Curs valutar
  • EUR
    20.2161
    -0.0401%
  • USD
    18.0582
    -0.031%
  • RUB
    0.2240
    -0.0893%
  • RON
    3.7807
    0%
  • UAH
    0.3958
    -0.859%

Toate știrile

27 octombrie 2026

Rusia a reacţionat prompt la anunţul Armeniei că ar vrea să adere la UE

09 Ian. 2025, 18:26
 // Categoria: În Lume // Autor:  Elena Putregai
09 Ian. 2025, 18:26 // În Lume //  Elena Putregai

Rusia a reacţionat prompt la anunţul Armeniei că ar vrea să adere la UE şi i-a reamintit că, atâta vreme cât face parte din Uniunea Economică Eurasiatică, a fi şi membru UE este imposibil. Kremlinul a avertizat joi că Armenia, care în prezent face parte din Uniunea Economică Eurasiatică (EEU), o organizaţie post-sovietică, nu va putea fi membră a două comunităţi diferite, în timp ce guvernul de la Everan discută asupra unui iniţiative de aderare la blocul comunitar european, notează Agerpres.

„Ce ar însemna aderarea (Armeniei) la UE? Este greu de spus acum, pentru că, desigur, a fi membru a două organizaţii diferite, ipotetic vorbind, este imposibil”, a declarat purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov, în conferinţa de presă zilnică.

Oficialul rus a ţinut să sublinieze, de asemenea, că Armenia şi poporul său obţin beneficii semnificative ca urmare a apartenenţei la EEU şi a solicitat să se aştepte răspunsul Bruxelles-ului la aspiraţiile Erevanului.

Declaraţia preşedinţiei ruse vine în contextul în care guvernul armean a decis să dea undă verde unui proiect de lege pentru începerea procesului de aderare la UE, proiect ce urmează să fie dezbătut în Parlament la sfârşitul acestei luni.

Iniţiativa aparţine Platformei Forţelor Democratice din Armenia şi a strâns 60.000 de semnături de susţinere până în prezent, peste cele 50.000 necesare, ceea ce obligă autorităţile să se pronunţe asupra ei, conform legislaţiei în vigoare.

De altfel, premierul armean Nikol Paşinian a subliniat că decizia de aderare la UE poate fi luată doar printr-un referendum.

Pe lângă Uniunea Economică Eurasiatică, Armenia este, de asemenea, membră a Organizaţiei Tratatului de Securitate Colectivă (OTSC), condusă de Rusia. Cu toate acestea, în februarie 2024, premierul Nikol Paşinian a îngheţat participarea ţării sale la OTSC, după ce a acuzat organizaţia de inacţiune în războiul dintre Azerbaidjan şi Armenia, conflict ce a culminat cu expulzarea etnicilor armeni din teritoriul azer Nagorno-Karabah.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
27 Oct. 2026, 07:14
 // Categoria: Slider // Autor:  Ursu Ana
27 Oct. 2026, 07:14 // Slider //  Ursu Ana

Creștinii ortodocși de stil vechi o sărbătoresc astăzi pe Sfânta Cuvioasă Parascheva, considerată ocrotitoarea Moldovei. Cunoscută în popor și drept „Sfânta Vineri de Toamnă”, sărbătoarea este marcată prin rugăciuni, tradiții și mese de pomenire a celor răposați. În Republica Moldova, 80 de localități din 28 de raioane își sărbătoresc hramul.

În tradiția populară există și mai multe superstiții legate de vreme. Se spune că timpul din ziua Sfintei Parascheva ar prevesti vremea până la Sfântul Dumitru, dar și condițiile meteorologice din celelalte sărbători ale anului.

Astăzi sunt sărbătorite și persoanele care poartă numele Parascheva, Paraschiva, Paraschiv și derivate ale acestora. În numeroase sate și orașe din țară, ziua este marcată prin evenimente dedicate hramului localității.

Cu această ocazie, Poliția îndeamnă cetățenii să respecte ordinea publică, să evite conflictele și să manifeste un comportament civilizat. Oamenii sunt avertizați să nu urce la volan după ce au consumat alcool, să-și supravegheze bunurile personale în locurile aglomerate și să nu lase copiii nesupravegheați.