Klaus Iohannis nu are intenția de a-și da demisia sau de a se retrage din funcție, urmând să rămână la Palatul Cotroceni până la învestirea noului președinte, au precizat surse politice pentru Antena 3 CNN.
Un semnal în acest sens urmează să fie transmis săptămâna viitoare, când Iohannis va avea întâlniri cu lideri europeni, președintele Parlamentului European și secretarul general al NATO.
În perioada rămasă, mai puțin de 100 de zile din mandatul său, Klaus Iohannis va participa la o serie de evenimente importante din perspectivă diplomatică și militară. Este vorba despre discuții legate de creșterea numărului de trupe NATO pe teritoriul României și eforturile României pentru aderarea la OCDE. Aceste dosare complexe necesită intervenția unei persoane deja familiarizate cu detaliile lor, iar un președinte interimar ar avea nevoie de timp pentru a le înțelege și pentru a le susține în mod eficient.
Deși pe plan intern există o dezbatere privind o posibilă plecare a președintelui Iohannis, determinată de miza electorală, scenariul este mai puțin favorabil în contextul politicii externe și al securității naționale. România are nevoie de un lider experimentat în aceste negocieri, iar consultările cu unii lideri europeni ar fi contribuit la decizia lui Iohannis de a rămâne în funcție până în luna mai. Este probabil ca acesta să părăsească Palatul Cotroceni între 18 și 20 mai.
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat joi că nu a discutat cu șeful statului despre o eventuală demisie, după ce mai multe voci din partid au cerut ca Iohannis să plece din funcție. Printre acestea, deputatul PSD Mihai Fifor a susținut pe 22 ianuarie că președintele ar trebui să demisioneze.
La rândul său, Klaus Iohannis a subliniat că este obligat de Constituție să rămână în funcție până când noul președinte va depune jurământul. Articolul 83, aliniatul 2, din Constituția României prevede clar că „Președintele României își exercită mandatul până la depunerea jurământului de Președintele nou ales.”
Iohannis a depus jurământul pentru al doilea mandat pe 21 decembrie 2019, astfel că mandatul său ar fi trebuit să se încheie oficial la data de 21 decembrie 2024.
Premierul Vasile Tofan a prezentat miercuri, 9 septembrie, un concept de dereglementare și simplificare a controalelor pentru mediul de afaceri. Documentul urmează să fie transpus în proiecte de lege și hotărâri de Guvern.
Inițiativa vine după ce, la prima ședință a Guvernului, premierul a cerut Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării să propună soluții pentru reducerea regulilor și procedurilor care nu mai sunt necesare, dar și pentru schimbarea modului în care statul controlează firmele.
Potrivit premierului, analiza a scos la iveală prea multe acte, aprobări și proceduri care se repetă, dar și controale care se suprapun sau sunt efectuate prea des.
În total, sunt propuse modificări la aproximativ 100 de acte normative. Totodată, autoritățile analizează circa 80 de acte permisive pentru a stabili care pot fi eliminate sau înlocuite cu simple notificări.
Au fost identificate și 172 de proceduri cu caracter permisiv care nu se regăsesc în Nomenclatorul actelor permisive. Acestea urmează să fie justificate și incluse în nomenclator sau transformate în proceduri de notificare.
Premierul a mai atras atenția asupra numărului mare de instituții care pot interveni în activitatea economică. În prezent, există 19 organe de control, 36 de autorități cu competențe contravenționale și cinci organe de investigare.
Ce se va schimba pentru firme
Una dintre propuneri este simplificarea procedurilor pentru construcțiile agricole și energetice de mici dimensiuni din extravilan. În prezent, pentru o construcție precum un depozit, o hală sau un frigider, procedura poate ajunge la cel puțin 26 de etape și poate dura între 7 și 12 luni.
De asemenea, autorizația sanitar-veterinară și certificatul de înregistrare în domeniul siguranței alimentelor nu vor mai trebui refăcute doar pentru că este prelungit contractul de chirie. Dacă activitatea și condițiile nu se schimbă, documentele ar urma să rămână valabile.
Statele de personal nu vor mai fi obligatorii pentru companii. Acestea vor putea fi întocmite în continuare de firmele care consideră că le sunt utile.
