Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    0%
  • USD
    18.0365
    0%
  • RUB
    0.2239
    0%
  • RON
    3.7602
    0%
  • UAH
    0.3960
    0%

Toate știrile

01 noiembrie 2026

Podul pe care a trecut Eminescu și „Micul Cluj” de la cotitura unui râu. Descoperim Ungheniul din Valea Prutului

22 Oct. 2024, 09:37
 // Categoria: Valea Prutului // Autor:  Realitatea.md
22 Oct. 2024, 09:37 // Valea Prutului //  Realitatea.md

Oraşul care ar exista de pe timpul lui Alexandru cel Bun, Ungheni, a fost descoperit de echipa proiectului „Valea Prutului – vatră de civilizație românească”, finanțat de Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova (DRRM) din cadrul Guvernului României. Localitate este dintre cele mai prospere din regiune din punct de vedere economic, cultural și geografic, iar oamenii de aici păstrează cu sfințenie tradițiile neamului.

Denumirea orașului se datorează poziționării în formă de unghi, la una dintre cotiturile Prutului. Cercetătorii spun că Ungheniul de astăzi a fost cândva un sat numit Unghiul.

 „Aici, în spațiul acesta s-a creat cultură și istorie. Avem o colecție de troițe românești. Ele sunt monumente, sculptate într-un stil artistic românesc. Avem apoi o colecție bună de port popular, mai ales femeiesc, din acea epocă. Sunt fenomenale, originale, arată toată tradiția românească din acea perioadă. Documentele, cărțile pe care le avem, arată progresul vizibil pe care l-am avut atunci. S-a învățat în limba română, s-a făcut aici un teatru”, relatează directorul Muzeului de Istorie și Etnografie din Ungheni, Vasile Iucal.

Clădirea casei de cultură din Ungheni, care găzduiește și muzeul, a fost construită de sovietici, în locul unui cimitir al eroilor români. În memoria unității de cândva cu malul drept al Prutului, instituția de cultură păstrează o bucată din gardul cu sârma ghimpată, după care stă sculptura lui Iisus Hristos răstignit.

Orașul Ungheni a fost primul din Republica Moldova care a schimbat, imediat după independență, denumirea străzilor, din cele sovietice, în nume care aduc omagiu evenimentelor, obiceiurilor și personalităților românești.

„Podul peste Prut eu îl calific ca pe un cadou pentru Ungheni. Această localitate medieval a trecut podul și calea ferată, a impulsat dezvoltarea localității – a crescut numărul populației, de meșteșugari, a crescut relațiile comerciale. Dintr-o localitate medievală a devenit un orășel. Podul l-au trecut personalități de cultură: Eminescu, în 1885, Ion Creangă, Sadoveanu, personalități politice”, susține profesorul de istorie Iurie Cujbă.

Ansamblul de dansuri populare Struguraș, faimos în toată lumea, a apărut în Ungheni. Coregrafa Nina Prikladova instruiește artiști de 40 de ani. Chiar dacă este originară din Ucraina, femeia și-a găsit iubirea în Republica Moldova și a colindat cu echipa de dansatori zeci de țări, ducând acolo farmecul popular românesc.

„Soțul meu este din Ungheni și a absolvit facultatea de teatru la universitatea din Dnepropetrovsk în Ucraina. Conform distribuției, a fost trimis la Ungheni. Și la vremea aceea eram în turneu la Chișinău. Și a venit acolo să vadă concertul. Așa ne-am unit și am venit aici”, își amintește artista.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Ungheni este înfrățit cu mai multe localități din România, printre care Iași, Dorohoi, Bistrița și cu sectorul șase al Bucureștiului, dar cea mai frumoasă colaborare o are cu municipiul Cluj-Napoca. Din 2017, anual, Primăria de acolo investește circa 100.000 de euro în dezvoltarea orașului din Valea Prutului.

În cinci ani, la Ungheni s-a creat un parc faimos în toată Republica Moldova, datorită dotării și infrastructurii unice, la care a contribuit financiar România. „Micul Cluj” reprezintă o mândrie pentru localitatea din Valea Prutului, iar autoritățile locale îl îngrijesc ca ochii din cap. Din banii de peste râu s-a termoizolat grădinița, s-a renovat căminul cultural, s-au amenajat terenuri de sport și de joacă.

