Curs valutar
  • EUR
    20.1773
    -0.0927%
  • USD
    17.9274
    -0.7642%
  • RUB
    0.2192
    -1.0493%
  • RON
    3.7751
    -0.1271%
  • UAH
    0.3937
    -0.508%

Toate știrile

05 noiembrie 2026

Dialog în ajunul alegerilor prezidențiale. Maia Sandu a avut o întrevedere cu primarul Ion Ceban

01 Nov. 2024, 09:49
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
01 Nov. 2024, 09:49 // Actualitate //  Realitatea.md

În ajunul alegerilor prezidențiale, Maia Sandu, care râvnește al doilea mandat de președinte al Republicii Moldova, a avut o întrevedere cu primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban. Sandu a scris într-o postare pe contul oficial de Facebook că a discutat cu primarul Ceban despre faptul că dezvoltarea Chișinăului este posibilă doar prin apropierea de Uniunea Europeană, și doar într-o democrație.

„Victoria Moldovei la referendum, opțiunea „DA” pentru care au votat 56% din chișinăuieni arată că majoritatea cetățenilor aleg integrarea europeană. Vocea poporului este cea mai importantă. Trebuie să ne unim cu toții, indiferent de ideologia politică, pentru a proteja democrația și alegerile libere”, se arată în mesajul Maiei Sandu.

Un mesaj în acest sens a avut și edilul Ion Ceban. În postarea sa, primarul Chișinăului spune că a vorbit cu Maia Sandu despre proiectele pe care sunt implementate la Chișinău, despre necesitatea de fonduri europene pentru dezvoltarea orașului și despre păstrarea democrației în țara noastră.

„Am reiterat că alegerile trebuie să fie libere, corecte și în mod democratic cetățenii să-și aleagă conducerea țării. Suntem împotriva oricăror abuzuri, încălcărilor și cumpărării de voturi.

Am transmis mesajul referitor la problemele și solicitările primarilor din toată țara. În aceste discuții am abordat subiectele și propunerile care vin să îmbunătățească activitatea Administrațiilor Publice Locale, dar și a tuturor cetățenilor. Avem viziune și știm cum pot fi schimbate lucrurile mai rapid și mai eficient. Am reiterat că este necesar: realizarea proiectului de țară de construcție a centurii Chișinău; instituirea poliției comunitare în toate localitățile din Republica Moldova; promovarea și aprobarea proiectului referitor la parcările în Chișinău și în toată țara; revenirea la subiectul propus de noi privind impozitele persoanelor juridice care să rămână în proporție de 50% în bugetul local al municipiului Chișinău și Bălți, deoarece actualmente, în raport cu alte localități, cele două municipii sunt abordate discriminatoriu; la fel, am spus despre recomandările și apelul primarilor făcut și la alegerile parlamentare precedente cu privire la recunoașterea și includerea subiectului descentralizării și autonomiei locale în calitate de prioritate guvernamentală. Am vorbit despre controalele inițiate din partea organelor de stat asupra primarilor localităților și fabricarea de dosare de integritate.

Am apreciat mesajul dnei Maia Sandu care a promis revizuirea legii ANI pentru a evita astfel de situații pentru viitor. Rămân în continuare ferm în dezvoltarea Chișinăului și a Republicii Moldova pe calea sa spre integrarea europeană. Pe 3 noiembrie ieșim la vot”, se arată în mesajul edilului.

Anterior, Ion Ceban a avut un dialog și cu Alexandr Stoianoglo, candidatul socialiștilor la funcția de președinte al țării.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Amintim că duminică, 3 noiembrie curent, cetățenii Republicii Moldova vor fi chemați la urne pentru a-și alege viitorul președinte, turul II de scrutin. Va fi bătălia anului între candidatul guvernării Maia Sandu și cel al socialiștilor, Alexandr Stoianoglo.

Ion Ceban s-a întâlnit cu Alexandr Stoianoglo. Spune că este dispus să poarte discuții și cu Maia Sandu

Realitatea Live

05 Nov. 2026, 17:21
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
05 Nov. 2026, 17:21 // Actualitate //  Realitatea.md

Experiența Ucrainei a demonstrat necesitatea adaptării rapide la situația de securitate. Fredrik Wesslau, cercetător senior în cadrul Programului de Securitate Europeană al Consiliului European pentru Relații Externe (ECFR), a declarat în cadrul unui interviu pentru PISA că există multe lecții pe care europenii le pot învăța de la țara vecină în ceea ce privește apărarea.

Potrivit lui, este important ca prioritatea să o reprezinte viteza, nu perfecțiunea, luând în considerare evoluțiilor tehnologice. Spre exemplu, în opinia sa, Ucraina este acum la câteva săptămâni distanță pentru a crea contramăsuri împotriva dronelor rusești.

„Este doar un exemplu al rapidității cu care se schimbă situația pe câmpul de luptă și, implicit, în acest război. Așadar, cred că „viteza în detrimentul perfecțiunii” este una dintre lecțiile esențiale. În al doilea rând, consider că este vorba și despre volum. Am văzut în acest conflict că volumul este absolut crucial. De pildă, Ucraina va produce anul acesta aproximativ 10 milioane de drone – o cifră uluitoare, dar aceasta este, într-un anumit sens, amploarea necesară pentru a lupta împotriva Rusiei. Prin urmare, cred că țările europene trebuie să dezvolte sisteme și mecanisme care să permită o extindere rapidă a capacităților, astfel încât să se atingă un volum semnificativ într-un interval de timp foarte scurt”, afirmă cercetătorul.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Conform lui, este important să existe linii de producție pentru capacitate extinsă în perioade scurte de timp, iar Ucraina a rescris regulile războiului. Totuși cercetătorul nu exclude importanța vehiculelor blindate sau a artileriei.

Interviul integral în puteți urmări în materialul atașat.