Curs valutar
  • EUR
    20.1573
    0%
  • USD
    17.2846
    0%
  • RUB
    0.2055
    0%
  • RON
    3.8339
    0%
  • UAH
    0.3877
    0%

Toate știrile

31 august 2026

Dispute în dosarul „Leova-Bumbăta”. Șefa CNEJ o contrazice pe Dragalin: A fost fixată deja ieșirea experților la obiect

12 Feb. 2025, 11:21
 // Categoria: Politica // Autor:  Realitatea.md
12 Feb. 2025, 11:21 // Politica //  Realitatea.md

Dispute pe marginea dosarului privind construcția drumului Leova-Bumbăta. Șefa Procuraturii Anticorupție a prezentat în cadrul emisiunii Rezoomat de la RLIVE TV scrisoarea primită de la Centrul Naţional de Expertize Judiciare în care se menționează că „din cauza volumului mare de lucru” expertiza necesară procurorilor va fi gata abia în anul 2028. De cealaltă parte, reprezentanții CNEJ susțin că Veronica Dragalin ar fi dat citire o informație mai veche, iar anul 2028 ar fi fost un „termen inițial de efectuare a expertizei”.

„N-am văzut în integral ce au spus reprezentanții de la CNEJ, dar ce vă pot confirma, pentru că o am aici la mine, este o scrisoare de informare din partea CNEJ-ului, care ne spun, citesc,având în vedere volumul mare de lucru din cadrul Laboratorului de Expertize Judiciare în Construcție și Evaluare al CNEJ, vă informăm că demararea lucrărilor de efectuare a expertizei este planificată pentru trimestrul întâi, anul 2028”.

Noi am primit așa un răspuns de la CNEJ. De atunci, noi am insistat să fie urgentată această procedură. A fost identificat de CNEJ un expert potențial în România. După ce am mai pierdut nu știu câte luni de zile, s-a constatat că, de fapt, acel expert este expert în construcții de clădiri și nu construcții de drumuri. Și acum urmează să identificăm un alt potențial expert în Ucraina. Nu e clar dacă acea persoană e competentă sau nu. O dată concretă din partea CNEJ-ului, care spune că la data asta o să fie gata expertiza, noi până în ziua de azi nu avem”, a declarat Veronica Dragalin.

Într-un răspuns pentru redacția realitatea.md, reprezentanții Centrului Naţional de Expertize Judiciare susțin că, pentru a nu induce în eroare opinia publică, declarațiile Veronicăi Dragalin necesită completări. Mai mult, Olga Cataraga a precizat că „a fost fixată deja și ieșirea experților la obiect”.

„Scrisoarea din care a citat doamna (n.r. Veronica Dragalin) este prima dintre multe altele care au fost expediate ordonatorului. Conținutul acesteia nu a fost redat integral în emisiune. De fapt, ordonatorul, fiind informat despre termenul inițial de efectuare a expertizei, estimat de către CNEJ, în strictă corespundere cu normele legale (art.13 legea 68/2016) – puteți verifica în articolul 13. Termenul de efectuare a expertizei judiciare. Voi cita: „(1) Termenul de efectuare a expertizei judiciare se stabilește de către conducătorul instituției publice de expertiză judiciară sau de către expertul judiciar în cazul expertului judiciar care îşi desfășoară activitatea în cadrul unui birou de expertiză judiciară care a primit spre executare actul de dispunere a expertizei judiciare, ţinând cont de genul acesteia, gradul ei de complexitate, normativele de muncă aprobate şi termenul solicitat de ordonatorul expertizei”.

Respectiv, ordonatorul, care este PA, solicită, după caz, modificarea termenelor estimate de către expert, lucru pe care l-a și făcut procuratura după soluționarea situației cu demersurile de recuzare ale experților (aceste fapte le confirmă parțial doamna șefă a PA în emisiunea în cauză, când spune că „….noi am insistat…” și integral procurorul de caz în mass-media). De fapt, lucrurile s-au desfășurat după cum este prevăzut în legislație (inclusiv art.20 CPP). Or, inițiativa CNEJ de a modifica termenii expertizelor excedă competența instituției și s-ar califica ca încălcare de procedură.

