Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    0%
  • USD
    18.0365
    0%
  • RUB
    0.2239
    0%
  • RON
    3.7602
    0%
  • UAH
    0.3960
    0%

Toate știrile

01 noiembrie 2026

Se scuză? Deputatul Vasile Bolea explică ce s-a întâmplat în familia sa: Soția a avut o criză de nervi

30 Apr. 2025, 11:32
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
30 Apr. 2025, 11:32 // Actualitate //  Realitatea.md

„Nu a fost un act de agresiune. Suntem o familie sănătoasă, suntem căsătoriți de 16 ani, iar ca și în orice familie tradițională, se mai întâmplă certuri. Soția a avut o criză de nervi”, urmare a mai multor situații întâmplate în ultimele luni. Sunt primele declarații făcute de deputatul afiliat lui Ilan Șor, Vasile Bolea, după incidentul produs săptămâna trecută în casa parlamentarului. Într-o conferință de presă, Vasile Bolea susține că „nimic ieșit din comun nu s-a întâmplat”, iar persoane, inclusiv din spațiul politic, încearcă să-i denigreze imaginea.

„Nu s-a întâmplat nimic ieșit din comun. Suntem o familie sănătoasă, în căsătorie de 16 ani, educăm doi copii în această familie și evident ca și în orice familie tradițională se mai întâmplă unele situații de certuri sau criză de nervi. Încercarea voastră de a mă face pe mine sadist nu trece, pur și simplu, deoarece persoanele care mă cunosc pe mine, niciodată nu au văzut comportament deviant față de familie sau față de soție, mai ales față de copii. (…)

Probabil urma ca eu să o îmbrățișez pe soția mea, dar, mă rog, situația a fost de așa natură că… am ales să o țin de mâini și de picioare. Regret faptul că acea situație a izbucnit atunci în văzul copiilor”, a spus Vasile Bolea.

Criză de nervi, reiterează deputatul despre conflictul care a ajuns în presă.

„A fost o situație din familie generată de mai multe situații din jurul meu, a familiei mele, care au loc de mai mult de 6-7 luni, unele presiuni exercitate care au generat o criză de nervi soției mele. (…) Toți membrii familiei, și eu, și soția, și părinții, și alte rude, suntem într-o permanentă monitorizare. Sunt convins că și telefoanele de asemenea sunt ascultate, iar acest lucru cumva lasă o anumită amprentă. În ultima perioadă soția mea a devenit ținta unui atac concertat, dacă vreți, ea fiind angajată a instituției publice, Agenția Informațională de Stat Moldpres, unde a lucrat până în finele lunii ianuarie, aproape 20 de ani. Deci, după această lungă perioadă, ea a fost eliberată prin reducere, fiind șef de departament în cadrul acestei instituții. (…) Cu două săptămâni înaintea Paștelui, soția mea a fost invitată inclusiv la CNA”, a explicat Vasile Bolea, adăugând că toate aceste situații au stresat-o pe soția sa.

Deputatul acuză Poliția Națională că a scurs presei imaginile video din casa sa, fapt pentru care promite să meargă cu o plângere la Procuratură. A depus însă, deocamdată, o plângere la Poliție.

Parlamentarul susține că va contesta și interdicția aplicată de Poliție, întrucât până în data de 5 mai nu are dreptul să se apropie de familie.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Amintim că, în seara zilei de vineri, 25 aprilie, oamenii legii au intervenit într-un caz de „conflict în familie”. Este vorba despre familia deputatului Vasile Bolea, care și-ar fi agresat soția în prezența copiilor. La scurt timp, soția parlamentarului a negat că ar fi fost agresată, însă, chiar și așa, Bolea a primit ordin de restricție.

Imagini video din casa deputatului au fost scurse în mediul online, iar oamenii legii au anunțat că investighează cum acest lucru a fost posibil.

Anchetă în „cazul Bolea”: Poliția vrea să afle cum imaginile video din ”casa agresorului” au ajuns în mediul online

Realitatea Live

01 Nov. 2026, 20:00
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
01 Nov. 2026, 20:00 // Slider //  Ana Panaguța

Un pescar din Constanța a prins în Marea Neagră un pește de aproape trei kilograme, originar din Oceanul Pacific. Este vorba despre sebastă, cunoscută și sub numele de peștele de rocă asiatic. Specialiștii spun că temperaturile tot mai ridicate ale apei ar putea favoriza adaptarea speciei la condițiile din Marea Neagră. Peștele este apreciat pentru carnea sa, însă apariția lui ridică semne de întrebare privind impactul asupra speciilor autohtone, transmite antena3.ro.

Sebasta provine din nord-vestul Pacificului, inclusiv din apele din apropierea coastelor Coreei. Potrivit biologilor, specia suportă variații mari de temperatură și salinitate, iar schimbările climatice ar putea explica prezența ei în apele românești.

„Este o specie care tolerează variații mari de salinitate și de temperatură. Schimbările climatice, care au produs multe modificări, inclusiv în bazinul Mării Negre, se pare că i-au permis să ajungă, în urmă cu doi-trei ani, până în zona românească”, a explicat biologul Victor Niță.

„Pe litoralul românesc, temperatura apei a crescut în ultimul deceniu cu aproximativ două grade, urmând tendința globală. Aceasta este și explicația apariției unor specii care nu sunt specifice zonei noastre”, a declarat climatologul Maria Mihailov.

Sebasta se hrănește cu pești mici, dar și cu creveți și crabi, așa că poate intra în competiție pentru hrană cu speciile autohtone. Există însă și un posibil avantaj economic, deoarece carnea ei este apreciată, iar dacă peștele va fi capturat în cantități constante, ar putea ajunge în meniurile restaurantelor de pe litoral.

„Are o carne foarte gustoasă și apreciată, bună pentru organism, bogată în nutrienți și în acizi grași Omega 3. Poate fi valorificată foarte bine în gastronomie”, a spus Victor Niță.

„Este un pește benefic pentru pescari, pentru că orice specie nouă care se aclimatizează în Marea Neagră aduce un plus de valoare pescarilor, dar și restaurantelor și magazinelor de pește”, a declarat Sorin Mănăilă, manager de restaurant.

Specialiștii avertizează însă că noul venit ar putea deveni un prădător periculos.

„Ajunge la dimensiuni foarte mari, este un fel de guvid uriaș, care chiar mănâncă guvizi. Poate deveni un prădător de vârf în fauna piscicolă a Mării Negre, în zonele noastre de litoral, mai ales dacă ar găsi mai multe zone stâncoase în care să se ascundă și să se reproducă”, a explicat Adrian Bilbă, doctor în științe.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!