Potrivit rezultatelor unui sondaj  realizat la Ungheni de compania de cercetare IMAS, la comanda proiectului „Valea Prutului – vatră de civilizație românească”, circa 73% dintre cei chestionați cred că relațiile politice dintre Republica Moldova și România sunt la un nivel bun și foarte bun, iar 61% apreciază drept pozitivă cooperarea economică.

Cercetarea mai arată că o bună parte a unghenenilor, mai exact 60%, au rude, prieteni și cunoscuți peste Prut, iar 42% vizitează frecvent România.

Realitatea Live

31 Oct. 2026, 20:05
 // Categoria: Slider // Autor:  Valentina Buza
31 Oct. 2026, 20:05 // Slider //  Valentina Buza

Mii de soldați din lut, așezați în formație de luptă și pregătiți să-și protejeze împăratul pentru eternitate, reprezintă una dintre cele mai spectaculoase descoperiri arheologice din lume. Timp de decenii, specialiștii au studiat chipurile, armele și tehnicile folosite la construirea Armatei de teracotă din China. Acum, o cercetare aduce în prim-plan un detaliu aproape invizibil, păstrat timp de peste două milenii: amprentele celor care au modelat statuile.

Potrivit publicației IFLScience, acestea sugerează că la realizarea impresionantei armate nu au lucrat doar bărbați adulți, ci și femei și copii.

Descoperirea schimbă perspectiva asupra unuia dintre cele mai ambițioase proiecte din China antică. Cercetătorii au analizat urmele degetelor rămase accidental în lutul umed, înainte ca statuile să fie arse. Rezultatele oferă indicii despre oamenii obișnuiți care au contribuit la construirea monumentului dedicat primului împărat al Chinei, Qin Shi Huang.

Studiul, publicat în revista Journal of Cultural Heritage, a analizat 79 de amprente păstrate pe 36 de statui din complexul funerar. Cercetătorii au folosit măsurători ale distanțelor dintre crestele papilare și un model statistic pentru a estima vârsta și sexul persoanelor care ar fi lăsat urmele.

Rezultatele sunt surprinzătoare. Aproximativ 45% dintre amprente au fost atribuite statistic bărbaților adulți, 32,7% femeilor adulte, iar 22,3% copiilor sub 15 ani. În perioada dinastiei Qin, această vârstă reprezenta pragul legal al maturității.

Descoperirea sugerează că atelierele imperiale ar fi putut include categorii de muncitori mult mai diverse decât se presupunea. Femeile și copiii ar fi participat la modelarea statuilor, alături de meșteșugari experimentați, iar cei mai tineri ar fi putut îndeplini roluri de ajutoare sau ucenici.

Totuși, procentele nu reprezintă proporția exactă a muncitorilor. Un singur meșteșugar putea lăsa mai multe amprente, în timp ce alte persoane puteau să nu lase nicio urmă vizibilă. În plus, dimensiunile crestelor papilare se suprapun între anumite categorii de vârstă și sex, iar arderea lutului poate modifica măsurătorile.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Amprentele descoperite pe statuile din Armata de teracotă sunt importante deoarece oferă o legătură directă cu oamenii care au realizat monumentul. Spre deosebire de inscripțiile oficiale, care documentează în special conducătorii și marile proiecte imperiale, aceste urme aparțin unor persoane ale căror nume au rămas necunoscute.

Cercetătorii consideră că analiza unui număr mai mare de amprente, provenite din diferite zone ale complexului, ar putea clarifica organizarea atelierelor și distribuția sarcinilor între lucrători.

Metoda demonstrează și cât de utile pot fi tehnicile moderne pentru reinterpretarea descoperirilor arheologice. Analizele statistice, măsurătorile precise și comparațiile dintre artefacte pot scoate la iveală informații pe care cercetările tradiționale nu le puteau identifica.

Astfel, una dintre cele mai mari realizări artistice și inginerești ale Antichității începe să dezvăluie nu doar povestea conducătorului pentru care a fost creată, ci și identitatea probabilă a celor care au făcut-o posibilă.