Curs valutar
  • EUR
    20.1989
    0.2307%
  • USD
    18.0106
    0.377%
  • RUB
    0.2210
    1.267%
  • RON
    3.7789
    0.0582%
  • UAH
    0.3998
    0.3252%

Toate știrile

23 octombrie 2026

Franța va oferi Ucrainei două miliarde de euro sub formă de ajutor militar suplimentar

26 Mart. 2025, 23:02
 // Categoria: În Lume // Autor:  Ana Panaguța
26 Mart. 2025, 23:02 // În Lume //  Ana Panaguța

Franța va oferi Ucrainei un ajutor militar suplimentar de aproximativ două miliarde de euro, a anunțat miercuri, 26 martie 2025, președintele Emmanuel Macron.

Anunțul a fost făcut în timpul unei vizite la Paris a liderului ucrainean Volodimir Zelenski.

„Pot anunța astăzi două miliarde de euro pentru sprijin militar suplimentar pentru Ucraina”, a spus Emmanuel Macron alături de președintele ucrainean Volodimir Zelenski.

Macron a adăugat că rachetele antitanc, rachetele sol-aer, vehiculele blindate și dronele fac parte din noul echipament militar care urmează să fie furnizat Kievului. De asemenea, ar putea fi furnizate mai multe avioane de luptă Mirage.

Cei doi lideri s-au întâlnit înaintea unui summit important care vizează întărirea ajutorului Ucrainei.

Cei doi lideri au vorbit înaintea unui summit de aproximativ 30 de lideri care va avea loc joi cu scopul de a consolida ajutorul acordat Ucrainei, discutând despre încetarea limitată a focului și despre un viitor rol european pentru a descuraja Rusia de la atacuri odată ce va exista un acord negociat.

„Ucraina și-a dat acordul pentru o încetare a focului fără condiții. Ne așteptăm la același angajament din partea Rusiei. Văd astăzi că voința Rusiei este de a rescrie și reinterpreta ceea ce s-a discutat și convenit prin enumerarea de noi condiții. Departe de a dovedi că dorește pacea, Rusia continuă în fiecare zi să lovească intens teritoriul Ucrainei”, a mai spus Macron.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
23 Oct. 2026, 18:26
 // Categoria: Societate // Autor:  Cătălina Boico
23 Oct. 2026, 18:26 // Societate //  Cătălina Boico

Premierul Vasile Tofan a avut o întrevedere vicepreședintele Băncii Europene de Investiții, Karl Nehammer, unde au discutat despre accelerarea implementării proiectelor realizate cu sprijinul BEI în țara noastră, valorificarea eficientă a resurselor disponibile și extinderea parteneriatului dintre Republica Moldova și instituția financiară.

Totodată, discuțiile au vizat progresul proiectelor susținute de Banca Europeană de Investiții în domeniul infrastructurii de transport, energiei, sănătății, educației, agriculturii, gestionării deșeurilor și dezvoltării pădurilor, inclusiv modernizarea drumurilor, dezvoltarea spitalelor regionale și extinderea programului „Livada Moldovei”.

O prioritate comună este accelerarea implementării proiectelor și valorificarea mai eficientă a finanțărilor disponibile. În acest sens, părțile au convenit să consolideze coordonarea la nivel tehnic pentru identificarea și eliminarea blocajelor. Premierul a evidențiat rolul noii structuri „Moldova Proiect” în eficientizarea gestionării investițiilor publice.

De asemenea, au fost abordate noi direcții de cooperare, în special dezvoltarea sistemelor moderne de irigații, adaptarea agriculturii la schimbările climatice și atragerea capitalului privat. Prim-ministrul a propus explorarea posibilității creării unui fond de investiții pentru susținerea proiectelor agricole și a dezvoltării economice.

Șeful Executivului a mulțumit pentru sprijinul constant oferit de BEI Republicii Moldova, subliniind impactul parteneriatului pentru modernizarea țării. La rândul său, Vicepreședintele BEI, Karl Nehammer, a evidențiat rolul important al Republicii Moldova în regiune și a reafirmat deschiderea instituției de a susține în continuare dezvoltarea țării și parcursul său european.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Banca Europeană de Investiții este unul dintre partenerii importanți de dezvoltare ai Republicii Moldova, cu finanțări cumulative de circa 1,9 miliarde de euro, destinate modernizării infrastructurii, creșterii competitivității economiei și îmbunătățirii calității vieții cetățenilor.