Curs valutar
  • EUR
    20.1523
    0.1305%
  • USD
    17.9427
    -0.0786%
  • RUB
    0.2182
    0.5041%
  • RON
    3.7767
    0.0662%
  • UAH
    0.3985
    0.0251%

Toate știrile

22 octombrie 2026

Copaci scoşi din rădăcini, linii electrice rupte, după ce ciclonul Dana a lovit coasta de est a Indiei

25 Oct. 2024, 08:04
 // Categoria: În Lume // Autor:  Redacția Realitatea
25 Oct. 2024, 08:04 // În Lume //  Redacția Realitatea

O ”furtună ciclonică puternică” a lovit, vineri, coasta estică a Indiei, scoţând copaci din rădăcni, rupând linii de electricitate şi inundând unele zone, afirmă autorităţile, adăugând că nu au fost raportate decese sau persoane rănite, potrivit Reuters.

Ciclonul ”Dana” a atins uscatul în jur de miezul nopţii, în statul Odisha, cu vânt cu viteze 100-110 kilometri pe oră, la rafale chiar 120 de kilometri pe oră, şi este aşteptat să slăbească în intensitate, până la o furtună ciclonică până la amiază, a transmis Departamentul de meteorologie.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Odisha a închis şcolile, a suspendat zborurile spre şi dinspre capitala sa Bhubaneswar până vineri dimineaţă, şi a evacuat peste jumătate de milion de persoane, în aşteptarea furtunii.

”Nu avem raportări privind pagube aduse vieţii sau proprietăţii, doar la copaci. Alimentarea cu electricitate va fi restabilită până în cursul după-amiezii în zonele afectate”, a declarat Dilip Routrai, şeful administrativ al regiunii.

Ploi abundente s-au înregistrat şi în unele părţi din statul învecinat Bengalul de Vest şi, împreună cu o creştere a nivelului mării, au dus la inundarea zonelor joase, provocând pagube culturilor de orez, aproape gata de a fi recoltate de pe unele câmpuri.

”Legumele de iarnă au fost afectate în zone agricole întinse din cauza ploilor şi a creşterii nivelului mării, care a intrat în multe zone din centura Sunderbans”, a declarat Bankim Hazra, ministrul pentru Afaceri din Sunderban.

Operarea zborurilor s-a reluat, vineri dimineaţă, în aeroporturile Bhubaneswar şi din capitala Bengalului de Vest  Kolkata, unde ele au fost, de asemenea, suspendate de joi seară. Furtuni severe lovesc coastele Indiei şi ale Bangladeshului învecinat în sezonul cicloanelor, din aprilie în decembrie, provocând morţi şi pagube.

Cel mai puternic ciclon din ultimii ani din Odisha a avut loc în 1999, când a durat 30 de ore şi a ucis  10.000 de persoane.

Realitatea Live

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
O poveste din Moldova în Forbes Travel Guide și MICHELIN Guide
O poveste din Moldova în Forbes Travel Guide și MICHELIN Guide
Ce se ascunde în spatele unui BIIIIP? Linella lansează campania de toamnă
Ce se ascunde în spatele unui BIIIIP? Linella lansează campania de toamnă
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
22 Oct. 2026, 21:54
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
22 Oct. 2026, 21:54 // Slider //  Ana Panaguța

Petru Iarmaliuc a promovat evaluarea externă a integrității etice și financiare, în timp ce Comisia de evaluare a propus nepromovarea acesteia în cazul lui Lilian Lungu, procuror suspendat din funcție în cadrul Procuraturii Anticorupție.

Completul A de evaluare a constatat că Iarmaliuc, în prezent procuror delegat la Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), întrunește criteriile de integritate prevăzute de lege. Evaluarea a vizat activitatea sa anterioară în cadrul Procuraturii Anticorupție.

În cazul lui Lilian Lungu, Comisia a propus nepromovarea evaluării externe, deoarece acesta nu a prezentat în termen declarațiile de avere și interese personale, lista persoanelor apropiate și chestionarul de etică.

Rapoartele celor doi procurori au fost transmise Consiliului Superior al Procurorilor (CSP), care urmează să le examineze și să adopte hotărârile privind rezultatele evaluării.

Rapoartele integrale vor fi publicate pe pagina oficială a Comisiei după expirarea termenului de contestare a hotărârilor CSP sau, dacă acestea vor fi contestate, după pronunțarea deciziilor Curții Supreme de Justiție. Publicarea va avea loc în cel mult trei zile, cu respectarea dreptului la viață privată al persoanelor vizate.