Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

„Votează cu încredere”! A fost dat startul campaniei de informare a moldovenilor din țară. Primele raioane!

10 Oct. 2024, 19:48
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Elena Putregai
10 Oct. 2024, 19:48 // Actualitate //  Elena Putregai

Comisia Electorală Centrală (CEC) a dat startul campaniei de informare și educație electorală a alegătorilor din întreaga țară „Votează cu încredere!” prin intermediul echipelor mobile, în contextul referendumului republican constituțional și alegerile pentru funcția de Președinte al Republicii Moldova din 20 octombrie 2024.

Astfel, două echipe mobile se vor deplasa în toate raioanele țării în scopul informării alegătorilor cu privire la alegerile care se vor desfășura pe 20 octombrie 2024. Acestea vor circula cu microbuze stilizate cu semnele distinctive ale campaniei și vor staționa în zonele de centru ale localităților, gări auto, piețe, etc. și vor distribuit materiale informative.

Pentru această campanie de informare, CEC a tipărit pliante informative și broșura „Ghidul alegătorului la referendumul republican constituțional și alegerile pentru funcția de Președinte al Republicii Moldova din 20 octombrie 2024″ în șase limbi: română, rusă, ucraineană, bulgară, găgăuză și romani.

Primele raioane informate au fost Ștefan-Vodă, Căușeni, Taraclia și Basarabeasca.

Campania este desfășurată în parteneriat cu PNUD Moldova.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

05 Nov. 2026, 21:42
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
05 Nov. 2026, 21:42 // Slider //  Ana Panaguța

Prim-ministrul Vasile Tofan spune că înțelege nemulțumirea oamenilor față de majorarea salariilor deputaților, mai ales în contextul în care populației i se cere să facă economii, iar pensiile nu pot fi majorate din lipsă de bani. Totuși, șeful Guvernului consideră că statul trebuie să ofere salarii decente pentru a atrage oameni competenți în Parlament și pentru a reduce riscul de corupție. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Cutia neagră” de la TV8.

Întrebat dacă a susținut personal majorarea, premierul a răspuns că este „un jucător de echipă” și că înțelege argumentul potrivit căruia salariile mici pot favoriza corupția.

Tofan a explicat că unii oameni renunță la locuri de muncă mai bine plătite în sectorul privat pentru a activa în instituțiile statului, însă veniturile din sectorul public nu le permit întotdeauna să-și întrețină familiile.

În același timp, premierul a criticat situațiile în care persoane care au lucrat toată viața în sectorul public, cu salarii oficiale mici, dețin case și mașini, își trimit copiii la școli străine și merg în vacanțe. Acesta s-a întrebat din ce surse provin banii pentru un asemenea stil de viață, dacă nu din salarii.

„Dacă vrem să vină oameni capabili, oameni care pot contribui, trebuie să-i plătim cu salarii cât de cât decente. Până la urmă, sunt oameni care iau decizii care ne pot costa miliarde de lei și vreau să ia decizii bune și să vină oameni capabili în Parlament”, a afirmat premierul.

Totodată, premierul a declarat că nu consideră normal ca salariul președintei țării să fie de două ori mai mic decât cel al unui sudor.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!