Curs valutar
  • EUR
    20.0905
    -0.0244%
  • USD
    17.9476
    -0.4953%
  • RUB
    0.2228
    -0.4937%
  • RON
    3.7628
    0.0691%
  • UAH
    0.3958
    -0.0505%

Toate știrile

02 noiembrie 2026

În atenția moldovenilor! Autoritățile din Rusia anunță noi reguli de intrare și ieșire din țară

05 Dec. 2024, 17:58
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
05 Dec. 2024, 17:58 // Actualitate //  Realitatea.md

Autoritățile ruse au introdus noi reguli de intrare și ieșire din Federația Rusă pentru cetățenii străini, inclusiv pentru moldoveni. Anunțul a fost făcut de Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Moldova.

„Conform Hotărârii Guvernului Federației Ruse nr. 1510 din 07.11.2024, începând cu 1 decembrie 2024 și până pe 30 iunie 2025, toate persoanele străine și apatrizii care traversează frontiera de stat a Federației Ruse prin punctele de trecere aeriană din cadrul aeroporturilor internaționale „Șeremetievo”, „Domodedovo”, „Vnukovo” (Moscova), „Jukovschii” (regiunea Moscova), precum și prin punctul de trecere terestră „Maștacovo” (regiunea Orenburg), vor fi supuse procedurii de prelevare a datelor biometrice. Aceasta presupune colectarea imaginii faciale (fotografierea) și a amprentelor digitale (dactiloscopia)”, transmite MAE.

De asemenea, începând cu 30 iunie 2025 și până pe 30 iunie 2026, Rusia va mai introduce o cerință suplimentară.

„Persoanele străine și apatrizii care vor traversa frontiera Federației Ruse prin aceleași puncte de trecere, și care nu necesită eliberarea vizei de intrare, vor fi obligați să se înregistreze în sistemul de identificare și autentificare (portalul unic al serviciilor municipale și de stat). În cadrul acestei proceduri, va trebui depusă o declarație privind scopul intrării în Federația Rusă și indicarea locului de ședere (domiciliu)”, se mai arată în comunicatul emis de minister.

Modificările menționate nu se aplică următoarelor categorii de persoane:

  • Cetățeni ai Republicii Belarus;
  • Minori cu vârsta sub 6 ani;
  • Membri ai misiunilor diplomatice din Federației Ruse, inclusiv membrii familiilor acestora;
  • Funcționari ai organizațiilor internaționale și membrii familiilor acestora;
  • Posesori ai pașapoartelor diplomatice și de serviciu care traversează frontiera Federației Ruse în scop de serviciu sau în cadrul delegațiilor oficiale, precum și membrii familiilor acestora.

În acest sens, Ministerul Afacerilor Externe (MAE) recomandă persoanelor care intenționează să călătorească în Federația Rusă sau în alte state, dar care vor tranzita teritoriul Rusiei (inclusiv prin punctele de trecere menționate mai sus), să își planifice deplasarea ținând cont de noile cerințe impuse de autoritățile ruse.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Amintim că inițial despre aceste măsuri a anunțat presa străină. Noile norme au intrat în vigoare în luna decembrie 2024, ca parte a unui experiment politic și vor dura cel puțin până la 30 iunie 2026.

Rusia introduce noi controale pentru călătorii străini. Vor trebui să își prezinte fotografiile și amprentele

 

Realitatea Live

02 Nov. 2026, 19:04
 // Categoria: Slider // Autor:  Victoria Laur
02 Nov. 2026, 19:04 // Slider //  Victoria Laur

Trei persoane au fost rănite, după un grav accident produs la Bălți. Conform publicației locale NordInfo, printre persoanele care au avut de suferit se numără și un copil de 7 ani.

Impactul s-a produs luni, în jurul orei 17:00, pe strada Decebal din municipiu. În imaginile publicate de la fața locului se vede un vehicul grav avariat.

Capota mașinii a fost complet distrusă, iar airbagurile au funcționat. Pompierii au intervenit, pentru a acorda sprijin victimelor accidentului.

La ora publicării știrii, nu se cunosc alte detalii despre impact. Redacția Realitatea a solicitat informații despre accident Poliției din Bălți. Revenim cu actualizări la subiect, imediat ce le obținem.