Curs valutar
  • EUR
    19.9863
    0%
  • USD
    17.0881
    0%
  • RUB
    0.2050
    0%
  • RON
    3.8050
    0%
  • UAH
    0.3831
    0%

Toate știrile

23 august 2026

VIDEO Încălcări la primele ore ale dimineții. Promo-LEX: Au fost înregistrate 34 de incidente

20 Oct. 2024, 10:04
 // Categoria: Alegeri // Autor:  Realitatea.md
20 Oct. 2024, 10:04 // Alegeri //  Realitatea.md

Misiunea de Observare Promo-LEX a alegerilor prezidențiale și referendumului constituțional din 20 octombrie 2024 constată că până la ora 09:00 Misiunea a recepționat 173 semnalări de incidente de la observatori, prezentul comunicat incluzând 34 de incidente prelucrate de echipa centrală a Misiunii Promo-LEX la ora respectivă.

Printre incidente: pliante și bannere cu mesaje electorale despre referendum, afișe cu candidați înregistrați în cursa pentru prezidențiale văzute în apropierea secțiilor de votare. În total, este vorba de șapte cazuri de acest gen.

  1. SV 35/6, Taraclia: În incinta SV era prezent un pliant cu privire la referendumul constituțional. La sesizarea membrilor BESV, aceștia au înlăturat materialul.
  2. SV 01/298 Chișinău, Trușeni: În incinta SV, pe lângă drapelul comunei Trușeni, este prezent și drapelul Uniunii Europene.
  3. SV 16/31, Edineț, Fetești: Pe panoul de informare a primăriei au fost constatate materiale electorale cu privire la referendumul constituțional.
  4. SV 6/18, Briceni, Corjeuți: Înainte de deschiderea secției, în preajma SV au fost observate plasate materiale electorale cu îndemn electoral pentru o opțiune la referendumul constituțional. Membrii BEVS au înlăturat afișul.
  5. SV 1/18, Chișinău, Botanica: Vizavi de SV a fost observat un pliant cu mesaj electoral în privința referendumului constituțional.
  6. SV 16/2, Edineț: În preajma SV a fost observat un banner cu informație electorală privind subiectul referendumul constituțional.
  7. SV 16/2, Edineț: În afara SV a fost observat un afișaj electoral cu un candidat la alegerile prezidențiale. Materialul se afla la aproximativ 70 m de SV. Președintele BESV a comunicat că acesta va fi înlăturat imediat.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Potrivit observatorilor, din totalul de 614 de secții monitorizate la deschidere, 86 au fost deschise puțin mai devreme sau după ora 07:00. Totodată, în cel puțin 121 secții nu a fost asigurată solemnitatea procesului de votare prin intonarea imnului și afișarea drapelului de stat. 

Majoritatea observatorilor Promo-LEX au evaluat prestația membrilor BESV în procesul de deschidere ca fiind bună și foarte bună (98.7%). Membrii BESV au fost cooperanți și au pus la dispoziție informația solicitată în 99.5% din cazuri. 

Realitatea Live

23 Aug. 2026, 12:55
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
23 Aug. 2026, 12:55 // Slider //  Ana Panaguța

Iranul va considera „orice ţară participantă la instituirea restricţiilor economice” împotriva sa „drept inamică”, a declarat sâmbătă secretarul Consiliului suprem al securităţii naţionale iraniene, Mohsen Rezaei, scrie antena3.ro.

„Declarăm tuturor ţărilor din jurul nostru şi tuturor ţărilor lumii: nu vă alăturaţi războiului economic dus de SUA”, a avertizat la televiziunea de stat iraniană după ce Washingtonul a anunţat o întărire a sancţiunilor economice destinate să accentueze presiunea asupra Teheranului.

Dacă ţările respective refuză „să se distanţeze” de SUA, Iranul „le va afecta interesele”, a adăugat el.

„Noi nu am atacat încă niciun interes economic american” şi „până în prezent nu am ţintit decât baze militare, dar dacă vor să ne impună sancţiuni economice, SUA deţin întreprinderi petroliere şi economice în jurul Iranului şi în alte părţi, iar noi le vom lovi”, a continuat Rezaei.

Dacă Donald Trump „întreprinde o acţiune împotriva noastră, confruntarea dintre noi va fi ca un seism”, a mai ameninţat el.

Ministerul iranian de Externe acuzase SUA joi de „terorism economic”, după ce secretarul Trezoreriei american, Scott Bessent, jurase că Washingtonul va face „să se prăbuşească regimul” iranian cu noile sancţiuni.

Bessent urmează să ţină luni o conferinţă de presă unde ar urma să precizeze modul în care SUA intenţionează să-şi sporească presiunea, la aproape şase luni de la începerea războiului declanşat printr-un atac israeliano-american împotriva Iranului.

Washingtonul a cerut altor guverne, în special Beijingului, să participe la eforturile vizând izolarea economiei iraniene.

Dar China, partener economic strategic al Iranului, a criticat această iniţiativă, apreciind că „sancţiunile şi presiunea” americane nu ar permite rezolvarea conflictului în Orientul Mijlociu.

Printre marii parteneri comerciali ai Iranului figurează şi Emiratele Arabe Unite, care au anunţat marţi suspendarea până la noi ordine a „tuturor schimburilor comerciale şi a tranzacţiilor financiare” cu această ţară.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!