Curs valutar
  • EUR
    20.1260
    0.1029%
  • USD
    17.9568
    0.1916%
  • RUB
    0.2171
    0.0921%
  • RON
    3.7742
    -0.0344%
  • UAH
    0.3984
    0.1004%

Toate știrile

21 octombrie 2026

Pentru conexiuni adevărate, Orange e aici

30 Apr. 2025, 11:40
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
30 Apr. 2025, 11:40 // Actualitate //  Realitatea.md

Orange Moldova, cel mai mare operator de servicii de conectivitate din țară, lansează o nouă campanie de comunicare. Aceasta pune în prim plan rolul esențial al rețelei Orange în crearea și menținerea legăturilor autentice dintre oameni, în momentele importante ale vieții.

 

Olga SURUGIU, Director General, Orange Moldova: „În spatele fiecărei conexiuni stabile și rapide stă o investiție strategică și o echipă dedicată. Cu peste 630 de milioane de euro investiți, inclusiv în rețelele noastre mobile și de fibră optică, Orange Moldova nu doar că oferă cea mai avansată infrastructură de telecomunicații din țară, dar și deschide drumul către un viitor digital incluziv. Ne propunem să transformăm fiecare inovație într-o oportunitate reală pentru oameni, într-o punte către viitorul pe care îl construim împreună.”

Orange Moldova investește permanent în inovații, tehnologie de ultimă generație și infrastructura de rețea. Sunt investiții în construirea de la zero a rețelelor mobile (2G, 3G, 4G, 5G), ce acoperă întreaga țară și a celor de Fibră optică, care a ajuns deja în peste 90 de orașe și sate, oferind acces la Internet fix de mare viteză și Televiziune pentru peste 600 000 de locuințe.

„Prin această campanie dorim să reconfirmăm angajamentul Orange de a oferi clienților o rețea de încredere, rapidă și stabilă. Însă dincolo de tehnologie, o rețea de încredere înseamnă mult mai mult. Înseamnă conexiuni umane adevărate la care rețeaua noastră contribuie, conexiuni care te susțin și pe care poți conta oricând ai nevoie, exact ca și pe rețeaua Orange.”, Ludmila NISTORICĂ, Director Marketing și Comunicare, Orange Moldova

  • Cel mai rapid Internet Mobil 5G

În prezent, Orange oferă clienților conexiune 5G cu o viteză extraordinară de până la 2.1 Gbps în Chișinău și acces la rețeaua 5G în ariile extinse de acoperire din Bălți, Ungheni, Cahul, Soroca și Orhei.

Clienții Orange Moldova au parte de cel mai rapid Internet Mobil din țară la viteza download, date confirmate de măsurările experților certificați de la Commsquare, efectuate în aprilie 2024 și nPerf în martie 2025.

  • Cea mai rapidă rețea de Fibră optică cu capacitate de până la 10 Gbps

Orange își reconfirmă constant rolul de lider în inovații pe piața telecom, iar recent a adus în Moldova cea mai avansată tehnologie de Internet prin Fibră: XGS-PON, cu o capacitate a rețelei de 10 Gbps, stabilitate excepțională și un timp de răspuns aproape instant.

Orange Moldova rămâne dedicată misiunii de a construi un viitor digital mai conectat și mai accesibil pentru toți. Prin investițiile sale continue în tehnologie de ultimă generație și rețele de înaltă performanță, compania sprijină conexiunile autentice, ajutând oamenii să fie mai aproape unii de alții, indiferent de distanță.

Despre Orange Moldova

Orange Moldova este parte din Grupul Orange, unul dintre cei mai importanți operatori de telecomunicații din lume, cu peste 292 milioane de clienți în 26 de țări.

Orange este cel mai mare operator din Moldova care oferă servicii voce și date mobile, Internet prin fibră și servicii TV, toate sub același brand. În prezent, peste 2,6 milioane de clienți sunt conectați la rețeaua și serviciile companiei, în care activează o echipă de peste 1500 de angajați. Orange Moldova deține cea mai performantă rețea 4G, cea mai extinsă rețea 5G, dar și 2 premiere mondiale: HD Voice și HD Voice International. Serviciile sale pot fi accesate pe teritoriul întregii țări prin intermediul rețelei de peste 3600 puncte de vânzări.

Recunoscut drept un lider în inovații, Orange deține unul dintre cele mai mari hub-uri IT din țară – Orange Systems, care este al doilea angajator pe piața de tehnologii informaționale din Moldova. În mai 2023, compania a inaugurat Orange Digital Center, un hub de învățare pe parcursul vieții, unde fiecare poate dobândi competențele digitale și antreprenoriale necesare unui viitor tehnologizat.

Mai multe detalii despre produsele și serviciile companiei sunt disponibile pe www.orange.md

Realitatea Live

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
O poveste din Moldova în Forbes Travel Guide și MICHELIN Guide
O poveste din Moldova în Forbes Travel Guide și MICHELIN Guide
Ce se ascunde în spatele unui BIIIIP? Linella lansează campania de toamnă
Ce se ascunde în spatele unui BIIIIP? Linella lansează campania de toamnă
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
21 Oct. 2026, 18:40
 // Categoria: Slider // Autor:  Vlada Ciorici
21 Oct. 2026, 18:40 // Slider //  Vlada Ciorici

Comisia Europeană a anunțat miercuri deschiderea unei investigații oficiale asupra Booking.com, pentru a verifica dacă platforma de rezervări respectă legislația europeană privind serviciile digitale și dacă ia suficiente măsuri pentru a proteja utilizatorii de ofertele de cazare frauduloase, escrocheriile online și reclamele care nu sunt marcate corespunzător.

