Curs valutar
  • EUR
    20.1573
    0%
  • USD
    17.2846
    0%
  • RUB
    0.2055
    0%
  • RON
    3.8339
    0%
  • UAH
    0.3877
    0%

Toate știrile

30 august 2026

Un bărbat ar fi înghițit cercei Tiffany & Co. în valoare de 769 de mii de dolari, după un jaf la un magazin din Florida

05 Mart. 2025, 22:38
 // Categoria: În Lume // Autor:  Ana Panaguța
05 Mart. 2025, 22:38 // În Lume //  Ana Panaguța

Jaythan Gilder este suspectat că ar fi înghițit cercei Tiffany & Co. în valoare de 769 de mii de dolari, după un jaf la un magazin din Florida, SUA. Ulterior, bărbatul ar fi întrebat personalul închisorii dacă va fi acuzat de ceea ce are în stomac, relatează site-ul revistei americane People, scrie libertatea.ro.

Bărbatul ar fi furat două perechi de cercei cu diamante, dar și un inel

Bărbatul ar fi înghițit două perechi de cercei cu diamante după ce a fugit din magazinul Tiffany & Co. din The Mall at Millenia din Orlando, Florida, pe 26 februarie, potrivit instituțiilor media locale WFLA, Fox 35 Orlando și WKMG.

Potrivit autorităților, Gilder, în vârstă de 32 de ani, a obținut acces la bijuterii după ce s-a prezentat ca fiind apropiat al unui jucător de la Orlando Magic care era interesat să facă o achiziție și a fost dus într-o cameră VIP pentru a vedea cerceii.

Potrivit imaginilor de supraveghere, Gilder, care este din Texas, a luat bijuterii dintr-o vitrină a magazinului și încercat să părăsească zona. Bărbatul ar fi furat două perechi de cercei cu diamante, în valoare totală de 769 500 de dolari, și un inel în valoare de 587 de mii de dolari, care a fost recuperat ulterior de poliție.

Potrivit autorităților, suspectul ar fi înghițit bijuteriile

Poliția a localizat vehiculul suspectului pe Interstate 10, în Washington, în timp ce se îndrepta spre Texas. Bărbatul a fost acuzat că s-a opus arestării în timpul opririi în trafic. În primă fază, el nu a fost acuzat și de furt, deoarece bijuteriile nu au putut fi găsite asupra lui în acel moment, a raportat WFLA.

Cu toate acestea, poliția a anunțat, în timpul arestării lui Gilder, pe 28 februarie, că a bărbatul „înghițit mai multe articole”, potrivit dosarului de arestare, conform WKMG.

„Obiecte străine” în stomacul bărbatului

O scanare corporală efectuată în închisoare a părut apoi să confirme suspiciunile anchetatorilor, deoarece oficialii au observat „obiecte străine” în stomacul lui Gilder despre care cred că ar fi cerceii lipsă.

„Aceste obiecte străine sunt suspectate a fi cerceii Tiffany & Co. luați în jaf”, susțin autoritățile, conform WFLA.

Acuzat de furt de gradul I

Potrivit declarației pe propria răspundere, Gilder „a întrebat în mod spontan personalul închisorii” dacă urma să fie „acuzat de ceea ce am în stomac”. De asemenea, ar fi spus: „Ar fi trebuit să-i arunc pe fereastră”.

Ulterior, Gilder a fost acuzat de furt de gradul I.

Fox 35 Orlando a raportat că „autoritățile au găsit în vehiculul său formulare de cercei Tiffany & Co., etichete de preț, chitanțe și un telefon mobil”.

Inculpatul a fost arestat de mai multe ori pentru furt în ultimii 13 ani, potrivit rapoartelor.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
Aceeași apă. Trăită altfel. Gura Căinarului te invită să o redescoperi într-un ambalaj nou
Aceeași apă. Trăită altfel. Gura Căinarului te invită să o redescoperi într-un ambalaj nou
Un teren sufocat de anvelope abandonate, curățat în urma unei intervenții voluntare a A.P. Moldcontrol
Un teren sufocat de anvelope abandonate, curățat în urma unei intervenții voluntare a A.P. Moldcontrol
E plăcut să primești: Orange le oferă clienților bonusuri la alegere, direct din My Orange
E plăcut să primești: Orange le oferă clienților bonusuri la alegere, direct din My Orange
30 Aug. 2026, 12:25
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
30 Aug. 2026, 12:25 // Slider //  Ana Panaguța

Locuitorii și oaspeții Capitalei sunt atenționați că, luni, 31 august 2026, troleibuzele și autobuzele din Chișinău vor circula conform orarelor stabilite pentru ziua de duminică.

Regimul special de circulație este aplicat în contextul zilei de sărbătoare.

Pentru informații suplimentare despre circulația unei anumite rute, pasagerii pot apela Linia fierbinte a Regiei Transport Electric Chișinău (RTEC), la numărul 022 204 205, sau dispeceratul Parcului Urban de Autobuze (PUA), la 022 837 317.