Curs valutar
  • EUR
    20.1773
    -0.0927%
  • USD
    17.9274
    -0.7642%
  • RUB
    0.2192
    -1.0493%
  • RON
    3.7751
    -0.1271%
  • UAH
    0.3937
    -0.508%

Toate știrile

05 noiembrie 2026

„Ofițerul Șor” a făcut lista și tot el a trimis-o presei? Șeful IGP vine cu noi detalii în privința scrisorii anonime

12 Nov. 2024, 17:16
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
12 Nov. 2024, 17:16 // Actualitate //  Realitatea.md

Șeful Poliției Naționale, Viorel Cernăuțeanu, susține că lista controversată cu peste 3.000 de persoane, susținători ai lui Ilan Șor, ar fi fost scursă chiar de cineva din anturajul oligarhului fugar. Într-un podcast la zdg, publicat pe 10 noiembrie curent, Cernăuțeanu spune că acest lucru ar fi fost făcut cu scopul „de a victimiza anumite persoane”, însă fără a-și continua gândul și fără a oferi mai multe detalii în acest sens.

La același podcast, șeful IGP confirmă cele spuse anterior și de procurorul general, Ion Munteanu – lista activiștilor lui Şor nu figurează în dosarul privind coruperea electorală și finanțarea ilegală a partidelor controlate de politicianul fugar.

VIDEO Munteanu: Lista activiștilor lui Şor nu figurează în dosarul privind coruperea electorală şi finanţarea ilegală

„Această listă nu este o listă care face parte din dosarul nostru de urmărire penală, nu face parte din materialele noastre de investigație sau alte acțiuni. Am fost și noi solicitați ca să comunicăm dacă este la noi, inclusiv de Centrul pentru protecția datelor cu caracter personal. Noi am informat că așa listă nu avem, iar dacă este necesar ca să se facă o solicitare din partea cetățeanului, cel puțin, la moment nu pot să prelucrez datele acestor persoane din listă, deoarece nu există nici o plângere din partea acestor cetățeni.

Acele 3 mii și ceva de persoane, (n.r. lista care a apărut în spațiul public) până la moment, nu a venit nimeni să depună o plângere ca să putem iniția procedura de verificare cel puțin, să solicităm și noi informații de la Centrul pentru protecția datelor cu caracter personal, cine, cum a fost accesat, dar în același timp, trebuie să ne amintim că, colectări de liste, exponenții organizației criminale Șor au asigurat-o permanent, pe la magazinele sociale, pe la liderii locali, în cazul protestelor și așa mai departe. Nu se exclude faptul că cineva dintr-o instituție publică a făcut această listă și o scurgere de așa gen, dar la sigur aceasta nu a fost din cadrul Poliției. În același timp, nu exclud și aspectul de răspândire a acestei liste chiar de exponenții acestei organizații în scopul de a victimiza anumite persoane prin acest lucru.

Noi nu am luat ca bază de lucru pentru noi, să mergem la acele persoane, să le documentăm, să-i întrebăm, că iată ați apărut în listă. Noi, mergem la persoanele care ne sunt cunoscute nouă, în baza investigațiilor noastre. La acele persoane mergem cu documentarea. (…) Nu am luat-o în prelucrarea pentru că lista de 3 mii și ceva este una foarte mică pe lângă cea pe care o avem noi de 140 de mii de persoane”, a precizat Viorel Cernăuțeanu, șeful IGP.

 

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Amintim că la finele lunii octombrie 2024, mai mulți jurnaliști și redacții din Republica Moldova au primit un email cu un document despre „rețeaua lui Șor”. Documentul include 3.789 de nume și date de contact ale unor persoane despre care se precizează că ar lucra pentru politicianul fugar.

Procurorul general, Ion Munteanu, a spus câteva zile mai târziu că documentul apărut în spațiul public a atras atenția anchetatorilor și că responsabilii îl examinează.

Un „ofițer care își respectă meseria” a trimis jurnaliștilor o listă cu mii de susținători ai lui Șor. Ce spune poliția

Realitatea Live

04 Nov. 2026, 22:31
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
04 Nov. 2026, 22:31 // Slider //  Ana Panaguța

Președintele american Donald Trump a declarat miercuri, 4 noiembrie, că Partidul Democrat va fi „distrus” dacă ar lansa o procedură de destituire împotriva sa, după ce democrații vor prelua controlul Congresului la începutul lui 2027, relatează Agerpres.

Întrebat de presă despre o posibilă destituire în urma înfrângerii zdrobitoare a Partidului său Republican în alegerile de la jumătatea mandatului, Trump a declarat: „Cred că asta ar distruge Partidul Democrat dacă ar proceda așa”, adăugând că nu există „niciun motiv” pentru a fi demis din funcție.

Donald Trump a afirmat totodată că secretarul apărării Pete Hegseth a făcut o „treabă foarte bună”, în pofida înfrângerii spectaculoase electorale a Partidului Republican, pe care președintele american însuși a atribuit-o războiului din Iran.

„Nu, cred că face o treabă foarte bună”, a declarat Trump întrebat de jurnaliști despre posibilitatea de a-l demite pe secretarul apărării.

În prima sa apariție publică în fața camerelor de televiziune de la înfrângerea istorică suferită marți de Partidul Republican, președintele american a vorbit de asemenea miercuri despre proiectele sale de construcție din capitala Washington, relatează dpa.

Trump a lăudat în mod special sala de bal pe care o construiește la Casa Albă.

Aceasta ar urma să fie „cea mai frumoasă din lume”, a declarat președintele american, care a menționat și planul său de a construi un arc de triumf și de a renova un vechi teren de golf din capitala.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!