Ancheta vizează posibile încălcări ale Regulamentului privind serviciile digitale (DSA), după ce o evaluare preliminară a ridicat semne de întrebare cu privire la modul în care Booking.com identifică și combate riscurile de fraudă. Autoritățile europene vor verifica atât existența unor anunțuri pentru proprietăți fictive sau neconforme, cât și modul în care informațiile despre rezervări pot fi exploatate de persoane care încearcă să obțină bani de la clienți prin înșelăciune.

„Astăzi, Comisia Europeană a inițiat proceduri oficiale pentru a evalua dacă este posibil ca Booking.com să fi încălcat Regulamentul privind serviciile digitale (DSA) prin faptul că nu a evaluat cu diligență sau nu a atenuat în mod eficace riscurile legate de listările frauduloase și escrocheriile de phishing. Este posibil ca platforma să fi încălcat, de asemenea, Regulamentul privind serviciile digitale în ceea ce privește transparența, deoarece nu a etichetat în mod clar drept anunțuri acele anunțuri ale căror furnizori au plătit pentru o poziție mai bună în rezultatele căutării afișate utilizatorilor”, se arată în comunicatul Comisiei Europene.

Ce verifică autoritățile europene la Booking.com

Un prim aspect al investigației îl reprezintă anunțurile de cazare false sau care nu respectă cerințele legale. Comisia va analiza dacă platforma a identificat corect riscurile asociate unor proprietăți inexistente, ofertelor neconforme și tentativelor de uzurpare a identității, dar și dacă a adoptat măsuri eficiente pentru eliminarea acestora.

„Listările false, cum ar fi pentru proprietățile inexistente, frauda de uzurpare a identității și ofertele de cazare neconforme, pot avea efecte negative asupra protecției consumatorilor”, a precizat instituția europeană.

Un alt domeniu vizat este reprezentat de fraudele de tip phishing, prin care infractorii încearcă să obțină date personale sau plăți nejustificate de la utilizatori. Ancheta se va concentra asupra modului în care informațiile despre rezervări și clienți sunt transmise unităților de cazare, precum și asupra funcționării serviciului de mesagerie al platformei.

Comisia urmărește să stabilească dacă Booking.com a instituit suficiente mecanisme de protecție pentru a împiedica utilizarea abuzivă a acestor date și transmiterea unor solicitări frauduloase de plată către turiști.

Cea de-a treia problemă analizată privește transparența reclamelor afișate în rezultatele căutării. Pe Booking.com, proprietarii unităților de cazare pot plăti comisioane mai mari pentru ca ofertele lor să apară în poziții mai vizibile. Autoritățile europene vor verifica dacă utilizatorii pot identifica ușor aceste anunțuri publicitare, cine le finanțează și motivele pentru care le sunt afișate.

„În temeiul Regulamentului privind serviciile digitale, utilizatorii au dreptul să înțeleagă când și în numele cui le este afișat un anunț. Fără aceasta, ei nu pot ști dacă o listă apare în mod vizibil pentru că corespunde căutării lor sau pentru că furnizorul de cazare a plătit pentru această vizibilitate”, a explicat Executivul european.

Potrivit Comisiei, eventualele nereguli ar putea reprezenta încălcări ale articolelor 34 și 35 din DSA, referitoare la identificarea și reducerea riscurilor sistemice, precum și ale articolului 26, care stabilește obligațiile de transparență pentru publicitatea online.

Ce urmează după deschiderea investigației

Comisia Europeană va continua să colecteze dovezi prin solicitări suplimentare de informații, interviuri și eventuale inspecții. Instituția poate adopta măsuri provizorii, poate emite decizii de neconformitate sau poate accepta angajamente din partea companiei pentru remedierea problemelor identificate.

Deschiderea procedurii nu înseamnă însă că Booking.com a încălcat deja legislația europeană și nici nu anticipează rezultatul final al investigației.

Decizia vine după o analiză preliminară a rapoartelor de evaluare a riscurilor transmise de companie în 2026 și în cei trei ani anteriori, a rapoartelor de transparență și a răspunsurilor oferite la solicitările oficiale trimise de Comisie la 23 septembrie 2025 și 26 mai 2026.

Booking.com a fost desemnată platformă online foarte mare în aprilie 2023, în temeiul Regulamentului privind serviciile digitale, ceea ce presupune obligații suplimentare pentru identificarea și reducerea riscurilor la care sunt expuși utilizatorii.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
O poveste din Moldova în Forbes Travel Guide și MICHELIN Guide
O poveste din Moldova în Forbes Travel Guide și MICHELIN Guide
Ce se ascunde în spatele unui BIIIIP? Linella lansează campania de toamnă
Ce se ascunde în spatele unui BIIIIP? Linella lansează campania de toamnă
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova