Curs valutar
  • EUR
    20.1616
    0.1577%
  • USD
    18.1049
    0.8788%
  • RUB
    0.2185
    0.8238%
  • RON
    3.7719
    0.1405%
  • UAH
    0.3994
    1.2268%

Toate știrile

12 noiembrie 2026

Un cutremur puternic de 7,3 grade a lovit Vanuatu, avariind mai multe clădiri, inclusiv ambasada SUA

17 Dec. 2024, 07:00
 // Categoria: În Lume // Autor:  Redacția Realitatea
17 Dec. 2024, 07:00 // În Lume //  Redacția Realitatea

Un cutremur puternic de 7,3 grade a lovit marţi Vanuatu, avariind mai multe clădiri, inclusiv ambasada Statelor Unite din capitala Port Vila, transmite CNN.

Cu o adâncime de aproximativ 57,1 kilometri, a zguduit naţiunea insulară din Pacific. Cutremurul de 7,3 grade a fost retrogradat uşor faţă de magnitudinea sa iniţială raportată de USGS la momentul iniţial al observaţiei.

O secţiune a parterului clădirii pare să se fi prăbuşit parţial, cu resturi împrăştiate în jurul coamei ambasadei şi mai multe ferestre sparte. CNN a contactat Departamentul de Stat pentru comentarii. Vanuatu este o naţiune din Pacific răspândită pe un grup de 80 de insule în care locuiesc aproximativ 330.000 de oameni.

Katie Greenwood, un şef regional din Fiji al Federaţiei Internaţionale a Societăţilor de Cruce Roşie şi Semilună Roşie, a declarat că au existat „rapoarte de daune în capitală”.

„Voluntari instruiţi ai Crucii Roşii sunt pe teren şi pregătiţi să ajute comunităţile afectate cu articole de ajutor prepoziţionate”, a scris ea pe X.
Agenţia geologică americană emite previziuni ale pagubelor, cunoscute sub numele de pager, pentru cutremurele puternice.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM

Cutremurul actual a declanşat pagerul galben – sau un nivel 2 pe o scară de 4 – atât în ceea ce priveşte pagubele economice estimate, cât şi decesele, a declarat USGS, adăugând că alertele galbene din trecut „au necesitat un răspuns la nivel local sau regional”.
„Unele victime şi daune sunt posibile, iar impactul ar trebui să fie relativ localizat”, a avertizat USGS, adăugând că «pierderile economice estimate sunt de 1-10% din PIB-ul Vanuatu». În total, 73 000 de persoane au fost afectate de trepidaţii puternice.

Realitatea Live

12 Nov. 2026, 19:43
 // Categoria: Societate // Autor:  Daniela Baranovschi
12 Nov. 2026, 19:43 // Societate //  Daniela Baranovschi

Din decembrie, autoritățile vor începe consultările cu primăriile care au ales să se amalgameze voluntar, pentru a stabili ce proiecte de infrastructură sunt prioritare pentru comunitățile lor. În acest scop, pentru perioada 2027–2028 sunt prevăzute investiții de aproximativ 3,49 miliarde de lei, de care ar putea beneficia 161 de grupuri de primării amalgamate. Planul de finanțare a fost discutat joi, 12 noiembrie, la ședința Comisiei paritare pentru descentralizare, prezidată de premierul Vasile Tofan.

Discuțiile cu primăriile vor fi organizate prin intermediul Agențiilor de Dezvoltare Regională. Banii vor putea fi solicitați pentru reparația drumurilor și podurilor locale, extinderea rețelelor de apă și canalizare, instalarea iluminatului public, renovarea școlilor și grădinițelor, dar și pentru îmbunătățirea serviciilor publice.

Începând cu 2027, primăriile vor putea pregăti și depune proiectele, iar implementarea investițiilor ar urma să înceapă în cursul aceluiași an.

La ședința Comisiei a fost discutată și reforma administrației publice locale. Participanții au analizat stadiul pregătirii pachetului legislativ, precum și propunerile și avizele transmise de autoritățile locale. Premierul Vasile Tofan a subliniat că primăriile au nevoie de angajați suficienți, competențe și resurse financiare pentru a putea gestiona problemele comunităților.

Un alt subiect a vizat efectele modificărilor fiscale și ale schimbărilor din sistemul de salarizare asupra bugetelor locale. Potrivit calculelor prezentate, impactul cumulat al acestor modificări ar urma să fie de aproximativ 770 de milioane de lei în favoarea autorităților publice locale de nivelurile I și II. Ministerul Finanțelor va verifica situația fiecărei primării și va analiza dacă sunt necesare transferuri suplimentare.

Reprezentanții administrației locale au atras atenția și asupra necesității consolidării autonomiei financiare a primăriilor și a simplificării procedurilor pentru proiectele de investiții care se desfășoară pe parcursul mai multor ani. În acest sens, Ministerul Finanțelor pregătește modificări care să permită continuarea lucrărilor și utilizarea fondurilor de la un an bugetar la altul.

Comisia paritară pentru descentralizare și-a reluat activitatea după ultima ședință, care a avut loc pe 22 aprilie 2025. În urma discuțiilor, participanții au convenit să reactiveze grupurile de lucru sectoriale, care urmează să se întrunească cel puțin o dată până la sfârșitul anului. De asemenea, înainte ca pachetul legislativ privind reforma administrației publice locale să fie transmis Parlamentului, vor fi organizate consultări suplimentare cu reprezentanții autorităților locale.

Următoarea ședință a Comisiei este planificată pentru martie 2027.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!