Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

Donald Trump sugerează că ar putea salva TikTok de la interzicere în SUA

17 Dec. 2024, 07:46
 // Categoria: În Lume // Autor:  Redacția Realitatea
17 Dec. 2024, 07:46 // În Lume //  Redacția Realitatea

Președintele ales al SUA, Donald Trump, a declarat că va analiza dacă va aplica sau nu legea adoptată de actuala administrație Joe Biden, prin care rețelei TikTok i se impune, sub sancțiunea interzicerii în SUA, ruperea legăturilor cu compania-mamă din China.

„Am un loc cald în inima mea pentru TikTok”, a spus Trump la reședința sa din Florida.

El a răspuns astfel unei întrebări referitoare la o posibilă viitoare interzicere a TikTok în SUA. Liderul republican a subliniat, în răspunsul său, sprijinul de care se bucură această platformă în rândul tinerilor.

TikTok are termen să se separe de compania-mamă până în ultima zi de mandat a lui Joe Biden

Președintele în exercițiu al SUA Joe Biden a promulgat în luna aprilie o lege care obligă TikTok să întrerupă toate legăturile cu compania-mamă din China, ByteDance. În caz contrar, această rețea socială foarte populară în SUA va fi eliminată din magazinele de aplicații pentru smartphone-uri pe teritoriul american.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM

Termenul dat în lege pentru separarea TikTok de ByteDance este de 270 de zile, adică până pe 19 ianuarie 2025. Termenul se împlinește cu exact o zi înaintea învestirii noului președinte american.

TikTok are circa 170 de milioane de utilizatori în SUA.

Numeroși oficiali americani, atât democrați cât și republicani, susțin că platforma bazată pe distribuirea de clipuri scurte permite, de fapt, Chinei să spioneze și să manipuleze utilizatorii.

Politicianul american a avertizat, de asemenea, că platforma chineză este „cea mai mare amenințare pentru lumea liberă”. El s-a declarat în favoarea interzicerii TikTok, atât în SUA, cât și în Europa.

Realitatea Live

05 Nov. 2026, 21:42
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
05 Nov. 2026, 21:42 // Slider //  Ana Panaguța

Prim-ministrul Vasile Tofan spune că înțelege nemulțumirea oamenilor față de majorarea salariilor deputaților, mai ales în contextul în care populației i se cere să facă economii, iar pensiile nu pot fi majorate din lipsă de bani. Totuși, șeful Guvernului consideră că statul trebuie să ofere salarii decente pentru a atrage oameni competenți în Parlament și pentru a reduce riscul de corupție. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Cutia neagră” de la TV8.

Întrebat dacă a susținut personal majorarea, premierul a răspuns că este „un jucător de echipă” și că înțelege argumentul potrivit căruia salariile mici pot favoriza corupția.

Tofan a explicat că unii oameni renunță la locuri de muncă mai bine plătite în sectorul privat pentru a activa în instituțiile statului, însă veniturile din sectorul public nu le permit întotdeauna să-și întrețină familiile.

În același timp, premierul a criticat situațiile în care persoane care au lucrat toată viața în sectorul public, cu salarii oficiale mici, dețin case și mașini, își trimit copiii la școli străine și merg în vacanțe. Acesta s-a întrebat din ce surse provin banii pentru un asemenea stil de viață, dacă nu din salarii.

„Dacă vrem să vină oameni capabili, oameni care pot contribui, trebuie să-i plătim cu salarii cât de cât decente. Până la urmă, sunt oameni care iau decizii care ne pot costa miliarde de lei și vreau să ia decizii bune și să vină oameni capabili în Parlament”, a afirmat premierul.

Totodată, premierul a declarat că nu consideră normal ca salariul președintei țării să fie de două ori mai mic decât cel al unui sudor.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!