Curs valutar
  • EUR
    20.1989
    0%
  • USD
    18.0106
    0%
  • RUB
    0.2210
    0%
  • RON
    3.7789
    0%
  • UAH
    0.3998
    0%

Toate știrile

25 octombrie 2026

România: Răzvan și Dani, înlocuiți la X Factor. Cine va fi noul prezentator

20 Aug. 2024, 06:55
 // Categoria: Life // Autor:  Realitatea.md
20 Aug. 2024, 06:55 // Life //  Realitatea.md

Următorul sezon X Factor România promite surprize pentru telespectatori, aducând la un loc nume de referință din industria muzicală. La masa juriului se vor afla Delia, Puya, Marius Moga și Ștefan Bănică Jr., fiecare aducând un aport unic în evaluarea talentelor. Cu toate astea, trustul Antena a decis să îi înlocuiască pe Răzvan și Dani, care s-au aflat la cârma emisiunii mai bine de un deceniu.

Cel care îi va înlocui este Mihai Morar, cunoscut pentru cariera sa în radio și televiziune. Acesta revine în proiect după 13 ani, dar și în televiziune după o pauză de patru ani, timp în care a mărturisit că va fi greu ca cineva să îl convingă să revină pe micile ecrane. Iată că proiectul de talente l-a convins, totuși, să o facă.

„Am fost parte din primul sezon X Factor România… știu, aproape nici eu nu mai țin minte că l-am și câstigat. Mă întorc după 13 ani, pentru că nu îmi place să las lucrurile neterminate. De data asta ca prezentator. De fapt, ca povestitor. Pentru că, în noul X FACTOR, cel mai important câştig, pe lângă vocile wow,  vor fi poveștile concurenților. Asta e treaba mea: să arăt story-urile din care se naşte o poveste de succes”, a declarat Mihai Morar.

X Factor are o nouă componență a juriului

Delia, cel mai longeviv membru al juriului, așteaptă cu entuziasm să revină pe platoul de filmare și este convinsă că va avea parte de o competiție la fel de spectaculoasă ca în trecut, unde vocile de  vor străluci din nou.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

În premieră pentru el, Puya va ocupa un loc în juriu și este gata să împărtășească experiențele sale și provocările întâmpinate în cariera sa cu tinerii talentați. Artistul a declarat că este onorat să se alăture echipei și spune că își dorește să ofere sprijin și îndrumare, asemenea sfaturilor pe care le-a primit la începuturile sale. Puya speră că aportul său va contribui la descoperirea și sprijinirea unor noi talente care își doresc să își împlinească visurile. Alături de cei trei va fi și Ștefan Bănică Jr.

Realitatea Live

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
25 Oct. 2026, 11:49
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
25 Oct. 2026, 11:49 // Slider //  Ana Panaguța

Bulgarii votează duminică pentru alegerea președintelui, pe fondul îngrijorărilor privind securitatea în Marea Neagră și al diviziunilor legate de războiul din Ucraina. Favorită în sondaje este actuala președintă, Iliana Iotova, care pledează pentru dialog cu Moscova și se opune continuării ajutorului militar acordat Kievului, scrie Digi24.

Secţiile de votare s-au deschis la ora 07:00 (05:00 GMT) şi se vor închide la ora 20:00 (18:00 GMT), relatează News.ro. Potrivit celor patru sondaje publicate începând de miercuri, Iliana Iotova, care a împlinit sâmbătă 62 de ani, este creditată cu 41,1% până la 47,3% din intențiile de vot, față de 27,8%–30,6% pentru Andrei Giurov, în vârstă de 50 de ani, fost premier interimar susținut de opoziția pro-occidentală.

Liderul partidului de extremă dreaptă pro-rus „Vazrazhdane” (Renaştere), Kostadin Kostadinov, se clasează pe locul al treilea, cu un scor cuprins între 10,2% şi 12,8%.

În cazul unei victorii, Iotova ar deveni prima femeie aleasă prin vot universal în funcţia de preşedinte al acestei ţări balcanice cu 6,4 milioane de locuitori. Ea ar consolida mai ales poziţia prim-ministrului, Roumen Radev, căruia i-a succedat în ianuarie după ce acesta a demisionat pentru a se lansa în campania electorală pentru alegerile parlamentare şi care, la rândul său, pledează pentru dialogul cu Moscova.

În total, 27 de perechi candidează la funcţiile de preşedinte şi vicepreşedinte în acest prim tur, dintre care aproape jumătate sunt în mod deschis favorabile Kremlinului.

Duminică au loc alegeri și în alte state. În Brazilia, alegătorii sunt chemați la urne pentru turul al doilea al scrutinului prezidențial, în care se confruntă actualul președinte, Luiz Inácio Lula da Silva, și senatorul Flávio Bolsonaro, fiul fostului președinte Jair Bolsonaro. În primul tur, Flávio Bolsonaro a obținut aproximativ 47% din voturi, iar Lula da Silva – circa 45%.

Totodată, în Serbia merge la urne duminică, în contextul în care mișcarea de protest studențească de amploare încearcă să-l înlăture pe liderul populist Aleksandar Vucic care este de mult timp la putere, transmite Reuters, subliniind că acesta este cel mai dificil examen pentru Vucic din cei zece ani de când este la guvernare.

Alegerile parlamentare anticipate, convocate de Vucic în septembrie, au loc după aproape doi ani de demonstrații conduse de studenți împotriva corupției și a autoritarismului crescând, declanșate de moartea a 16 persoane în urma prăbușirii acoperișului unei gări din orașul Novi Sad în 2024. De atunci, studenții au câștigat un sprijin larg.

Prezentat de protestatari, care doresc să-l înlăture de la putere, drept un „referendum anti-Vucic”, acest scrutin este primul din 2012 care oferă celor 6,4 milioane de alegători perspectiva unei posibile schimbări la putere.

Relația cu Bruxellesul, tot mai proastă

Relațiile cu UE s-au deteriorat pe măsură ce Uniunea a devenit din ce în ce mai frustrată de lipsa reformelor din Serbia în ceea ce privește sistemul judiciar, statul de drept și corupția.

Într-un raport publicat luna aceasta, în urma unei vizite în Serbia, o delegație a Consiliului Europei, organism de apărare a drepturilor omului, a remarcat „retorica ostilă și agresivă” îndreptată împotriva oponenților politici.

Iar în septembrie, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a condamnat funeraliile publice de amploare organizate la Belgrad pentru Ratko Mladic, condamnat pentru crime de război, afirmând că acestea contravin „valorilor care stau la baza parcursului Serbiei către Uniunea Europeană”.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova