Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

VIDEO Patronul unui hotel a murit după ce s-a aruncat de la etaj pentru a scăpa dintr-un incendiu

30 Dec. 2024, 19:27
 // Categoria: În Lume // Autor:  Realitatea.md
30 Dec. 2024, 19:27 // În Lume //  Realitatea.md

Un bărbat a murit luni, 30 decembrie curent, aruncându-se de la un balcon, încercând să scape de un incendiu într-un hotel, în Grecia, anunţă o sursă din cadrul poliţiei. Bărbatul, în vârstă de 55 de ani, a fost proprietarul hotelului, situat în Kalambaka, un orăşel turistic fără ieşire la mare, în Meteora, o zonă în care se află numeroase mănăstiri ortodoxe creştine.

Incendiul în local a izbucnit dintr-un motiv necunoscut imediat. În hotel, potrivit presei, erau cazate aproximativ 30 de persoane, inclusiv opt copii, care au fost evacuate toate. Opt dintre evacuaţi au fost spitalizaţi din cauza unor probleme respiratorii, precizează ei.

 

Meteora găzduieşte mii de turişti anual, care vin să viziteze mănăstirile construite pe vârful unor faleze şi pe vârfuri stâncoase, înscrise în Patrimoniul Mondial al UNESCO.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Călugării sunt instalaţi încă din secolul al XI-lea pe aceste stânci, iar una dintre mănăstiri a fost folosită ca decor la turnarea filmului cu James Bond ”For Your Eyes Only”, cu Roger Moore, în 1981.

Realitatea Live

06 Nov. 2026, 11:56
 // Categoria: Slider // Autor:  Realitatea.md
06 Nov. 2026, 11:56 // Slider //  Realitatea.md

Sistemul de salarizare în sectorul bugetar ar putea fi reformat prin reducerea numărului valorilor de referință, includerea sporului lunar fix de 1 300 de lei în salariul de bază și introducerea unor mecanisme speciale de remunerare pentru funcțiile greu de ocupat și cele din domeniul IT. Modificările sunt prevăzute într-un proiect de lege transmis de Ministerul Finanțelor Guvernului spre aprobare, transmite IPN.

Potrivit notei de fundamentare, reforma urmărește reducerea inechităților salariale și consolidarea rolului salariului de bază. Începând cu 2027, numărul valorilor de referință va fi redus de la zece la șase, acestea urmând să fie cuprinse între 4 200 și 6 900 de lei.

Totodată, proiectul prevede extinderea grupurilor ocupaționale de la opt la zece, prin crearea unui grup separat pentru specialiștii IT și separarea domeniilor sănătății și asistenței sociale. Pentru funcțiile greu de ocupat va fi introdus un indice de competitivitate de până la 1,3, care va permite majorarea salariului de bază.

Vor fi reorganizate și sporurile. Cel de performanță va fi acordat doar angajaților evaluați cu „excelent” sau „foarte bine”, iar procentul destinat acestuia va fi redus de la 10% la 4% din fondul de salarii de bază. Proiectul mai prevede reducerea plafonului pentru premiile unice acordate cu ocazia sărbătorilor profesionale și a zilelor de sărbătoare nelucrătoare, de la 5% la 2% din fondul anual de salarizare. Totodată, suma acordată unui angajat nu va putea depăși 10 mii de lei pe an.

În administrația publică locală, anumite categorii de angajați vor putea beneficia de sporuri de până la 30% din salariul de bază, pentru consolidarea capacităților. Plata va fi posibilă în limita a 50% din veniturile proprii executate în anul precedent.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Majoritatea modificărilor ar urma să intre în vigoare la 1 ianuarie 2027, iar mecanismele speciale pentru funcțiile greu de ocupat și specialiștii IT – din 2028, scrie sursa citată. Proiectul urmează să fie examinat de Guvern și, dacă va fi aprobat, transmis Parlamentului. Reforma nu presupune o majorare uniformă a salariilor tuturor bugetarilor, efectul urmând să difere în funcție de funcție și de categoria profesională.