Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    -0.1737%
  • USD
    18.0365
    -0.2861%
  • RUB
    0.2239
    -0.3126%
  • RON
    3.7602
    -0.0585%
  • UAH
    0.3960
    -0.1768%

Toate știrile

30 octombrie 2026

76% dintre respondenții Barometrului Antreprenorilor susțin integrarea europeană

30 Sept. 2024, 18:03
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
30 Sept. 2024, 18:03 // Actualitate //  Realitatea.md

58% dintre antreprenori consideră că Moldova se îndreaptă într-o direcție bună, reflectând un optimism general în rândul comunității de afaceri, iar 76% dintre respondenți se declară favorabili integrării europene, arată Barometrul Antreprenorilor, sondaj realizat pe un eșantion de peste 1000 de oameni de afaceri din diverse sectoare ale economiei, transmite IPN.

Natalia Gavrilița, președintele Asociației Parteneriate pentru Noua Economie, ex-premier al Republicii Moldova, spune că optimismul antreprenorilor are la bază motive obiective. Ei văd oportunități concrete în procesul de integrare europeană: acces la piața unică, stabilitate economică și finanțări europene. Ei recunosc, de asemenea, provocările și necesitatea de adaptare la standardele UE și creșterea competitivității. Jumătate dintre ei se declară pregătiți pentru această tranziție.

Premierul Dorin Recean a remarcat importanța antreprenoriatului în dezvoltarea țării, menționând că Barometrul apare într-un moment important pentru Republica Moldova.

„Guvernul va continua să sprijine antreprenoriatul, să încurajeze inovația, să reducă birocrația și să faciliteze accesul la finanțare pentru IMM-uri. Iar datele Barometrului ne vor ajuta să ajustăm politicile economice pentru dezvoltarea unui ecosistem de afaceri mai competitiv”, a declarat prim-ministrul Dorin Recean.

Șeful Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova, ambasadorul Jānis Mažeiks, a remarcat rolul pe care Moldova îl va avea în calitate de țară membră a UE: va putea participa direct la procesul de creare a acquis-ului comunitar și va putea să-și promoveze direct interesele.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Ambasadorul a adăugat că UE este principalul partener comercial al Moldovei și principala sursă de investiții directe. Valoarea exporturilor s-a dublat față de acum 10 ani. Sondajul a fost realizat în perioada 22 iulie – 21 august 2024.

Realitatea Live

30 Oct. 2026, 19:35
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
30 Oct. 2026, 19:35 // Slider //  Daniela Baranovschi

Comisia Europeană propune acordarea unei noi tranșe de 45 de miliarde de euro Ucrainei, în 2027, din împrumutul total de 90 de miliarde de euro destinat sprijinirii țării în următorii doi ani. Banii vor fi folosiți pentru susținerea bugetului și achiziționarea echipamentelor necesare apărării.

Propunerea face parte dintr-un pachet adoptat vineri, prin care Comisia Europeană solicită Consiliului UE să aprobe finanțarea pentru anul viitor.

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că sprijinul va oferi Ucrainei predictibilitate financiară și va contribui la menținerea serviciilor publice esențiale, scrie TVR Info.

„Consolidarea sprijinului pentru Ucraina este o prioritate pe agenda de la Montreal. Împreună cu aliații noștri, trebuie, de asemenea, să facem tot ce ne stă în putință pentru a exercita presiuni asupra Rusiei ca să pună capăt războiului său barbar de agresiune”, a transmis von der Leyen.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!