Un nou studiu dezvăluie că celulele moarte prind viață în moduri neașteptate, dezvoltând funcții noi. Aceste descoperiri șocante sugerează că realitatea poate fi la fel de fascinantă ca ficțiunea. Deși sună ca un scenariu SF, asemănător celor din „Frankenstein” sau „Re-Animator”, unde trupurile erau readuse la viață și își continuau existența într-o formă neobișnuită, cercetările recente arată că acest fenomen poate exista și în lumea reală, în biologia modernă fiind denumit „al treilea stadiu” sau „a treia stare” de existență, relatează Daily Mail.
Conform cercetătorilor, celulele unui organism mort pot continua să funcționeze și să capete abilități noi, pe care nu le aveau în timpul vieții. Dacă aceste rezultate vor fi confirmate prin studii suplimentare pe animale moarte și inclusiv oameni, ele ar putea schimba definiția morții legale.
Studiul, publicat în Physiology, condus de profesorul Peter Noble de la Universitatea Washington din Seattle și Alex Pozhitkov de la City of Hope National Medical Center din California, sugerează că viața și moartea nu sunt complet opuse, după cum au afirmat într-un articol publicat în The Conversation: „Apariția unor noi forme de viață multicelulare din celulele unui organism mort introduce un «al treilea stadiu» dincolo de granițele clasice ale vieții și morții.”
Autorii susțin că anumite celule ale unor organisme moarte, când primesc nutrienți, oxigen, bioelectricitate sau semnale biochimice, se pot transforma în organisme multicelulare cu funcții noi, chiar și după moarte.
Studiul revizuiește cercetări științifice recente care au explorat această capacitate remarcabilă a celulelor de a supraviețui într-o formă nouă. În 2021, oamenii de știință din SUA au descoperit că celulele pielii unor broaște moarte s-au reorganizat spontan în organisme multicelulare numite „xenoboți”, care și-au depășit rolul biologic inițial și au reușit să se miște în mediul lor, folosind cili, structuri fine asemănătoare unor perișori.
Alți cercetători au descoperit că celulele umane pulmonare pot să se auto-asambleze în organisme multicelulare miniaturale ce pot să se deplaseze – denumite „anthrobots” – antroboți.
Aceștia nu doar că pot naviga în jurul lor, dar au și capacitatea de a se repara și de a repara celulele nervoase din apropiere care sunt afectate.
Echipa de cercetători sugerează că acestea sunt exemple de noi funcții celulare care nu există în viața normală și „arată schimbări în moduri care nu sunt predefinite”.
Cum funcționează anumite celule în această „a treia stare” după moartea organismului rămâne un mister. Totuși, o posibilă explicație, de tipul „Frankenstein”, sugerează existența unui sistem ascuns de „circuite electrice” care ar putea reanima celulele.
Aceste canale și pompe produc semnale electrice care permit celulelor să comunice între ele și să îndeplinească funcții specifice, precum creșterea și mișcarea, contribuind astfel la formarea și modelarea structurii organismului.
Mai mulți factori pot influența capacitatea de regenerare celulară, a celulelor de a funcționa, inclusiv condițiile de mediu, cum ar fi temperatura, și sursele de energie, precum disponibilitatea combustibilului și capacitatea de metabolizare.
Echipa de cercetători subliniază că activitatea metabolică este esențială pentru supraviețuirea și funcționarea continuă a celulelor. În plus, factori precum vârsta, starea de sănătate, sexul și specia influențează „peisajul post-mortem”, determinând dacă celulele pot exista în această a treia stare.
În final, cercetarea sugerează că există „frontiere neexplorate” care ar putea permite aducerea celulelor animale într-o a treia stare, deși dacă aceasta va semăna vreodată cu cele prezentate în filmul „Re-Animator” rămâne de văzut.
În acest film clasic din anii ’80, un student la medicină descoperă metoda de a readuce la viață țesutul uman, dar cu efecte violente, pentru a demonstra că există viață după moarte.
Autorii studiului subliniază că această cercetare științifică ar putea revoluționa medicina regenerativă, redefini conceptul de moarte legală și oferi noi perspective asupra limitelor fiziologice ale vieții, asemănătoare cu studiile în embriogeneză.
