Curs valutar
  • EUR
    20.1263
    -0.1237%
  • USD
    17.7199
    -0.2122%
  • RUB
    0.2118
    0.4721%
  • RON
    3.8126
    -0.1259%
  • UAH
    0.3966
    0.2017%

Toate știrile

01 octombrie 2026

CSM răspunde criticilor presei și justifică regulamentul: Necesar pentru securitate și organizare în instanțe

17 Apr. 2025, 18:13
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
17 Apr. 2025, 18:13 // Societate //  Realitatea.md

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) se află în centrul unei dispute publice aprinse privind aprobarea unui nou regulament-cadru privind accesul în instanțele judecătorești. Adoptat în ședința din 8 aprilie 2025, documentul urmărește, potrivit CSM, asigurarea securității participanților și a solemnității procedurilor judiciare, însă a atras critici dure din partea jurnaliștilor și organizațiilor de media.

Organizațiile din mass-media cer retragerea unui regulament privind accesul presei în sediile instanțelor

CSM susține că noile reguli nu îngrădesc accesul presei, ci îl reglementează mai clar, în special pentru a preveni cazurile de hărțuire și haos în instanțe. Instituția afirmă că regulile vor proteja atât personalul instanțelor, cât și părțile implicate în procese, iar solicitarea prealabilă de acces nu este o cenzură, ci o măsură de organizare eficientă și securitate.

„Regulamentul nu blochează accesul reprezentanților mass-media, dimpotrivă, le asigură un tratament privilegiat. Doar presa va avea dreptul de a înregistra audio și video ședințele de judecată, în conformitate cu normele procesuale”, a precizat Consiliul, în răspunsul oficial adresat jurnaliștilor.

Mai multe organizații mass-media au condamnat public documentul, pe care îl califică drept „abuziv” și „nejustificat”. Într-o declarație comună, acestea cer retragerea urgentă a regulamentului și relansarea unui proces real de consultare publică, cu implicarea experților din domeniu.

Presa critică și lipsa de transparență a procesului de adoptare, susținând că versiunea finală a regulamentului nu a fost supusă unei consultări reale. Potrivit Ioanei Chironeț, membră CSM, regulamentul a fost consultat cu instanțele de judecată și publicat pe site-ul instituției. Totuși, Centrul pentru Jurnalism Independent atrage atenția că proiectul a fost plasat într-o secțiune puțin vizibilă, ceea ce a limitat accesul publicului și al părților interesate.

Deși regulamentul nu a fost încă publicat în Monitorul Oficial și, deci, nu este în vigoare, au fost semnalate deja cazuri în care jurnaliștii au fost opriți de la accesul în ședințe publice, magistrații invocând prevederile acestui document.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
01 Oct. 2026, 21:33
 // Categoria: Societate // Autor:  Ana Panaguța
01 Oct. 2026, 21:33 // Societate //  Ana Panaguța

Ministra Muncii și Protecției Sociale, Natalia Plugaru, susține că deficitul bugetului asigurărilor sociale de stat este în scădere în ultimii ani, chiar dacă pentru 2026 acesta este estimat la 3,6 miliarde de lei. Potrivit ministrei, reducerea deficitului este susținută inclusiv de creșterea încasărilor la buget, pe fondul legalizării muncii. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Cutia neagră” la TV8.

Plugaru a precizat că, în 2023, deficitul bugetului asigurărilor sociale depășea 5 miliarde de lei, iar în acest an a ajuns la 3,6 miliarde de lei.

„Noi, în fiecare an, scădem acest deficit. Cum îl scădem? Prin a crește încasările la bugetul asigurărilor sociale. Ce înseamnă acest lucru? Mai mulți oameni încep a lucra formal”, a declarat ministra.

Natalia Plugaru a mai spus că autoritățile au depistat în acest an aproximativ 10.000 de persoane care munceau fără contract de muncă. Dintre acestea, circa 7.000 au fost trecute în legalitate, în urma controalelor efectuate de Inspectoratul de Stat al Muncii.

Ministra susține că diminuarea muncii nedeclarate contribuie la creșterea veniturilor la bugetul asigurărilor sociale și, implicit, la reducerea deficitului.

„Bugetul asigurărilor sociale, deficitul, cel puțin în ultimii ani, încet scade”, a mai declarat Plugaru.