096%
  • RUB
    0.2220
    -0.3604%
  • RON
    3.7744
    0.3073%
  • UAH
    0.3939
    -0.4824%

Toate știrile

03 noiembrie 2026

De ce nu trebuie să publicăm pe rețelele sociale documente străine pe care le-am găsit și ce să facem atunci?

18 Aug. 2024, 18:08
 // Categoria: Societate // Autor:  Elena Putregai
18 Aug. 2024, 18:08 // Societate //  Elena Putregai

Anunțurile de pe rețelele sociale care conțin acte de identitate străine cu scopul de a căuta și a le înapoia proprietarilor sunt ilegale. Agenția Servicii Publice (ASP) anunță că pierderea, furtul, deteriorarea sau găsirea unor documente, eliberate pe numele altor persoane, trebuie declarate în mod obligatoriu autorităților emitente, în termen de 15 zile lucrătoare.

Ți-ai pierdut sau ți s-au furat actele de identitate? Primul lucru pe care trebuie să îl faci

„Dacă vă aflați pe teritoriul Republicii Moldova, declararea se face la orice serviciu de eliberare a actelor de identitate al ASP, iar în străinătate – la orice misiune diplomatică sau oficiul consular”, precizează instituția.


Odată ce actele de identitate au fost declarate pierdute sau furate la autoritatea emitentă, statutul acestora se modifică în Registrul de stat al populației și ele devin nevalabile, fiind diminuate astfel riscurile de utilizare nelegitimă a actelor de identitate pierdute, furate sau găsite și de dezvăluire a datelor cu caracter personal ale titularului.

ASP amintește că legislația prevede pedepse pentru transmiterea către altă persoană a paşaportului sau a altui act de identitate ori a unei părţi a acestuia în scopul comiterii de acţiuni ilegale; sustragerea, distrugerea, deteriorarea sau dosirea actelor de identitate; falsificarea, vânzarea sau întrebuinţarea actelor de identitate false; nerespectarea regulilor sistemului de paşapoarte; comunicarea tardivă despre pierderea sau găsirea actelor de identitate; comunicarea de informaţii vădit false pentru a fi introduse în actele de identitate; neprezentarea actelor de identitate la cererea reprezentanţilor oficiali ai autorităţilor publice abilitate prin lege să legitimeze persoanele fizice; eschivarea de la controlul actelor de identitate în timpul efectuării controlului pentru trecerea frontierei de stat; întrebuinţarea actelor de identitate nevalabile, inclusiv a celor găsite; refuzul neîntemeiat al autorităţilor competente de a elibera acte de identitate.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

03 Nov. 2026, 09:36
 // Categoria: Slider // Autor:  Realitatea.md
03 Nov. 2026, 09:36 // Slider //  Realitatea.md

Opera cinematografică a lui Emil Loteanu este o mândrie națională, care merită redescoperită pentru a înțelege mai bine fenomenul artistic pe care l-a reprezentat cineastul. Este opinia invitaților emisiunii „Consens Național” de la Realitatea TV, ediție dedicată împlinirii a 90 de ani de la nașterea regizorului și scenaristului.

În cadrul emisiunii au fost evocate momente importante din viața și activitatea lui Emil Loteanu: realizarea unor capodopere cinematografice, descoperirea și afirmarea unei generații de actori, dar și implicarea sa în mișcarea de renaștere națională.

Criticul de artă Larisa Turea l-a cunoscut pe Emil Loteanu în perioada în care cineastul a revenit la Chișinău, în anii ’90. Potrivit ei, prin talentul, experiența și ideile sale, Loteanu a reușit să dinamizeze viața culturală a capitalei.

„Îmi amintesc că de la el am auzit prima dată despre filmele lui Emir Kusturica. Tot în acea perioadă a lansat câteva idei, era într-adevăr un generator de idei, a lansat revista „Lanterna Magică”, pe care dorim să o continuăm, a lansat studioul de creație „Phoenix” pentru tinerii cineaști, dar și emisiunea televizată, „Se caută o stea” unde copiii din satele Moldovei aveau șansa de a deveni vedete”, a menționat Larisa Turea.

Emil Loteanu a avut și o contribuție importantă la formarea noilor generații de actori. La Chișinău, acesta a condus un curs de actorie pentru teatru și film, prin care au trecut și artiști care aveau să devină cunoscuți inclusiv datorită rolurilor din filmele sale.

„Emil Loteanu a reușit să aibă un simț cinematografic deosebit pentru a descoperi mari actori. Lua un om simplu, fără studii actoricești, și făcea din el vedetă. Nu mai vorbesc de regizorii tineri pe care îi molipsea cu cinematografie. El a fost și un foarte bun profesor deoarece, pe lângă faptul de a descoperi, el a știut să le transmită și pasiunea pentru film”, a spus Virgiliu Mărgineanu, producător de film și director general al OWH Studio.

 

Cu prilejul împlinirii a 90 de ani de la nașterea cineastului, Grupul Realitatea și partenerii săi organizează mai multe evenimente dedicate vieții și creației lui Emil Loteanu.

Regizor și scenarist a peste 20 de filme, Emil Loteanu a devenit unul dintre cineaștii cu cea mai mare rezonanță internațională proveniți din spațiul nostru cultural. Pelicule precum „O dramă la vânătoare”, „Lăutarii” și „Șatra” au fost vizionate de zeci de milioane de spectatori și au obținut numeroase premii la festivaluri internaționale de film.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!