Curs valutar
  • EUR
    20.2242
    0.1251%
  • USD
    18.0638
    0.2945%
  • RUB
    0.2242
    1.4273%
  • RON
    3.7807
    0.0476%
  • UAH
    0.3992
    -0.1503%

Toate știrile

26 octombrie 2026

Numărul cetățenilor moldoveni, aflați în Rusia, a scăzut drastic. Ce relevă datele statistice

09 Oct. 2024, 16:11
 // Categoria: Alegeri // Autor:  Realitatea.md
09 Oct. 2024, 16:11 // Alegeri //  Realitatea.md

În contextul alegerilor prezidențiale din Republica Moldova, care se apropie, opoziția politică aduce acuzații Comisiei Electorale Centrale (CEC) în legătură cu deschiderea unui număr prea mic de secții de votare în Federația Rusă. CEC indică faptul că doar două secții de votare vor fi deschise pentru alegerile prezidențiale și referendumul constituțional din 20 octombrie. Acest număr este considerat insuficient de către Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), care afirmă că dreptul de vot al diasporei moldovenești din Rusia este „nejustificat” limitat, scrie Bani.md.

CEC își argumentează decizia de deschidere a două secții de votare în Rusia prin faptul că a primit un aviz de la Ministerul Afacerilor Externe (MAE) bazat inclusiv pe un aviz al Serviciul de Informații și Securitate (SIS) în care se menționează că ei nu pot asigura securitatea funcționarilor electorali și alegătorilor în mai multe regiuni din Federația Rusă, decât în locația misiunii diplomatice.

Totuși, numărul real al moldovenilor aflați în Rusia este în scădere semnificativă. În timp ce socialiștii vehiculează cifra de 400.000 de cetățeni moldoveni în Federația Rusă, studiile contrazic această estimare. Datele statistice prezentate de Academia Prezidențială pentru Economie și Administrație Publică din Moscova (RANEPA) arată că la 1 decembrie 2020, în Rusia se aflau doar 205.747 de moldoveni.

Această cifră reprezintă o scădere cu aproximativ 95.000 față de aceeași perioadă din 2019 și este de două ori mai mică decât la sfârșitul anului 2017. Mai mult, studiile arată că numărul cetățenilor moldoveni care lucrează în Rusia a continuat să scadă drastic, ajungând la 132.875 în luna mai 2021.

În acest context al disputelor legate de secțiile de votare din Federația Rusă, datele oferite de Comisia Electorală Centrală (CEC) din Republica Moldova pentru alegerile anterioare arată fluctuații semnificative în numărul alegătorilor moldoveni care au votat în Rusia.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Potrivit acestor date, în anul 2010, la alegerile parlamentare, au votat 4.178 de cetățeni moldoveni în Rusia, iar în 2014 acest număr a crescut la 9.521.

În 2016, la alegerile prezidențiale, participarea a fost distribuită între două tururi: în Turul I au votat 4.583 de cetățeni, iar în Turul II numărul acestora a crescut la 8.758. La alegerile parlamentare din 2019, numărul votanților a fost de 4.525, iar la referendum, 4.221.

În 2020, la alegerile prezidențiale, în primul tur au votat 5.605 cetățeni, iar în Turul II, numărul votanților a ajuns la 14.068. În 2021, la alegerile parlamentare anticipate, au participat 6.154 de cetățeni moldoveni din Rusia.

În total, pentru alegerile prezidenţiale şi referendumul privind integrarea europeană a ţării vor fi deschise 2.221 de secţii de votare, dintre care 234 în diasporă, în 37 de ţări. Cele mai multe dintre ele vor fi deschise în Italia – 60. În Germania vor fi 26, iar în Franţa – 20. În SUA, cetăţenii moldoveni vor putea vota la 16 secţii. În România vor fi deschise 16 secţii de vot, dintre care trei la Bucureşti.

Totodată, la 20 octombrie va fi utilizat în premieră votul prin corespondență. Astfel, cetățenii moldoveni care trăiesc în SUA și Canada vor putea să voteze prin corespondență la alegerile prezidențiale și la referendumul cu privire la aderarea la UE, care vor avea loc în această toamnă.

Realitatea Live

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
26 Oct. 2026, 18:04
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Victoria Laur
26 Oct. 2026, 18:04 // Actualitate //  Victoria Laur

Documentarul „Drumul vinului – pe urmele lui Ștefan cel Mare”, finanțat de Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova (D.R.R.M.) și realizat de Asociația Human Help, a fos finalizat. Producția are durata de aproximativ 60 de minute, urmând să fie difuzată în Republica Moldova.

Pelicula reprezintă „o călătorie prin istoria, cultura, spiritualitatea și tradițiile vitivinicole comune celor două maluri ale Prutului”, transmite echipa de producție.

„Filmul urmărește moștenirea istorică și spirituală a lui Ștefan cel Mare, dar și evoluția unei tradiții care a devenit parte a identității culturale a Moldovei: cultivarea viței-de-vie și producerea vinului. Prin imagini cinematografice, interviuri cu istorici și specialiști și prezentarea unor obiective reprezentative, documentarul pune în valoare patrimoniul comun al României și Republicii Moldova.

Traseul documentarului începe la Iași și continuă la Hârlău, una dintre reședințele domnești ale Moldovei medievale, și la Cotnari, podgorie renumită pentru tradiția sa vitivinicolă. În Republica Moldova, filmările au inclus Muzeul Național de Istorie a Moldovei din Chișinău, Rezervația Cultural- Naturală „Orheiul Vechi”, Mănăstirea Curchi și importante obiective vitivinicole: Cricova, MileștiiMici, Château Vartely și Castel Mimi.

Obiectivul proiectului este promovarea patrimoniului istoric, cultural și spiritual comun, păstrarea și afirmarea identității culturale românești și consolidarea legăturilor dintre România și Republica Moldova. Documentarul se adresează publicului larg, în special tinerilor din Republica Moldova, și urmărește să contribuie la o mai bună cunoaștere a istoriei și tradițiilor împărtășite”, transmit realizatorii proiectului.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Data, ora și postul de televiziune la care va fi difuzat filmul urmează să fie anunțate ulterior.

Proiectul este implementat de Asociația Human Help , cu finanțarea Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova.

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova