Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

Veaceslav Ioniță: Prin embargo-ul din 2006 Rusia și-a dorit să lovească puterea politică de la Chișinău

31 Mart. 2025, 14:12
 // Categoria: Politica // Autor:  Realitatea.md
31 Mart. 2025, 14:12 // Politica //  Realitatea.md

Embargoul impus de Rusia asupra vinurilor moldovenești în 2006 a avut un impact semnificativ asupra industriei vinicole, inclusiv a investitorilor ruși, stabiliți în Republica Moldova, dar nu și asupra populației Republicii Moldova. Opinia aparține expertului în domeniul economic, Veaceslav Ioniță, și a fost exprimată în cadrul dezbaterii publice la tema „Partea proastă și partea bună a embargourilor rusești”, organizată de Agenția de presă IPN. Potrivit expertului, scopul real al restricțiilor comerciale impuse de Moscova nu a fost doar economic, ci și politic.

„Prin această criză Rusia și-a dorit să lovească în puterea politică de la Chișinău. Atunci la guvernare erau comuniștii, iar domnul Voronin a fost primul care a spus că Republica Moldova se integrează în Uniunea Europeană. De asemenea, Rusia și-a dorit să lovească în populație, ca populația să preseze puterea politică”, a spus expertul IDIS „Viitorul”, Veaceslav Ioniță.

Potrivit expertului, din punct de vedere economic, embargo-ul din 2006 a afectat în principal sectorul vinicol, dar și industriile conexe, precum producția de struguri și fabricarea sticlelor. Totuși, Veaceslav Ioniță subliniază că impactul nu s-a resimțit direct asupra populației.

„Ramura a fost afectată. Clasa politică și cetățenii nu au fost afectați pentru că Republica Moldova la acea perioadă lunar primea transferuri de peste hotare de la cetățenii noștri, echivalent cu transferurile anuale de la vin. Politic, Guvernul nu a fost afectat pentru că acest embargo nu se răsfrânge asupra balanței comerciale, nu se răsfrânge asupra balanței de plăți și veniturilor populației. Impactul politic a fost nul. Unicul lucru care s-a întâmplat a fost lovitura în ramură și în ramurile adiacente. În același context, au avut mult de suferit investitorii ruși care își făceau afacerile în sectorul vitivinicol din Republica Moldova”, a mai spus Veaceslav Ioniță.

Ionita a mai menționat că România a fost prima țară care a venit în ajutorul Republicii Moldova, preluând o parte din cantitățile de vin care anterior erau exportate pe piața rusă. Acest sprijin a contribuit la atenuarea efectelor economice negative resimțite de producătorii moldoveni.

„România a fost țara care ne-a ajutat în depășirea celei mai critice faze a embargo-ului din 2006. Prima țară care a absorbit vinurile noastre a fost România, chiar dacă ea avea propriile vinuri”, a conchis expertul.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Dezbaterea publică la tema: „Partea proastă și partea bună a embargourilor rusești” este organizată de către Agenția de presă IPN, în cadrul proiectului „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”. Proiectul este susținut de către Fundația germană „Hanns Seidel”.

 

Realitatea Live

06 Nov. 2026, 16:25
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
06 Nov. 2026, 16:25 // Slider //  Daniela Baranovschi

Unsprezece zboruri cu destinația Praga sau Sofia sau cu plecarea de pe aceste aeroporturi au fost vizate vineri de amenințări cu bombă, au anunțat aeroportul din capitala Republicii Cehe și Ministerul bulgar al Transporturilor, relatează AFP, transmite Agerpres.

„Amenințările privesc zboruri provenind din Danemarca, Marea Britanie și două din Spania. În ceea ce privește zborurile de plecare, este vorba de zboruri cu destinația Olanda, Cipru, România, Italia și Marea Britanie” a declarat o purtătoare de cuvânt a aeroportului din Praga.

Un alt purtător de cuvânt a precizat că „noi amenințări” au fost primite, „care vorbesc de plasarea de dispozitive explozive într-un număr mai mare de avioane” decât cu prilejul precedentelor alerte.

„Funcționarea platformei aeroportuare rămâne normală și fluidă”, a explicat el totuși.

O purtătoare de cuvânt a Ministerului bulgar al Transporturilor a precizat pentru AFP că amenințările au fost primite pentru două zboruri cu destinația Sofia vineri, provenind de pe aeroportul Stansted din Londra și de la Bruxelles. Ambele avioane au aterizat fără incidente.

Traficul aerian este perturbat de amenințări cu bombă repetate. Poliția cehă a inspectat deja patru avioane joi.

După falsele amenințări cu bombă care au perturbat traficul aerian european la începutul săptămânii, cel puțin 20 de zboruri au fost vizate joi de false amenințări similare, potrivit mai multor autorități și companii aeriene.

Toate aparatele de zbor – dintre care trei au fost redirecționate – au aterizat fără incident și niciun explozibil nu a fost descoperit, au precizat acestea joi.

Nicio revendicare nu a fost făcută pentru ansamblul acestor zboruri, dar s-a afirmat în mesajele de amenințare trimise aeroporturile din Roma și Sofia că ele provin de la „combatanți ai Statului Masculin”.

Numele pare să trimită la o mișcare naționalistă rusă, fără a fi posibil să se verifice dacă există vreo legătură, notează AFP.

Alte patru noi amenințări cu bombă au fost emise vineri pentru avioane care survolau teritoriul francez, au anunțat serviciile premierului francez, precizând că avioanele au aterizat fără probleme și că serviciile de deminare „efectuează inspecții de securitate”.

„O anchetă este în curs pentru a stabili originea acestor alerte care afectează toată Europa”, au adăugat serviciile premierului francez

Trei avioane au aterizat la Orly și al patrulea la Bordeaux, potrivit unei surse informate din dosar.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!