Curs valutar
  • EUR
    20.0226
    -0.012%
  • USD
    17.2415
    0.087%
  • RUB
    0.2000
    0.2%
  • RON
    3.8128
    -0.0315%
  • UAH
    0.3875
    -0.0258%

Toate știrile

09 septembrie 2026

DOC Fosta membră CSP, Olesea Vîrlan, care a dat peste cap concursul pentru șefia PG, a obținut indemnizația râvnită

12 Dec. 2024, 11:10
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
12 Dec. 2024, 11:10 // Societate //  Realitatea.md

Instanța de judecată a admis parțial acțiunea depusă de fosta membră a Consiliului Superior al Procurorilor (CSM), Olesea Vîrlan, care a dat peste cap concursul pentru selectarea candidatului la funcția de procuror general, transmite Anticorupție.md.

Sursa citată scrie că Vîrlan a acționat în judecată Procuratura Generală (PG) după ce nu i-a fost achitată indemnizația de concediere în cuantumul pe care îl consideră corect. Ex-procurora a depus o cerere în contencios administrativ, solicitând anularea punctului 4 din ordinul procurorului general interimar, Ion Munteanu, și achitarea indemnizației la plecare în baza unui alt algoritm. Conform calculelor aproximative, suma ar fi una cu cinci zerouri.

Cererea de chemare în judecată a fost depusă de Olesea Vîrlan în data de 18 martie, la două săptămâni după ce și-a prezentat demisia. Ex-procurora a contestat ordinul procurorului general interimar, Ion Munteanu, în partea ce ține de achitarea indemnizațiilor la plecare.

Anticorupție.md scrie că potrivit declarației de avere pentru anul 2023, Olesea Vîrlan a ridicat un salariu de aproape 300 de mii de lei și o indemnizație pentru incapacitate temporară de muncă de peste 12 mii de lei. Un calcul simplu matematic ne arată că ex-procurora a beneficiat de o retribuție lunară de aproximativ 25 de mii de lei. Dacă înmulțim suma la numărul de ani – 18, lucrați în procuratură, obținem cifra de 450 de mii de lei. Astfel, cu aproximație am putea spune că suma indemnizației pe care a pretinde Olesea Vîrlan ar constitui aproximativ 225 de mii de lei.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

La începutul lunii martie, Olesea Vîrlan și-a dat demisia din funcția de membru CSP, iar ulterior și din cea de procuror, după ce a recunoscut că a greșit atunci când i-a acodat cel mai mic punctaj candidatului Ion Muntean la funcția de procuror general. Greșeala sa a dus la anularea concursului pentru selectarea candidatului pentru funcția de șef al Procuraturii Generale.

Ulterior, șefa Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin, a prezentat rezultatele investigației pe care a condus-o.

„Olesea Vîrlan a folosit intenționat situația de serviciu ca membru al CSP, manifestată în evaluarea cu rea-credință, deprecierea în mod arbitrar, neasigurarea egalității de șanse, examinarea și aplicarea subiectivă a criteriilor de evaluare, în ceea ce privește cariera și candidatura lui Ion Munteanu la funcția de Procuror General”, se menționa într-un comunicat al Procuraturii Anticorupție (PA).

Totuși, în urma investigației, procurorul-șef al Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin, a emis ordonanță de refuz în începerea urmăririi penale, cu clasarea procesului penal, din motivul că fapta nu întrunește elementele infracțiunii, dar constituie contravenția de abuz de putere, fiind pornit pe acest fapt, în privința ex-membrului CSP, Olesea Vîrlan, un proces contravențional în data de 10 aprilie 2024.

Contravenția de abuz de putere se sancționează cu amendă de la 1.500 la 4.500 lei cu privarea de dreptul de a deține o anumită funcție sau de dreptul de a desfășura o anumită activitate pe un termen de la 3 luni la un an.

