Curs valutar
  • EUR
    20.1573
    0%
  • USD
    17.2846
    0%
  • RUB
    0.2055
    0%
  • RON
    3.8339
    0%
  • UAH
    0.3877
    0%

Toate știrile

30 august 2026

Bătăliile lui Ştefan cel Mare, istoria evreilor şi un pictor celebru. Descoperim Ştefăneştiul din Valea Prutului

12 Oct. 2024, 11:55
 // Categoria: Valea Prutului // Autor:  Realitatea.md
12 Oct. 2024, 11:55 // Valea Prutului //  Realitatea.md

La Ştefăneşti, România, echipa proiectului „Valea Prutului – vatră de civilizație românească”, finanțat de Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova (DRRM), a descoperit locul unde Ștefan cel Mare a dus primele bătălii cu tătarii și biserica construită pe ruinele unui locaș sfânt, ctitorit de domnitor.

Localitatea este menționată pentru prima dată în documente în 1435, sub numele de Gura Bașeului, într-un document emis de domnitorul Ștefan al II-lea. Numele pe care îl poartă acum, se pare că nu a fost ales întâmplător, deoarece băștinații se mândresc cu mulți „Ștefani”, printre care și primul pictor român modern, celebru pe tot globul, Ștefan Luchian. Pictura sa „Un zugrav” este considerată cel mai bun autoportret din lume.

„Să știți că, pe plan universal, numele lui Luchian este foarte cunoscut, mai cunoscut decât ale celorlalți. Ștefan Luchian este Ștefan Luchian. Este un muzeu modern, reprezentativ, destul de reprezentativ, încercăm să-l promovăm pe Ștefan Luchian”, spune fondatoarea instituției, Carmen Munteanu.

Unul dintre cele mai reprezentative și vechi monumente din Ștefănești este Biserica Sfânta Parascheva, care datează din anul 1640. Aici, într-o raclă se păstrează acoperământul ocrotitoarei Moldovei.

Se crede că Ștefan cel Mare a zidit biserica veche din localitate, după a învins tătarii în 1476. Drept dovadă, se prezintă planurile asemănătoare cu alte biserici ctitorite de voievod.

„Se presupune că primul război care l-a avut Ștefan ar fi fost aici. Se spune că sunt niște morminte care ar fi capete ale tătarilor”, povestește preotul Zamfir Haraga.

Sub biserică se află tuneluri, iar unele ar trece chiar și peste Prut, până în Basarabia. Există și gospodari convinși că beciurile lor datează de pe vremea lui Ștefan cel Mare și că ar fi fost construite atât de bine, încât nici măcar nu se clatină.

Dacă pentru ortodocși biserica din Ștefănești este atracție turistică, evreii hasidici vin în localitate ca să se roage la mormântul ravinului Avrohom Mattisiohu Fridman. Se spune că trupul lui neînsuflețit nu a putrezit timp de 40 de ani.

În cimitir, comunitatea hasidică din mai multe țări au organizat un mic muzeu, unde sunt păstrate documente, lucruri și manuscrise ale evreilor din Ștefănești.

„Evreii s-au stabilit în Ștefănești în jurul anului 1640, sec. XVII. La început au fost mai puțini, după asta, venind din satele apropiate, din Polonia, Ucraina, s-au stabilit aici. Celebrul ravin al lor, Friedman, care a murit în 1933. A fost un stâlp al comunității evreiești. Veneau oameni de peste tot și îi ajuta cu sfaturi, consiliere. Evreii hasidici îi poartă un respect extraordinar. Vin din America, Europa, de peste tot din lume. Pentru ei este un sfânt. Și vin în noiembrie autocare întregi. Și acum sunt vestigii ale comunității evreiești din Ștefănești”, relatează Carmen Munteanu.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Tot la Ștefănești am descoperit și povestea de dragoste a unui cuplu, pe care nici Prutul nu l-a putut despărți. Laura și Dragoș Tarhon sunt împreună de 24 de ani, s-au cunoscut după Podul de Flori, au făcut unirea înaintea tuturor și au doi copii. Nunta în Basarabia a fost în cort și a durat trei zile, așa cum se obișnuiește, cu mese pline, hore și sute de invitați, își amintesc soții.

„Prima data a fost diferit, și limba, noi eram cu cuvintele alea rusești. Greu a fost primii ani. După aia m-am învățat a vorbi, acum noi ne înțelegem perfect. Mulți ani am stat fără cetățenie, cu permis de ședere… greu.

Ori că i-a fost drag de mine. Dacă i-a plăcut, a venit. ori că la noi aici a fost mai dezvoltat. Mă consider un norocos că mi-am ales soție moldoveancă, basarabeancă. O iubesc pentru ceea ce este ea, ca om, mama, soție”, povestește cuplul.

