Curs valutar
  • EUR
    20.0380
    0.0818%
  • USD
    17.2682
    -0.212%
  • RUB
    0.1993
    0%
  • RON
    3.8156
    0.1677%
  • UAH
    0.3858
    -0.4406%

Toate știrile

04 septembrie 2026

Aproape 200 de pesticide au fost identificate în praful din casele europenilor

11 Mai 2025, 14:19
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
11 Mai 2025, 14:19 // Actualitate //  Realitatea.md

Aproape 200 de pesticide au fost identificate într-un studiu care a analizat praful din locuințe din întreaga Europă. Cercetătorii cer reglementări mai stricte, care să țină cont de efectele combinate ale acestor „cocktailuri toxice”. Oamenii de știință spun că cercetarea lor susține ideea că riscurile pesticidelor ar trebui evaluate nu doar individual, ci și în combinație cu alte substanțe chimice. Acest lucru ar trebui să se aplice atât substanțelor deja folosite, cât și celor care urmează să fie aprobate, potrivit The Guardian.

În cadrul celor mai ample cercetări de acest gen realizate până în prezent, oamenii de știință au analizat praful din locuințe din 10 țări europene, în 2021, și au detectat în total 197 de pesticide.

Peste 40% dintre pesticidele identificate în praf au fost asociate cu efecte extrem de toxice, inclusiv cancer și perturbarea sistemului hormonal la oameni.

Numărul de pesticide detectate într-o locuință a variat între 25 și 121, iar nivelurile au fost, de regulă, mai ridicate în casele agricultorilor.

Profesorul Paul Scheepers, de la Institutul Radboud pentru Științe Biologice și de Mediu, a declarat: „Avem multe studii epidemiologice care arată că diverse boli sunt asociate cu amestecuri de pesticide.”

El a explicat că pesticidele din praf ajung în case prin intermediul pantofilor, dar și al pisicilor și câinilor. „Dacă nu ne descălțăm la intrare, aducem mult praf de afară. Animalele de companie sunt și ele o sursă”, a spus Scheepers.

„Există multe studii care arată că animalele acumulează contaminanți din exterior, inclusiv pesticide. Un alt grup de surse sunt produsele de consum pe care le aducem în casă… orice pesticide cumpărate din magazin pentru diverse scopuri, dar și tratamentele antiparazitare pentru animale (contra puricilor și căpușelor) sunt o sursă importantă.”

Deși concentrațiile fiecărui pesticid în praf erau reduse, amestecurile ce conțin zeci de substanțe chimice pot avea un impact asupra sănătății, mai ales în contextul expunerii frecvente la pesticide, care apar și în concentrații mai mari pe fructe, legume și flori.

Studiul a constatat că un insecticid denumit DDT (diclor-difenil-tricloretanul) continuă să persiste în mediu, deși este interzisă în unele țări încă din 1972.

Scheepers a subliniat că autoritățile care aprobă utilizarea produselor ar trebui să ia în calcul persistența acestora în mediu, precizând că, și dacă produse precum PFAS (grupa substanțelor perfluoroalchilate și polifluoroalchilate) ar fi interzise în prezent, ele probabil vor rămâne în natură mult timp.

PFAS sunt cunoscute drept „substanțe chimice eterne” deoarece nu se degradează în mediul înconjurător. Sunt utilizate într-o gamă largă de produse de consum și procese industriale, iar unele dintre ele au fost asociate cu boli grave la oameni și animale, inclusiv forme de cancer.

„Produsele precum DDT, interzise de mult timp, sunt atât de persistente încât se acumulează în mediu și circulă constant… Acum avem aceeași problemă cu PFAS – e un scenariu repetat”, a explicat Scheepers. „Poate că autoritățile ar trebui să țină cont de persistența chimicalelor – adică stabilitatea chimică înseamnă persistență în mediu și acumulare în lanțul trofic. Cel mai probabil, în viitor vom descoperi probleme similare cu alte substanțe persistente.”

Cercetătorii au adăugat că studiul lor arată ce combinații de pesticide există în mediu, permițând autorităților să le testeze – nu doar pe cele comerciale, deja testate.