Pentru claritate, comunic că o dată precisă a finalizării expertizelor judiciare poate fi stabilită cu exactitate doar în cazuri foarte rare, dat fiind faptul că, noi, omenii, inclusiv experții judiciari, nu avem puterea de a exercita influențe asupra „legilor proceselor” și să identificăm cu certitudine toate riscurile și factorii de care depind rezultatele examinărilor. Aceste lucruri se predau la cursurile de criminalistică și expertiză judiciară în cadrul studiilor de licență și master în instituțiile superioare de învățământ cu profil juridic. Anume din considerentele date, CNEJ, în scrisorile de informare către ordonatori, menționează despre termenul estimativ și că „… dacă vor apărea posibilități de efectuare a expertizei într-un  termen mai restrâns, veți fi informat suplimentar”. După cum se observă, aceste mențiuni sunt trecute cu vederea de către marea majoritate a celor care fac cunoștință cu scrisorile date, inclusiv în cazul expertizei pe dosarul ”kuliok”, despre care, nefiind în cunoștință de cauză (expertiza a fost dispusă de instanță la solicitarea avocaților învinuitului) s-a expus șefa PA în această emisiune.

Susțin cu vehemență că, în cazul expertizei judiciare pe dosarul „drumului  Leova-Bumbăta”, a fost fixată deja și ieșirea experților la obiect. Ceea ce înseamnă că procesul de lucru în expertiza vizată este în derulare. Atenționez că informația completă, în acest sens, având în vedere normele legale, o poate furniza doar procurorul de caz”, comunică Olga Cataraga, director CNEJ.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Anterior, Veronica Dragalin a anunțat despre o pauză în dosarul „Leova-Bumbăta”, după ce, potrivit șefei Procuraturii Anticorupție (PA), o expertiză esențială de la Centrul Naţional de Expertize Judiciare (CNEJ) va putea fi realizată abia în anul 2028. Ulterior, Centrul Național de Expertize Judiciare (CNEJ) a venit cu precizări în acest sens. Responsabilii au spus că expertiza este deja în lucru din octombrie 2024, iar PA urmează să întreprindă procedurile necesare pentru desemnarea oficială a acestuia.

Experții judiciari o înfruntă pe Veronica Dragalin! Ce spun despre expertiza esențială din dosarul „Bumbăta-Leova”?

Proiectul a stârnit critici din cauza costurilor exorbitante. Costurile totale se ridică la 260 milioane de lei. În spațiul public s-a vehiculat că fostul ministru al Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, ar fi vizat într-un dosar al Procuraturii legat de dosarul „Leova-Bumbăta”, lucru care însă nu a fost confirmat oficial. Potrivit bani.md, statut de bănuit în acest dosar are și Sergiu Bejan, șeful Administrației de Stat a Drumurilor. Bejan respinge acuzațiile și spune că la mijloc, de fapt, ar sta interese ascunse a unor persoane, dar a refuzat să ofere alte detalii.

BANI.MD Licitații aranjate și milioane sifonate! Dragalin rupe tăcerea în dosarul construcției drumului Leova-Bumbăta

Realitatea Live

Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
Aceeași apă. Trăită altfel. Gura Căinarului te invită să o redescoperi într-un ambalaj nou
Aceeași apă. Trăită altfel. Gura Căinarului te invită să o redescoperi într-un ambalaj nou
Un teren sufocat de anvelope abandonate, curățat în urma unei intervenții voluntare a A.P. Moldcontrol
Un teren sufocat de anvelope abandonate, curățat în urma unei intervenții voluntare a A.P. Moldcontrol
E plăcut să primești: Orange le oferă clienților bonusuri la alegere, direct din My Orange
E plăcut să primești: Orange le oferă clienților bonusuri la alegere, direct din My Orange
31 Aug. 2026, 09:46
 // Categoria: Slider // Autor:  Vlada Ciorici
31 Aug. 2026, 09:46 // Slider //  Vlada Ciorici

O monedă americană de 10 cenți, bătută în urmă cu mai bine de 130 de ani, ar putea fi vândută pentru aproximativ 1,5 milioane de dolari la o licitație care va avea loc luna viitoare. Exemplarul face parte dintr-o serie extrem de rară, din care se cunosc doar nouă monede care s-au păstrat, potrivit The Hill.

