Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    -0.1737%
  • USD
    18.0365
    -0.2861%
  • RUB
    0.2239
    -0.3126%
  • RON
    3.7602
    -0.0585%
  • UAH
    0.3960
    -0.1768%

Toate știrile

30 octombrie 2026

Țigări identificate la Chișinău, ridicate la Londra: Cooperarea Poliției de Frontieră cu autoritățile britanice

18 Mart. 2025, 21:54
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Ana Panaguța
18 Mart. 2025, 21:54 // Actualitate //  Ana Panaguța

Polițiștii au ridicat 20 de mii de țigări de la un cetățean român, în vârstă de 39 de ani. Potrivit poliției de frontieră, țigările au fost identificate în bagajul bărbatului, în incinta Aeroportului Internațional Chișinău, și confiscate de autoritățile britanice, pe Aeroportul Luton.

„Lotul de țigări a fost identificat în timpul verificării bagajelor pe ruta Istanbul-Chișinău-Londra, la Aeroportul Internațional Chișinău. Informația a fost transmisă ofițerului de legătură al Marii Britanii de la București, conform procedurilor internaționale”, se menționează într-un comunicat de presă.

Bazându-se pe detaliile furnizate de Poliția de Frontieră a Republicii Moldova, autoritățile britanice au efectuat un control amănunțit la aterizarea aeronavei pe Aeroportul Luton, rezultând în confiscarea a 20 de mii de țigări. Acest rezultat subliniază rolul decisiv al echipei moldovenești în lansarea operațiunii.

Această reușită evidențiază importanța contribuției Poliției de Frontieră în lupta împotriva contrabandei, demonstrând că munca noastră și parteneriatul cu instituțiile internaționale sunt cheia pentru prevenirea activităților ilegale.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

30 Oct. 2026, 10:42
 // Categoria: Societate // Autor:  Cătălina Boico
30 Oct. 2026, 10:42 // Societate //  Cătălina Boico

După președinta Maia Sandu, și premierul Vasile Tofan a venit cu un mesaj în memoria artiștilor Ion și Doina Aldea-Teodorovici. Astăzi, 30 octombrie, se împlinesc 34 de ani de la moartea celor doi artiști.

„Au trecut 34 de ani, dar vocile lor au rămas cu noi. Le auzim și astăzi și ne amintesc de o generație care a avut curajul să creadă într-o Moldovă liberă, care își cunoaște limba, cultura și rădăcinile românești. În această zi de toamnă, suntem cu gândul la Ion și Doina – două inimi gemene. În cinstea curajului lor și a libertății țării noastre, am propus ca anul viitor să fie declarat „Anul Ion și Doina Aldea-Teodorovici””, se arată în mesajul prim-ministrului.

Totodată, Vasile Tofan a menționat că povestea celor doi artiști are și o dimensiune personală pentru el.

„La Liceul „Gheorghe Asachi” am fost în aceeași clasă cu Cristi Aldea-Teodorovici, fiul lor. Iar pe Eugenia Marin, mama Doinei, am cunoscut-o ca profesoară a școlii. Cântecele lor au însoțit anii în care Moldova își recâștiga limba, libertatea și dreptul de a-și hotărî singură viitorul. Au dat glas unei perioade de mare speranță și mare curaj”, a adăugat Tofan.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

„Vocile lor nu au tăcut”: Mesajul Maiei Sandu la 34 de ani de la moartea marilor artiști Ion și Doina Aldea-Teodorovici