Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

Valentin Fiodorov a fost numit în funcția de șef al Inspectoratului General pentru Migrație al MAI

16 Sept. 2024, 13:48
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
16 Sept. 2024, 13:48 // Societate //  Realitatea.md

Ministrul Afacerilor Interne (MAI), Adrian Efros, l-a prezentat luni, 16 septembrie, efectivului Inspectoratului General pentru Migrație (IGM) pe Valentin Fiodorov, noul șef al instituției.

Potrivit unui comunicat de presă emis de MAI, în cadrul discursului, Adrian Efros a subliniat că numirea lui Valentin Fiodorov are drept scop consolidarea echipei, sporirea prestigiului instituției și creșterea încrederii în autoritatea competentă atât la nivel național, cât și internațional.

De asemenea, ministrul a reafirmat angajamentul Ministerului Afacerilor Interne de a sprijini constant activitatea ofițerilor de migrație și de a oferi suportul necesar pentru îndeplinirea obiectivelor instituționale.

„Valentin Fiodorov a declarat că prioritățile mandatului său includ îmbunătățirea proceselor operaționale ale instituției, asigurarea unei comunicări proactive cu străinii din Republica Moldova și creșterea încrederii și satisfacției beneficiarilor față de serviciile oferite.

Fiodorov a accentuat, de asemenea, importanța îndeplinirii sarcinilor în contextul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană, în special în ceea ce privește screeningul bilateral pentru Capitolul 24, care vizează migrația și azilul”, se mai arată în comunicatul MAI.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Dosarul asasinatului de pe str. Kiev: Șeful Inspectoratului pentru Migrație și mai mulți funcționari, concediați

Realitatea Live

05 Nov. 2026, 21:42
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
05 Nov. 2026, 21:42 // Slider //  Ana Panaguța

Prim-ministrul Vasile Tofan spune că înțelege nemulțumirea oamenilor față de majorarea salariilor deputaților, mai ales în contextul în care populației i se cere să facă economii, iar pensiile nu pot fi majorate din lipsă de bani. Totuși, șeful Guvernului consideră că statul trebuie să ofere salarii decente pentru a atrage oameni competenți în Parlament și pentru a reduce riscul de corupție. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Cutia neagră” de la TV8.

Întrebat dacă a susținut personal majorarea, premierul a răspuns că este „un jucător de echipă” și că înțelege argumentul potrivit căruia salariile mici pot favoriza corupția.

Tofan a explicat că unii oameni renunță la locuri de muncă mai bine plătite în sectorul privat pentru a activa în instituțiile statului, însă veniturile din sectorul public nu le permit întotdeauna să-și întrețină familiile.

În același timp, premierul a criticat situațiile în care persoane care au lucrat toată viața în sectorul public, cu salarii oficiale mici, dețin case și mașini, își trimit copiii la școli străine și merg în vacanțe. Acesta s-a întrebat din ce surse provin banii pentru un asemenea stil de viață, dacă nu din salarii.

„Dacă vrem să vină oameni capabili, oameni care pot contribui, trebuie să-i plătim cu salarii cât de cât decente. Până la urmă, sunt oameni care iau decizii care ne pot costa miliarde de lei și vreau să ia decizii bune și să vină oameni capabili în Parlament”, a afirmat premierul.

Totodată, premierul a declarat că nu consideră normal ca salariul președintei țării să fie de două ori mai mic decât cel al unui sudor.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!