Se propune și digitalizarea documentelor și a instruirii în domeniul securității și sănătății în muncă. Astfel, instruirea va putea fi făcută online, inclusiv cu semnătură electronică, fără ca evidențele să fie ținute obligatoriu pe hârtie.
În domeniul construcțiilor, investitorii nu vor mai trebui să meargă personal la mai multe instituții pentru a colecta avize. Autoritățile ar urma să obțină între ele documentele necesare.
Totodată, clădirea și rețelele care o deservesc ar putea fi autorizate printr-o singură procedură, în locul mai multor autorizări separate.
O altă propunere este recunoașterea acreditărilor europene pentru laboratoarele medicale. Astfel, un laborator acreditat în cadrul sistemului european nu va mai trebui să treacă printr-o procedură similară în Republica Moldova.
Se propune și eliminarea plăcilor galbene de înmatriculare pentru vehiculele care efectuează transport public de pasageri. Potrivit conceptului, acestea presupun costuri și proceduri suplimentare, fără să aducă beneficii clare pentru siguranța pasagerilor.
Mai multe formulare și registre ar urma să fie simplificate și trecute în format electronic.
Controale mai puține și mai bine țintite
O altă parte a reformei vizează controalele de stat. Ideea este ca firmele cu risc redus și un istoric bun să nu fie controlate la fel de des ca întreprinderile cu risc ridicat sau cu încălcări repetate.
Din 22 iulie până la 6 septembrie, la adresa controale@gov.md au fost primite peste 200 de sesizări de la antreprenori. Dintre acestea, 63 au vizat bariere de reglementare, proceduri birocratice sau taxe, iar 38 au fost despre controale ale statului.
Potrivit datelor prezentate de premier, aproape 74% dintre sesizările referitoare la controale au vizat Serviciul Fiscal și Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor.
Printre problemele reclamate de antreprenori se numără controalele fiscale inopinate sau repetate, sancțiunile considerate prea mari, cerințele pentru micii producători și solicitarea repetată a acelorași documente.
Guvernul propune ca, pe viitor, controalele să fie mai mult planificate și bazate pe nivelul de risc. Pentru controlul fiscal ar urma să existe un plan anual clar și o metodologie publică de clasificare a riscurilor.
De asemenea, vor fi stabilite limite mai clare pentru durata și frecvența controalelor, iar inspectorii ar urma să folosească liste de verificare, astfel încât firmele să știe ce anume este verificat.
Pentru încălcările care pot fi remediate rapid și nu prezintă un risc imediat, autoritățile propun ca firma să aibă posibilitatea de a corecta problema înainte de aplicarea unei sancțiuni disproporționate.
„Controlul trebuie să aibă scop de prevenție și conformare, nu de pedeapsă”, a declarat Vasile Tofan.
Premierul a precizat că standardele privind sănătatea, siguranța, protecția mediului și a consumatorilor nu vor fi eliminate. Reforma vizează în primul rând procedurile care se repetă, documentele inutile și aprobările care dublează alte acte.
Pachetele de dereglementare se află în etapa finală de expertiză. Ulterior, modificările care țin de hotărâri de Guvern vor fi înaintate spre aprobare, iar cele care necesită modificarea legilor vor fi transmise Parlamentului.
Folosim cookie-uri și tehnologii similare pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră, a analiza traficul site-ului și a asigura funcționalitatea Realitatea.md. Puteți alege ce tipuri de cookie-uri permiteți. Puteți accepta toate cookie-urile, respinge cookie-urile neesențiale sau vă puteți gestiona preferințele.
Funcționale
Always active
Aceste cookie-uri permit site-ului să rețină preferințele utilizatorului și să ofere funcționalități îmbunătățite și personalizate.
Preferences
The technical storage or access is necessary for the legitimate purpose of storing preferences that are not requested by the subscriber or user.
Statistice
Aceste cookie-uri ne ajută să înțelegem modul în care vizitatorii utilizează site-ul și să îmbunătățim conținutul și funcționalitatea acestuia.The technical storage or access that is used exclusively for anonymous statistical purposes. Without a subpoena, voluntary compliance on the part of your Internet Service Provider, or additional records from a third party, information stored or retrieved for this purpose alone cannot usually be used to identify you.
Marketing
Aceste cookie-uri sunt utilizate pentru afișarea și măsurarea publicității, precum și pentru personalizarea conținutului publicitar în funcție de interesele utilizatorului.