Dincolo de valoarea lor la momentul emiterii, monedele de 10 cenți pe care majoritatea americanilor le-au uitat în pușculiță și moneda aflată în centrul licitației au foarte puține lucruri în comun.

Casa de licitații Stack’s Bowers estimează valoarea monedei la 1,5 milioane de dolari, de 15 milioane de ori mai mult decât valoarea sa nominală.

Moneda, bătută în San Francisco în urmă cu mai bine de 130 de ani, face parte din seria Barber. Denumite astfel în onoarea gravorului care le-a creat, Charles E. Barber, aceste monede de 10 cenți au început să fie produse în anii 1890. Deși monedele de 10 cenți cu designul lui Barber s-au vândut cu sute de dolari, potrivit Numismatic News, cele bătute la San Francisco în 1894 sunt deosebit de căutate.

De ce moneda este specială

Se cunosc doar nouă exemplare supraviețuitoare ale monedelor de 10 cenți din 1894, inclusiv exemplarul care va fi disponibil în cadrul evenimentului Rarities Night organizat de Stack’s Bowers Galleries.

Asta deoarece registrele arată că în zona Golfului San Francisco au fost produse doar 24 de astfel de monede. Trei au fost supuse testării, ceea ce înseamnă că au rămas 21. Nu se știe ce s-a întâmplat cu celelalte 12.

Unul dintre exemplarele supraviețuitoare s-a vândut anul trecut pentru 2,16 milioane de dolari, potrivit evidențelor Heritage Auctions. Anterior, acesta fusese vândut pentru aproape 1,998 milioane de dolari în 2016. O altă monedă de 10 cenți din seria Barber s-a vândut în 2020 pentru 1,5 milioane de dolari, potrivit site-ului companiei. Aceeași monedă fusese vândută în 2005 pentru 1,035 milioane de dolari.

Licitația pentru moneda de 10 cenți va începe de la 1 milion de dolari, iar ofertele online pe site-ul Stack’s Bowers vor începe pe 1 septembrie.

Puține alte monede de 10 cenți s-au vândut pentru sume atât de impresionante.

Potrivit evidențelor licitațiile Heritage Auctions, o monedă de 10 cenți bătută în 1873 s-a vândut în 2023 pentru 3,6 milioane de dolari. Această monedă făcea parte dintr-un lot destinat topirii în cadrul prevederilor Coinage Act din 1873 și se crede că este „singurul exemplar supraviețuitor” din perioada respectivă.

Monedele de 10 cenți sau „dismes”, așa cum erau numite la acea vreme – produse în 1792 sunt, de asemenea, foarte căutate. Heritage Auctions explică faptul că există doar trei exemplare despre care se știe că se află în posesia colecționarilor, iar „cel mai bun exemplar cunoscut” s-a vândut pentru aproape 999.000 de dolari în 2016.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
Aceeași apă. Trăită altfel. Gura Căinarului te invită să o redescoperi într-un ambalaj nou
Aceeași apă. Trăită altfel. Gura Căinarului te invită să o redescoperi într-un ambalaj nou
Un teren sufocat de anvelope abandonate, curățat în urma unei intervenții voluntare a A.P. Moldcontrol
Un teren sufocat de anvelope abandonate, curățat în urma unei intervenții voluntare a A.P. Moldcontrol
E plăcut să primești: Orange le oferă clienților bonusuri la alegere, direct din My Orange
E plăcut să primești: Orange le oferă clienților bonusuri la alegere, direct din My Orange