Curs valutar
  • EUR
    20.1760
    -0.1988%
  • USD
    18.1032
    0.2486%
  • RUB
    0.2248
    0.3559%
  • RON
    3.7720
    -0.2306%
  • UAH
    0.3968
    0.252%

Toate știrile

28 octombrie 2026

UE acuză Iranul că vinde rachete balistice Rusiei pentru războiul din Ucraina

10 Sept. 2024, 07:50
 // Categoria: În Lume // Autor:  Realitatea.md
10 Sept. 2024, 07:50 // În Lume //  Realitatea.md

Uniunea Europeană acuză Iranul de livrarea de rachete balistice către Rusia și afirmă că aliații dispun de informații credibile în acest sens, conform unei declarații a purtătorului de cuvânt al Comisiei Europene, Peter Stano, citate de Agerpres, transmite antena3.ro.

„Examinăm această chestiune cu statele membre şi, dacă se confirmă, această livrare ar reprezenta o escaladare materială importantă în sprijinul Iranului pentru războiul de agresiune ilegală al Rusiei contra Ucrainei”, a spus Peter Stano.

Kremlinul nu a dezminţit că Iranul îi livrează rachete balistice, aşa cum susţin occidentalii, precizând că Rusia îşi dezvoltă relaţiile cu regimul iranian potrivit propriilor interese, în special în domeniile „cele mai sensibile”.

„Acest tip de informaţii nu sunt întotdeauna adevărate. Iranul este un partener important al nostru, dezvoltăm relaţii comerciale şi economice, dezvoltăm dialogul şi cooperarea în toate domeniile posibile, inclusiv în cele mai sensibile”, a declarat Dmitri Peskov.

Relațiile dintre Iran și Federația Rusă s-au consolidat după invadarea Ucrainei de către trupele ruse în februarie 2022, Iranul furnizând drone Shahed, potrivit sursei citate.

De partea sa, Fazlollah Nozari, reprezentant al conducerii Gărzilor Revoluţionare iraniene, a susţinut că relatările despre transferul de rachete iraniene către Rusia fac parte dintr-un „război psihologic”.

Conform Wall Street Journal, Statele Unite au informat aliații europeni despre o livrare de rachete iraniene cu rază scurtă de acțiune către Rusia, în contextul intensificării atacurilor rusești în Ucraina. Guvernul american și aliații europeni au avertizat că astfel de livrări ar putea avea consecințe grave pentru Iran, țară aflată sub un regim sever de sancțiuni occidentale.

De asemenea, SUA și Uniunea Europeană au impus deja sancțiuni producătorilor iranieni de drone livrate Rusiei, iar vineri, Statele Unite au declarat că orice transfer de rachete balistice din Iran către Rusia ar reprezenta o escaladare majoră în conflictul din Ucraina.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

Victoriabank lansează Visa Platinum, un nou card premium
Victoriabank lansează Visa Platinum, un nou card premium
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
28 Oct. 2026, 19:15
 // Categoria: Slider // Autor:  Realitatea.md
28 Oct. 2026, 19:15 // Slider //  Realitatea.md

Agenția Proprietății Publice (APP) pregătește schimbări în procesul de privatizare a bunurilor statului, după ce mai multe licitații, inclusiv cele pentru Hotelul „Zarea” din centrul Chișinăului, nu au atras cumpărători. Directorul instituției, Ion Dodon, recunoaște că termenele prea scurte pentru achitarea bunurilor și dificultățile legate de obținerea autorizațiilor pot descuraja investitorii.

Potrivit șefului APP, una dintre soluțiile analizate este extinderea termenului în care câștigătorii licitațiilor trebuie să achite contravaloarea bunurilor privatizate. În prezent, legislația prevede un termen de până la trei zile, perioadă considerată insuficientă pentru investitorii care intenționează să contracteze credite bancare.

„Legislația prevede un termen de până la trei zile ca agentul economic să găsească resurse financiare și să le transfere pe contul Agenției Proprietății Publice, dar băncile comerciale examinează cererile de creditare pe un termen mai lung”, a explicat Dodon.

Directorul APP consideră că o pregătire mai bună a privatizărilor ar permite accesul unui număr mai mare de potențiali investitori, inclusiv al celor care au nevoie de finanțare bancară pentru realizarea achizițiilor.

 

Un alt obstacol a fost semnalat în cazul Hotelului „Zarea”. Potrivit întrebării adresate directorului APP, potențialii cumpărători susțin că, înainte de a investi într-o asemenea proprietate, ar avea nevoie de mai multe documente, inclusiv autorizații de la Primăria Chișinău și avize de la autoritățile responsabile de protejarea monumentelor istorice.

În lipsa acestor documente, investitorii riscă să cumpere un imobil fără să știe cu certitudine ce lucrări de reconstrucție sau dezvoltare vor putea realiza ulterior. Obținerea autorizațiilor după achiziție poate presupune proceduri administrative de durată.

Ion Dodon a fost de acord că statul trebuie să simplifice procesul și să ofere investitorilor mai multă predictibilitate.

„Sunt de acord că noi ar trebui să fim mai prietenoși cu investitorii în ceea ce privește obținerea documentelor permisive. Tot ce este posibil să obținem acum o să facem noi, ca stat”, a declarat directorul APP.

Declarația sugerează că instituția ar putea încerca să pregătească din timp o parte dintre actele necesare, înainte ca proprietățile să fie scoase din nou la vânzare, pentru a reduce incertitudinile viitorilor cumpărători. Deocamdată, nu a fost anunțată lista exactă a documentelor pe care APP le-ar putea obține în prealabil.

Hotelul „Zarea”, situat pe strada Anton Pann 4 din centrul Chișinăului, a fost scos la privatizare la un preț inițial de 106 milioane de lei. Licitația programată pentru 20 octombrie a fost anulată, deoarece niciun investitor nu a depus cerere de participare, deși termenul de înscriere fusese prelungit cu două luni.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Victoriabank lansează Visa Platinum, un nou card premium
Victoriabank lansează Visa Platinum, un nou card premium
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona