Curs valutar
  • EUR
    20.1773
    -0.0927%
  • USD
    17.9274
    -0.7642%
  • RUB
    0.2192
    -1.0493%
  • RON
    3.7751
    -0.1271%
  • UAH
    0.3937
    -0.508%

Toate știrile

05 noiembrie 2026

Declarații la Rlive: Anul Mihai Eminescu nu este al paradelor și concertelor, dar al apropierii de creația poetului

15 Ian. 2025, 12:46
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
15 Ian. 2025, 12:46 // Societate //  Realitatea.md

Creația lui Eminescu nu are nevoie de celebrări, dar de lectură și valorificare. Invitații emisiunii „Consens Național” de la Rlive TV au afirmat că Eminescu trebuie mai mult citit și mai puțin glorificat.

Filologul Constantin Șchiopu, profesor universitar la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice, a salutat faptul că anul 2025 a fost declarat „Anul Mihai Eminescu”, dar a menționat că poetul are nevoie de o altfel de celebrare.

„Ceea ce mă sperie este că toată lumea va aștepta ca cineva să facă ceva și ei să meargă ca la concert. Anul Eminescu este conștientizarea creației de fiecare om din țară, de fiecare profesor din școală, fiecare părinte. Iată atunci, pe bune va fi Anul Eminescu. Și nu doar să se implice în niște spectacole, să vină artiștii, să bată din palme și să meargă acasă. Atunci când vom conștientiza că Eminescu este valoarea noastră, că Eminescu este poetul nostru național, este reperul nostru, atunci va fi Anul Eminescu”, a mai spus Constantin Șchiopu.

Prezent în studio la Rlive TV, scriitorul Sergiu Afanasiu, director de instituție de învățământ, a declarat că lăsat pe mâna politicienilor, Eminescu se poate transforma într-o bâtă propagandistică. Potrivit lui, oamenii riscă să fie manipulați de dacă nu-i cunosc opera.

„Acum toți fac referință la el, dar fiecare rupe din context și își ai bucata care îi convine mesajului pe care vrea să îl transmită. Cu cât mai tare trâmbițăm, cu atât mai tare ne îndepărtăm de Eminescu. Nu sărbătorile ne fac să fim mai aproape de Eminescu. Dar cu această ocazie mai deschidem niște cărți, cu ocazia depunerii de flori mai învățăm o strofă și păstrăm vie amintirea despre Eminescu”, a afirmat scriitorul.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Anul 2025 a fost declarat „Anul Mihai Eminescu”, pentru a marca 175 de ani de la nașterea poetului. Parlamentul a adoptat o hotărâre în care se menționează că Guvernul va aproba un program național de acțiuni educaționale și cultural-artistice menite să celebreze viața și opera marelui poet. Printre activitățile planificate figurează întâlniri ale scriitorilor, criticilor literari și ale profesorilor cu cititori din biblioteci și elevi din gimnazii și licee.

Realitatea Live

05 Nov. 2026, 10:35
 // Categoria: Slider // Autor:  Valentina Buza
05 Nov. 2026, 10:35 // Slider //  Valentina Buza

Fostul consilier municipal, Victor Chironda, și-a anunțat decizia de a se alătura echipei Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) în demersul de schimbare a administrației municipale din Chișinău. Acesta afirmă că a luat decizia în urma discuțiilor purtate cu echipa PAS Chișinău și că își dorește să contribuie la realizarea obiectivelor sale pe termen lung pentru Capitală.

Într-un mesaj public, Chironda a explicat că nu își dorește să urmărească obiective politice personale, ci să facă parte dintr-o echipă capabilă să obțină rezultate. Acesta a subliniat că dezvoltarea orașului depinde de colaborarea dintre Primărie și Guvern, precum și de existența unei echipe profesioniste în administrația locală.

Totodată, acesta a criticat actuala administrație municipală, condusă de Ion Ceban, afirmând că un al treilea mandat al primarului ar fi, în opinia sa, „dezastruos” pentru Chișinău. Printre problemele invocate se numără haosul din construcții și transport, riscul pierderii unor oportunități de finanțare europeană și lipsa colaborării dintre Primărie și Guvern.

Consilierul susține că a inițiat discuțiile cu echipa PAS Chișinău încă de la anunțarea candidaturii lui Alexandru Vornicu și că acestea au ajuns într-o etapă constructivă.

Acesta afirmă că își păstrează viziunea pentru dezvoltarea Capitalei, care presupune un oraș mai curat, mai atractiv pentru investiții și mai confortabil pentru locuitori.

„Nu renunț la viziunea mea pentru Chișinău. Dimpotrivă, aleg să contribui la realizarea ei într-o echipă cu care putem obține rezultate”, a transmis Victor Chironda.

Chironda a demisionat din funcția de consilier municipal în mai 2025. El a spus că renunță la mandat pentru că instituția din care făcea parte „nu mai are nicio putere decizională”.

Victor Chironda a fost unul dintre contracandidații lui Ion Ceban la ultimele două scrutine locale. Activistul a ocupat anterior și funcția de viceprimar al Capitalei, după ce conducerea instituției a fost preluată de actualul edil.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Amintim că, organizația municipală PAS Chișinău și-a exprimat susținerea unanimă pentru intenția Victoriei Belous de a candida la funcția de Primar General al municipiului Chișinău, la alegerile locale din 2027.

Ulterior, Ministra Finanțelor, Victoria Belous, a confirmat faptul că în PAS s-a discutat candidatura sa pentru alegerile primarului municipiului Chișinău. O decizie finală, însă, deocamdată nu a fost luată.

Anterior, PAS anunța că Alexandru Vornicu, actualul primar de Stăuceni, va fi candidatul formațiunii pentru Primăria Capitalei. Ulterior, s-a aflat că formațiunea a renunțat la idee, iar potențialul concurent electoral s-a retras oficial.

„Când muncești, lucrurile se schimbă”. Victoria Belous confirmă că ar putea fi candidatul PAS pentru Primăria Chișinău