Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

Autoritățile române vor „să înghețe” alocațiile copiilor pentru 2025? A fost pusă în dezbatere publică ultima variantă 

29 Dec. 2024, 14:06
 // Categoria: Economie // Autor:  Elena Putregai
29 Dec. 2024, 14:06 // Economie //  Elena Putregai

Ministerul Finanțelor al României a pus în dezbatere publică ultima variantă a proiectului de ordonanță privind unele măsuri fiscale – „Ordonanța trenuleț” – care vor fi aplicate în 2025, care prevede printre altele și înghețarea alocațiilor pentru copii la nivelul din luna noiembrie, transmite duminică, 29 decembrie curent, presa de peste Prut.

Potrivit acesteia, în anul 2025 se menţin în plată la nivelul acordat/cuvenit pentru luna noiembrie 2024, următoarele:

a) indemnizaţiile prevăzute de Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările şi completările ulterioare;

b) indemnizaţiile prevăzute de Ordonanţa Guvernului nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

c) indemnizaţiile prevăzute de Legea nr. 309/2002 privind recunoaşterea şi acordarea unor drepturi persoanelor care au efectuat stagiul militar în cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii în perioada 1950 – 1961, cu modificările şi completările ulterioare;

d) indemnizaţia prevăzută de Legea nr. 109/2005 privind instituirea indemnizaţiei pentru activitatea de liber-profesionist a artiştilor interpreţi sau executanţi din România, republicată;

e) indemnizaţia preşedintelui Consiliului Naţional al Organizaţiilor de Pensionari şi al Persoanelor Vârstnice, prevăzută de Legea nr. 16/2000 privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional al Organizaţiilor de Pensionari şi al Persoanelor Vârstnice, republicată;

f) indemnizaţiile acordate membrilor Academiei Române, membrilor Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România, membrilor Academiei de Ştiinţe Medicale din România, membrilor Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice „Gheorghe Ionescu-Şişeşti” şi membrilor Academiei de Ştiinţe Tehnice din România;

g) sprijinul material acordat urmaşilor membrilor Academiei Române şi urmaşilor membrilor Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România;

h) indemnizaţiile stabilite în baza Legii recunoştinţei pentru victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989, pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Braşov din noiembrie 1987 şi pentru revolta muncitorească anticomunistă din Valea Jiului – Lupeni – august 1977 nr. 341/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

i) ajutorul lunar pentru soţul supravieţuitor, acordat în temeiul Legii nr. 578/2004 privind acordarea unui ajutor lunar pentru soţul supravieţuitor, cu modificările ulterioare;

j) indemnizaţiile reparatorii lunare, potrivit art. 4 alin. (2) şi art. 7 din Legea nr. 226/2011 privind reparaţiile morale şi materiale pentru fostele cadre militare  active, îndepărtate abuziv din armată în perioada 23 august 1944 – 31 decembrie 1961, cu modificările şi completările ulterioare;

k) drepturile prevăzute de Legea nr. 168/2020 pentru recunoaşterea meritelor personalului participant la acţiuni militare, misiuni şi operaţii pe teritoriul sau în afara teritoriului statului român şi acordarea unor drepturi acestuia, familiei acestuia şi urmaşilor celui decedat, cu modificările şi completările ulterioare.

l) alocațiile de stat pentru copii, reglementate de Legea nr. 61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

05 Nov. 2026, 21:42
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
05 Nov. 2026, 21:42 // Slider //  Ana Panaguța

Prim-ministrul Vasile Tofan spune că înțelege nemulțumirea oamenilor față de majorarea salariilor deputaților, mai ales în contextul în care populației i se cere să facă economii, iar pensiile nu pot fi majorate din lipsă de bani. Totuși, șeful Guvernului consideră că statul trebuie să ofere salarii decente pentru a atrage oameni competenți în Parlament și pentru a reduce riscul de corupție. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Cutia neagră” de la TV8.

Întrebat dacă a susținut personal majorarea, premierul a răspuns că este „un jucător de echipă” și că înțelege argumentul potrivit căruia salariile mici pot favoriza corupția.

Tofan a explicat că unii oameni renunță la locuri de muncă mai bine plătite în sectorul privat pentru a activa în instituțiile statului, însă veniturile din sectorul public nu le permit întotdeauna să-și întrețină familiile.

În același timp, premierul a criticat situațiile în care persoane care au lucrat toată viața în sectorul public, cu salarii oficiale mici, dețin case și mașini, își trimit copiii la școli străine și merg în vacanțe. Acesta s-a întrebat din ce surse provin banii pentru un asemenea stil de viață, dacă nu din salarii.

„Dacă vrem să vină oameni capabili, oameni care pot contribui, trebuie să-i plătim cu salarii cât de cât decente. Până la urmă, sunt oameni care iau decizii care ne pot costa miliarde de lei și vreau să ia decizii bune și să vină oameni capabili în Parlament”, a afirmat premierul.

Totodată, premierul a declarat că nu consideră normal ca salariul președintei țării să fie de două ori mai mic decât cel al unui sudor.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!