Curs valutar
  • EUR
    20.1773
    -0.0927%
  • USD
    17.9274
    -0.7642%
  • RUB
    0.2192
    -1.0493%
  • RON
    3.7751
    -0.1271%
  • UAH
    0.3937
    -0.508%

Toate știrile

05 noiembrie 2026

FOTO O rețea infracțională implicată în escrocherii și spălare de bani – destructurată. 12 persoane au fost reținute

19 Dec. 2024, 13:36
 // Categoria: Societate // Autor:  Cătălina Boico
19 Dec. 2024, 13:36 // Societate //  Cătălina Boico

O rețea infracțională implicată în servicii de tip centru de apel, membrii căreia sunt bănuiți de comiterea fraudelor informatice, spălare de bani și escrocherii în proporții deosebit de mari, a fost destructurată de oamenii legii. PCCOCS anunță că este vorba despre 12 persoane care au fost reținute în seara zilei de miercuri, 18 decembrie, în urma a 35 de percheziții, efectuate la două call-centre din municipiul Chișinău.

„Mai multe persoane din Moldova, cu vârste cuprinse între 20 și 50 de ani, s-au constituit într-un grup criminal organizat cu scopul comiterii mai multor infracțiuni, preponderent deposedarea de mijloace financiare ale unor cetățeni străini. Sub pretextul prestării unor servicii, inclusiv comercializarea autocamioanelor, automobilelor de epocă, ambarcațiunilor maritime etc., bănuiții îi înșelau pe potențialii cumpărători, iar după ce intrau în posesia banilor nu mai răspundeau la apelurile victimelor.

De asemenea, în cadrul acțiunilor de urmărire penală s-a constatat că pentru a deghiza proveniența banilor, membrii grupului redirecționau mijloacele financiare pe conturile diferitor persoane aflate în zone off-shore, după care acestea erau convertite în criptomonedă și stocate pe portmonee electronice. Ulterior, folosind contracte fictive de împrumut, banii intrau în conturile membrilor grupului. În perioada derulării investigațiilor, PCCOCS și CNA au reușit să documenteze dobândirea ilegală a peste 9.000.000 lei”, se arată în comunicatul emis de Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale.

Astfel, în urma perchezițiilor efectuate la domiciliile, automobilele și locurile de muncă ale suspecților, oamenii legii au ridicat mai multe probe relevante anchetei, mijloace financiare în diferită valută și patru automobile de lux – 3 Mercedes-uri clasa S și un Range Rover.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

05 Nov. 2026, 21:11
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
05 Nov. 2026, 21:11 // Slider //  Ana Panaguța

„Noul plan de apărare al NATO ar include atacuri adânci în teritoriul rusesc. Comandanții spun că armele de precizie cu rază lungă de acțiune sunt cruciale pentru a descuraja Moscova să atace alianța”. Este titlul unui articol din Wall Street Journal care abordează noile strategii ale Alianței Atlantice în fața riscului de atacuri din partea Federației Ruse, scrie mediafax.ro.

„Războaiele din Ucraina și Orientul Mijlociu obligă NATO să își regândească contra-strategiile împotriva unui atac rusesc, inclusiv luând în considerare posibilitatea de a ataca adânc în teritoriul rus”.

În iunie, ofițeri superiori și oficiali din întreaga Organizație a Tratatului Atlanticului de Nord s-au reunit pentru primul Simpozion privind Atacul Adânc.

Accentul se pune pe descurajare: dacă Rusia ia în considerare acțiuni împotriva Alianței Atlantice, trebuie să știe că poate primi un răspuns pe teritoriul său, cum ar fi vizarea bazelor militare, a depozitelor de arme și a centrelor de comandă.

Raportul Wall Street Journal continuă: „Descurajarea forțelor convenționale ale Kremlinului necesită acum o prevenție mai activă sau, în termeni militari, «negare»”. Asta implică nu doar bombardarea trupelor care ar putea trece peste graniță, ci și lovirea bazelor militare, a depozitelor de aprovizionare și a instalațiilor industriale din spatele liniei frontului, pe teritoriul rusesc”.

Comandantul Suprem Aliat din Europa, Alexus Grynkewich, este, de asemenea, citat, explicând că NATO, în cazul unui atac rusesc, nu numai că va opri ofensiva, dar va distruge și structurile sale de sprijin.

Utilizarea armelor nucleare nu este prevăzută, în timp ce un general polonez, Ireneusz Nowak, explică faptul că lecția războiului din Ucraina ne arată că nu este suficient să ne apărăm de o invazie, ci că este necesar și să contraatacăm.

Potrivit lui Nowak, mesajul trebuie să fie clar: nu faceți nimic prostesc, pentru că vă putem pedepsi. Nowak adaugă: „Dar pentru a fi credibili, trebuie să avem aceste capacități”.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!