Descoperirea DDT-ului în mediu sugerează, de asemenea, că evaluările de risc pentru pesticidele moderne ar trebui să țină cont de interacțiunile acestora cu substanțele mai vechi, au conchis specialiștii.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

Peste 7 600 de site-uri ilegale și sute de milioane la buget. ASP explică lupta cu operatorii neautorizați
Peste 7 600 de site-uri ilegale și sute de milioane la buget. ASP explică lupta cu operatorii neautorizați
Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
Aceeași apă. Trăită altfel. Gura Căinarului te invită să o redescoperi într-un ambalaj nou
Aceeași apă. Trăită altfel. Gura Căinarului te invită să o redescoperi într-un ambalaj nou
Un teren sufocat de anvelope abandonate, curățat în urma unei intervenții voluntare a A.P. Moldcontrol
Un teren sufocat de anvelope abandonate, curățat în urma unei intervenții voluntare a A.P. Moldcontrol
E plăcut să primești: Orange le oferă clienților bonusuri la alegere, direct din My Orange
E plăcut să primești: Orange le oferă clienților bonusuri la alegere, direct din My Orange
03 Sept. 2026, 22:37
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
03 Sept. 2026, 22:37 // Slider //  Ana Panaguța

Inspectoratul Național de Probațiune (INP) respinge acuzațiile privind favorizarea unei companii în cadrul achizițiilor de echipamente pentru monitorizarea electronică a persoanelor. Instituția susține că procedurile de achiziție au fost organizate în condiții de transparență și că, în perioada 2024–2025, mai multe licitații au eșuat din cauza lipsei participanților sau a neîndeplinirii condițiilor de calificare.

Potrivit INP, în 2022, în perioada fostei conduceri a instituției, au fost achiziționate 100 de echipamente de monitorizare electronică de tip „biblok”, formate din brățară și stație. Valoarea contractului a fost de 620 de mii de lei, fără TVA, iar furnizorul indicat de instituție este FPC Infoexpress SRL.

Ulterior, în 2024 și 2025, instituția a încercat în repetate rânduri să cumpere echipamente noi, însă procedurile nu s-au finalizat cu succes.

În 2024 au fost organizate trei proceduri de achiziție. La acestea au participat, în diferite combinații, companiile DALU-MOL SRL și FPC INFOEXPRESS SRL. Toate procedurile au fost anulate după ce ofertanții nu au îndeplinit condițiile de calificare prevăzute în documentație.

Situația a continuat și în 2025. INP a lansat alte trei proceduri. Una dintre acestea, la care a participat DALU-MOL SRL, a fost anulată deoarece compania nu a îndeplinit condițiile de calificare prevăzute în specificația tehnică. Celelalte două proceduri nu au avut loc din cauza lipsei participanților.

Instituția susține că, pe parcursul anului 2025, a încercat să atragă și companii străine pentru a participa la licitații. Potrivit INP, au fost contactate peste 20 de companii, însă acestea au refuzat să participe. Solicitări au fost transmise inclusiv către mai multe ambasade, Consiliul Europei, GIZ și UNICEF Moldova, pentru sprijin în achiziționarea sau donarea echipamentelor.

În 2026, INP a organizat două noi proceduri. Prima a fost anulată după ce certificatul de conformitate prezentat de ofertant expirase. La cea de-a doua procedură a participat FPC INFOEXPRESS SRL, iar aceasta s-a încheiat cu achiziționarea a 200 de echipamente de tip „biblok”, în valoare de 1,612 milioane de lei fără TVA. Contractul a fost înregistrat la Trezoreria de Stat pe 7 august 2026.

INP precizează că, până la achiziția noilor echipamente, pentru a menține sistemul de monitorizare funcțional, instituția a reparat dispozitivele existente, cumpărate în anii 2021 și 2022.

În prezent, în sistem sunt funcționale 327 de echipamente de monitorizare electronică, în timp ce sunt monitorizate 355 de persoane. Dintre acestea, 192 sunt agresori familiali. INP explică diferența prin faptul că unele persoane se află peste hotare, au măsura suspendată sau unele echipamente sunt temporar defecte și se află în reparație.

Inspectoratul Național de Probațiune mai afirmă că toate procedurile de achiziții publice sunt desfășurate cu respectarea legislației, în condiții de transparență, concurență și tratament egal pentru operatorii economici.

Instituția subliniază că informațiile despre achizițiile sale publice, începând cu anul 2024, sunt disponibile pe platforma oficială achizitii.md.

Brățara care nu a salvat viața femeii din Măgdăcești și achizițiile controversate de la INP