Curs valutar
  • EUR
    20.1579
    0.3344%
  • USD
    17.9853
    0.2096%
  • RUB
    0.2220
    -0.3604%
  • RON
    3.7744
    0.3073%
  • UAH
    0.3939
    -0.4824%

Toate știrile

03 noiembrie 2026

Epopeea conflictului între ”Gările Auto Moderne” și APP: Statul respinge cererile avocatului și izgonește investitorul

19 Aug. 2024, 16:13
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
19 Aug. 2024, 16:13 // Actualitate //  Realitatea.md

Avocatul SRL „Gările Auto Moderne”, Andrei Iosip, a criticat acțiunile Agenției Proprietății Publice (APP) în cadrul unui conflict juridic legat de preluarea gărilor și stațiilor auto de către stat. Iosip a declarat că, în ciuda depunerii unei cereri prealabile și a unei cereri de suspendare a ordinului de preluare, APP a acționat cu o rapiditate neobișnuită, convocând o ședință în doar o oră pentru a respinge toate cererile înaintate de companie, scrie bani.md.

Avocatul a menționat că a solicitat amânarea examinării pentru un termen de 10 zile, argumentând că o oră nu este suficientă pentru a prezenta toate argumentele necesare într-un caz de asemenea amploare. De asemenea, a cerut recuzarea lui Roman Cojuhari din procesul de examinare, pe motiv că acesta s-a exprimat public despre caracterul ilegal al contractului de concesiune, însă cererea a fost respinsă.

Iosip a subliniat că acțiunile APP au fost considerate abuzive și ilegale, susținând că agenția a refuzat să recunoască investițiile de 117 milioane de lei efectuate de Gările Auto Moderne în modernizarea infrastructurii. Acesta a mai adăugat că ordinul de preluare a gărilor și stațiilor auto de către stat ar avea un caracter de expropriere și ar putea afecta grav angajații și activitatea companiei, care a contribuit cu sume importante la bugetul statului.

Ulterior, directorul APP, Roman Cojuhari, a oferit și el un interviu pentru presă, în care a menționat că rezoluția de încetare a contractului cu investitorul privat datează din anul 2022.

„Documenul semnat între APP și S.R.L. „Gările Auto Moderne”, a prevăzut modernizarea și eficientizarea activității filialelor Î.S. „Gările și Stațiile Auto”. Cu toate acestea, partenerul privat nu a respectat obligațiile asumate privind garanția de bună execuție, care presupuneau garanții a câte 5 milioane de lei pentru fiecare an investițional, garanție neprezentată începând cu anul 3 de contract, fapt care a servit temei de rezoluțiune a contractului. După emiterea notificării de rezoluțiune din 2022, partenerul privat a contestat decizia de rezoluțiune a contractului, solicitând instanței de judecată suspendarea executării acesteia, solicitare respinsă atât de instanța de fond, cât și de către instanța de recurs. Prin urmare, la momentul actual nu există nici un impediment legal pentru preluarea activelor și a bunurilor. Astfel, în pofida solicitărilor repetate din partea APP, S.R.L. „Gările Auto Moderne” a punctat Cojuhari.

Cojuhari a menționat că actualii angajați se pot reangaja ulterior la Direcția pentru Exploatarea Imobilului, instituție care va prelua activitatea gărilor auto din țară.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Menționăm că Agenția Proprietății Publice (APP) a anunțat că a început procesul de preluare în administrarea statului a gărilor și stațiilor auto din Republica Moldova. Într-un comunicat emis luni, 19 august curent, conducerea APP a menționat că partenerul privat nu și-a respectat obligațiile, fapt ce a servit drept temei de rezoluțiune a contractului.

În replică, conducerea SRL „Gările Auto Moderne”, care administrează la moment gările auto, vorbește despre un atac raider din partea statului. Mai mult, avocații companiei au contestat în instanță și la APP ordinul semnat de Roman Cojuhari. Documentul prevede preluarea unilaterală a complexului de către o comisie instituită de APP și condusă de Valeriu Cemîrtan.

Conducerea SRL „Gările Auto Moderne” acuză directorul APP-ului de un atac raider: „Așa se proceda numai în anii 90”

Realitatea Live

03 Nov. 2026, 16:44
 // Categoria: Slider // Autor:  Vlada Ciorici
03 Nov. 2026, 16:44 // Slider //  Vlada Ciorici

Șase magazine din România care aparțin aceluiași lanț comercial au fost vizate de un atac cibernetic, în urma căruia frigiderele au ajuns la temperatura de 50 de grade Celsius, transmite presa romana.

Incidentul ar fi avut loc în noaptea de 2 noiembrie 2026, în jurul orei 01:30, însă efectele au fost observate de angajați abia următoarea zi, la ora 08:00.

 „Potrivit informațiilor oferite până acum de reprezentanții Directoratului Național de Securitate Cibernetică, incidentul ar fi avut loc în noaptea de 2 noiembrie, în jurul orei 1 și jumătate. Însă problema a fost observată de angajați abia la ora 8 dimineața. Reprezentanții magazinelor au raportat incidentul ca un posibil atac cibernetic asupra controllerelor care gestionau frigiderele, în urma căruia temperaturile ar fi ajuns până la 50 de grade Celsius.

Este fix aceeași metodă după care au acționat hackerii și în celelalte atacuri cibernetice din mai multe magazine din Belgia, Luxemburg, Suedia, Irlanda și Franța, spun specialiștii. Comisia Europeană a catalogat aceste atacuri „extrem de îngrijorătoare” pentru că se tot repetă. Am contactat reprezentanții Asociației Marilor Rețele Comerciale care ne-au transmis că nu au fost estimate pagubele momentan. Pe de altă parte, în celelalte țări afectate de aceste atacuri, pagubele sunt uriașe, iar tone de alimente au ajuns direct la gunoi”, a transmis corespondentul Știrilor PRO TV.

În acest context, Asociația Marilor Rețele Comerciale din România a oferit o primă reacție în cadrul căreia s-a menționat că magazinele și-au reluat funcționarea normală și că toate produsele expuse la vânzare se află în parametrii de siguranță.

„AMRCR informează consumatorii că magazinele funcționează normal, conform programului. Produsele sunt la vânzare conform parametrilor de siguranță și sunt respectate toate specificațiile stabilite prin reglementări.

Retailerii aplică proceduri stricte de siguranță alimentară, care includ monitorizarea continuă a temperaturii și implementarea riguroasă a unor sisteme integrate de analiză și prevenție.

Mecanismele de trasabilitate și management al calității au rolul de a identifica, evalua și ține sub control orice vulnerabilități sau pericole pe tot parcursul fluxului alimentar. Produsele din echipamentele frigorifice sunt verificate constant și în cazul în care apar deficiențe acestea sunt remediate în cel mai scurt timp posibil, conform acestor proceduri.

În cazul unor eventuale probleme tehnice, fiecare rețea comercială are proceduri specifice și dispune de profesioniști cu expertiza necesară pentru a remedia orice inadvertențe și a asigura calitatea și siguranța alimentară.”, a transmis AMRCR cu privire la atacul informatic din cele șase magazine din țara noastră.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Amintim că lanţurile de supermarketuri din Suedia, Belgia şi Luxemburg au anunţat pe 2 noiembrie, că temperaturile din frigiderele şi congelatoarele a zeci de magazine au crescut peste noapte, stârnind temeri privind un atac cibernetic similar celui care a provocat pierderi de alimente în valoare de milioane de euro în Franţa, relatează The Guardian.