Realitatea Live

Până la 30% cashback pentru antreprenori: Mastercard Business de la Moldindconbank oferă noi avantaje
Până la 30% cashback pentru antreprenori: Mastercard Business de la Moldindconbank oferă noi avantaje
Wall Street Journal a publicat clasamentul companiilor cel mai bine pregătite pentru viitor. Află cine a intrat în top
Wall Street Journal a publicat clasamentul companiilor cel mai bine pregătite pentru viitor. Află cine a intrat în top
Cărucioare accesibile în magazinul Mamico: top modele și prețuri
Cărucioare accesibile în magazinul Mamico: top modele și prețuri
Peste 7 600 de site-uri ilegale și sute de milioane la buget. ASP explică lupta cu operatorii neautorizați
Peste 7 600 de site-uri ilegale și sute de milioane la buget. ASP explică lupta cu operatorii neautorizați
Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
Aceeași apă. Trăită altfel. Gura Căinarului te invită să o redescoperi într-un ambalaj nou
Aceeași apă. Trăită altfel. Gura Căinarului te invită să o redescoperi într-un ambalaj nou
Un teren sufocat de anvelope abandonate, curățat în urma unei intervenții voluntare a A.P. Moldcontrol
Un teren sufocat de anvelope abandonate, curățat în urma unei intervenții voluntare a A.P. Moldcontrol
09 Sept. 2026, 17:21
 // Categoria: Slider // Autor:  Realitatea.md
09 Sept. 2026, 17:21 // Slider //  Realitatea.md

Republica Moldova continuă să plătească scump pentru încălcările drepturilor fundamentale ale propriilor cetățeni. Datele prezentate marți, 9 septembrie, în cadrul Comisiei juridice pentru numiri și imunități arată că, din cele 48 de hotărâri pronunțate în 2025 de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauze împotriva Republicii Moldova, în 45 a fost constatată cel puțin o încălcare a Convenției Europene a Drepturilor Omului.

Cu alte cuvinte, în marea majoritate a dosarelor ajunse anul trecut la Strasbourg, statul moldovean a fost găsit vinovat de încălcarea drepturilor garantate cetățenilor. Raportul Agentului guvernamental scoate la iveală probleme care nu sunt deloc noi pentru Republica Moldova: procese inechitabile, acces limitat la justiție, tergiversarea examinării dosarelor, neexecutarea hotărârilor judecătorești definitive, încălcarea dreptului la proprietate, a dreptului la libertate și siguranță, dar și a dreptului la viață privată și de familie.

Astfel, în pofida reformelor anunțate în ultimii ani și a angajamentelor repetate privind consolidarea statului de drept, Republica Moldova continuă să ajungă la CtEDO pentru aceleași probleme sistemice.

Aproape 8 milioane de lei – nota de plată pentru erorile statului

În anul 2025, Republica Moldova a avut obligații pecuniare în valoare totală de 373 303 euro, echivalentul a aproape 8 milioane de lei, rezultate din hotărârile și deciziile Curții Europene. Deși Comisia juridică a remarcat că plățile către reclamanți au fost efectuate fără întârzieri, problema de fond rămâne alta: banii sunt achitați din bugetul public, adică din fondurile contribuabililor, în timp ce instituțiile și persoanele responsabile pentru încălcări ajung rareori să suporte consecințele. Ministerul Justiției a înaintat doar două acțiuni în regres și a sesizat în cinci cazuri Consiliul Superior al Magistraturii.

Recomandări multe, probleme vechi

În perioada analizată, autoritățile au elaborat zeci de planuri și rapoarte privind executarea hotărârilor CtEDO. Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei i-au fost prezentate 26 de rapoarte de acțiuni, iar supravegherea a fost încetată în 34 de cauze. Totuși, cifrele privind noile condamnări demonstrează că închiderea unor dosare vechi nu înseamnă neapărat rezolvarea problemelor care au generat condamnările.

Comisia juridică a adoptat un șir de recomandări pentru consolidarea mecanismului de executare a hotărârilor CtEDO și prevenirea unor încălcări similare. Agentul guvernamental va trebui să prezinte semestrial informații privind progresele înregistrate și problemele rămase.