Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    -0.1737%
  • USD
    18.0365
    -0.2861%
  • RUB
    0.2239
    -0.3126%
  • RON
    3.7602
    -0.0585%
  • UAH
    0.3960
    -0.1768%

Toate știrile

30 octombrie 2026

Ana Nedea, reprezentanta Simtel: „Tot mai multe companii din R. Moldova respectă standardele de mediu ale UE

11 Nov. 2024, 15:43
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
11 Nov. 2024, 15:43 // Actualitate //  Realitatea.md

Companiile din Republica Moldova sunt tot mai interesate să raporteze performanțele legate de sustenabilitate și protecția mediului (Mediu, Social și Guvernanță – ESG), în special cele implicate pe piețele internaționale sau care beneficiază de finanțări externe. Afirmația aparține Anei Nedea, director de Strategie și Dezvoltare de Business la Simtel, companie românească specializată în construcția și mentenanța centralelor electrice fotovoltaice, care, din 2022, activează și pe piața din R. Moldova prin intermediul filialei „Simtel Solar”, scrie independentnews.ro.

Acest lucru se întâmplă, spune Ana Nedea, în ciuda faptului că „în Republica Moldova nu există o obligație legală specifică și extinsă de raportare a performanțelor ESG”.

„Se poate observa un trend de raportare voluntară în rândul companiilor din sectorul privat din Republica Moldova din diverse industrii (energie, retail, bancar), în cazul companiilor care desfășoară activități internaționale, sau al companiilor care sunt interesate de obținerea de finanțări internaționale.

Proactivitatea acestora contribuie direct atât de dezvoltarea comunităților locale, dar și la creșterea impactului lor în ceea ce privește atingerea obiectivelor naționale și europene din punctul de vedere al sustenabilitatii”, punctează Ana Nedea.

Ea a subliniat că, deși Republica Moldova nu este încă parte a Uniunii Europene, „a făcut pași semnificativi pentru a se alinia la standardele europene și internaționale în ceea ce privește sustenabilitatea și protecția mediului”.

Beneficii

Potrivit Anei Nedea, companiile din Republica Moldova care încurajează sustenabilitatea și protecția mediului se bucură de o serie de beneficii.

Primul dintre acestea este accesul la inovare și tehnologie. Implementarea de tehnologii noi și inovatoare contribuie la reducerea consumului de resurse și eficientizează, astfel, costurile companiei.

De asemenea, utilizarea de surse regenerabile (energie solară, eoliană, biomasă) generează economii semnificative, iar, prin promovarea economiei circulare, companiile pot reduce risipa, reutiliza resursele și valorifica deșeurile.

În al doilea rând, alinierea cu standardele internaționale în materie de sustenabilitate deschid pentru companiile din R. Moldova premisele colaborării cu parteneri internaționali sau oferă oportunitatea de a accesa piețe noi, în special din Uniunea Europeană.

Mai mult, dezvoltarea de proiecte verzi, care susțin eficiența energetică, poate atrage finanțare atât din partea instituțiilor locale de finanțare, dar și din partea organizațiilor internaționale, precum Banca Mondială, BERD, sau prin intermediul programelor UE (ex. EU4Business).

Companiile care implementează criteriile de sustenabilitate își cresc capitalul de brand, precum și capitalul de încredere din partea investitorilor sau a partenerilor strategici, gradul de loialitate a clienților, beneficiarilor și a propriilor angajați. Adoptarea voluntară a practicilor sustenabile ajută companiile să fie pregătite pentru eventualele reglementări viitoare legate de mediu sau de gestionarea deșeurilor.

Pe măsură ce Moldova se aliniază la standardele europene, este probabil ca cerințele de raportare și reglementările de mediu să devină mai stricte. Companiile care se pregătesc din timp pot evita sancțiuni și pot opera mai eficient în acest cadru legislativ, potrivit sursei citate.

În același timp, prevenirea riscurilor de mediu, prin implementarea de măsuri de sustenabilitate, ajută companiile să prevină riscuri ce ar putea aduce costuri suplimentare și ar impacta semnificativ activitatea.

La fel de important este faptul că Guvernul Republicii Moldova sau organismele internaționale oferă stimulente fiscale sau subvenții pentru companiile care implementează proiecte de sustenabilitate.

Nu în ultimul rând, pe măsură ce Moldova își continuă procesul de aliniere cu standardele internaționale, companiile care se implică activ în inițiativele de sustenabilitate vor fi bine poziționate pentru a beneficia de oportunități economice și competitive.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

30 Oct. 2026, 18:34
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
30 Oct. 2026, 18:34 // Slider //  Daniela Baranovschi

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski este pregătit să se întâlnească cu liderul rus Vladimir Putin și să discute despre problemele teritoriale, în cadrul eforturilor de a pune capăt războiului, a declarat ministrul ucrainean de Externe, Andrii Sîbiha, potrivit Kyiv Post.

Într-un interviu acordat publicației finlandeze Helsingin Sanomat, după o vizită de două zile în Finlanda, Sîbiha a spus că Ucraina a coordonat decizia privind organizarea unei discuții telefonice între Putin, președintele Finlandei, Alexander Stubb, și premierul Norvegiei, Jonas Gahr Store.

Potrivit ministrului ucrainean, liderii nordici au transmis două mesaje principale: solicitarea Ucrainei pentru o încetare a focului și propunerea unei întâlniri între Zelenski și Putin.

 

„Ne dorim această întâlnire și suntem pregătiți pentru ea. Probabil că doar o întâlnire între Zelenski și Putin poate aduce o nouă dinamică negocierilor. Zelenski este pregătit să discute cele mai dificile și sensibile chestiuni, inclusiv problema teritorială.”, a declarat Sîbiha, transmite Mediafax.

 

El a spus că discuțiile ar putea duce și la măsuri care să consolideze încrederea, cum sunt schimburile de prizonieri și repatrierea copiilor ucraineni răpiți de Rusia.

Locul întâlnirii nu este cel mai important pentru Ucraina, cu condiția ca aceasta să nu aibă loc la Moscova sau în Belarus. Andrii Sîbiha a glumit că și Coreea de Nord ar putea fi exclusă de pe listă. El a descris invitația Rusiei ca Zelenski să viziteze Moscova drept „neserioasă”.

 

„Evaluarea noastră este că această discuție a reprezentat un pas înainte în eforturile noastre de pace”, a spus Sîbiha. El a mai spus că speră ca acest canal de comunicare cu Vladimir Putin să rămână deschis.

 

Conversația a durat aproximativ 90 de minute și a confirmat că negocierile trilaterale dintre Ucraina, SUA și Rusia vor continua la Abu Dhabi, în luna noiembrie, a precizat ministrul.

 

„Aceste discuții vor arăta dacă Rusia are intenții serioase de a pune capăt războiului pe cale diplomatică”, a afirmat Sîbiha, care a mai spus că, în prezent, Kievul nu vede niciun semn că Moscova ar avea astfel de intenții.

 

Întrebat dacă Vladimir Putin a făcut declarații importante în timpul conversației, ministrul ucrainean a răspuns: „Cel puțin a avut loc [discuția].”

Apelul a fost criticat de unii oficiali europeni. Președintele Finlandei, Alexander Stubb, și premierul Norvegiei, Jonas Gahr Store, au declarat că au acționat în nume propriu, reprezentându-și țările, și nu în numele Europei.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!