Locuitorii din Ștefănești au măcar o amintire despre Republica Moldova, iar datele unui sondaj, realizat de compania de cercetare IMAS, la comanda proiectului „Valea Prutului – vatră de cultură și civilizație românească”, finanțat de DRRM, arată că oamenii din localitate iubesc Basarabia.

Peste 80% dintre cei chestionați cred că relațiile politice dintre cele două țări sunt la un nivel bun și foarte bun, iar aproape 78% numesc excelentă colaborarea economică. La întrebarea dacă românii din de pe cele două maluri ale Prutului sunt asemănători, 68,6% au răspuns afirmativ.

Mai bine de jumătate dintre oamenii din Ștefănești au rude, prieteni și cunoscuți în Republica Moldova și vin în ospeție, la cumpărături sau descoperă noi atracții turistice basarabene.

Realitatea Live

Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
Aceeași apă. Trăită altfel. Gura Căinarului te invită să o redescoperi într-un ambalaj nou
Aceeași apă. Trăită altfel. Gura Căinarului te invită să o redescoperi într-un ambalaj nou
Un teren sufocat de anvelope abandonate, curățat în urma unei intervenții voluntare a A.P. Moldcontrol
Un teren sufocat de anvelope abandonate, curățat în urma unei intervenții voluntare a A.P. Moldcontrol
E plăcut să primești: Orange le oferă clienților bonusuri la alegere, direct din My Orange
E plăcut să primești: Orange le oferă clienților bonusuri la alegere, direct din My Orange
29 Aug. 2026, 17:45
 // Categoria: Slider // Autor:  Realitatea.md
29 Aug. 2026, 17:45 // Slider //  Realitatea.md

Meta va plăti aproximativ 17,1 miliarde de dolari pentru a închide unul dintre cele mai ample litigii din Statele Unite privind siguranța copiilor pe internet. Acordul a fost acceptat de 47 de state americane, Districtul Columbia și mai multe teritorii și vine după o serie de înfrângeri suferite de companie în instanță.

În cadrul înțelegerii, compania care deține Instagram și Facebook s-a angajat nu doar să achite o sumă uriașă, ci și să introducă noi măsuri pentru protejarea utilizatorilor adolescenți.

Printre modificările anunțate se numără limitarea utilizării Instagram și Facebook de către adolescenți la două ore pe zi, oprirea funcției de derulare infinită și restricționarea utilizării platformelor în intervalul 00:00–06:00. De asemenea, notificările vor fi dezactivate în timpul orelor de școală, între 08:00 și 15:00.

Înțelegerea a fost negociată de noul director juridic al Meta, C.J. Mahoney, cu aprobarea personală a lui Mark Zuckerberg. Compania a încercat astfel să evite un proces federal de amploare în California, unde mai multe state susțineau că produsele Meta au fost concepute într-un mod care poate crea dependență și poate afecta sănătatea și siguranța copiilor.

Meta, presată de mai multe înfrângeri în instanță

Presiunea asupra companiei a crescut după ce Meta a pierdut două procese importante în luna martie. Într-unul dintre cazuri, compania a fost acuzată că platformele sale au contribuit la problemele de sănătate mintală ale utilizatorilor tineri. Ulterior, pe 10 august, o curte federală de apel a respins încercarea Meta de a bloca procesele invocând protecția oferită de Secțiunea 230 din legislația americană și Primul Amendament.

În procesul de la Oakland, statele solicitau penalități care puteau ajunge la aproximativ 200 de miliarde de dolari, precum și modificări ale platformelor. În cele din urmă, cele 47 de state participante au acceptat acordul. Texasul, care nu s-a alăturat inițial înțelegerii, a ajuns ulterior la un acord separat cu Meta, în valoare de aproximativ un miliard de dolari, însoțit de măsuri similare pentru protecția tinerilor.

Meta se confruntă însă în continuare cu mii de alte procese intentate de adolescenți, familii și districte școlare. Un alt proces major este programat pentru luna octombrie, în California. Compania susține că are în continuare încredere că poate câștiga aceste litigii.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
Aceeași apă. Trăită altfel. Gura Căinarului te invită să o redescoperi într-un ambalaj nou
Aceeași apă. Trăită altfel. Gura Căinarului te invită să o redescoperi într-un ambalaj nou
Un teren sufocat de anvelope abandonate, curățat în urma unei intervenții voluntare a A.P. Moldcontrol
Un teren sufocat de anvelope abandonate, curățat în urma unei intervenții voluntare a A.P. Moldcontrol
E plăcut să primești: Orange le oferă clienților bonusuri la alegere, direct din My Orange
E plăcut să primești: Orange le oferă clienților bonusuri la alegere, direct din My Orange