Curs valutar
  • EUR
    20.1053
    0.0269%
  • USD
    17.9224
    0.3911%
  • RUB
    0.2169
    1.9825%
  • RON
    3.7755
    0.2278%
  • UAH
    0.3980
    0%

Toate știrile

20 octombrie 2026

Cancerul de piele se numără printre cele mai des întâlnite tumori. Atenționările specialiștilor

05 Mai 2025, 15:33
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
05 Mai 2025, 15:33 // Societate //  Realitatea.md

Cancerul de piele se numără printre cele mai des întâlnite tumori maligne și este în creștere continuă în ultimii ani, avertizează Agenția Națională pentru Sănătate Publică. Potrivit ANSP, cancerul non-melanom a fost depistat la 1113 persoane în 2024, numărul de cazuri înregistrate fiind cu 52 mai mare decât în 2023. În creștere este și melanomul malign, cu 190 de cazuri depistate în 2024, în comparație cu 162 în 2023.

Mai este luna de conștientizare a cancerului de piele, un eveniment important în lupta împotriva acestuia la nivel global, nu doar național, comunică ANSP.

Cancerul de piele apare ca urmare a creșterii necontrolate de celule anormale din epidermă (stratul exterior al pielii), din cauza deteriorării ADN-ului, fapt care declanșează mutații. Acestea provoacă celulele pielii să se înmulțească rapid și să formeze tumori maligne, scrie IPN.

Cancerul de piele este cea mai răspândită formă de cancer în lume și are o incidență de peste un milion 500 de mii de cazuri noi în anul 2022. Principalul factor de risc în declanșarea acestei maladii oncologice este expunerea excesivă la radiațiile ultraviolete de la soare sau de la surse artificiale. Mai mult chiar, expunerea excesivă la soare a copiilor și adolescenților contribuie la apariția precoce a cancerului de piele.

Există două tipuri de cancer de piele, care se întâlnesc cel mai frecvent: non-melanomul și melanomul malign. Melanomul malign este cea mai gravă formă. Melanomul este o formă care se dezvoltă în celule numite melanocite, care produc melanina, – pigmentul din piele.

În 2022, aproximativ 330 de mii de cazuri noi de melanom au fost diagnosticate în întreaga lume și aproape 60 de mii de persoane au murit din cauza acestei boli.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Specialiștii în sănătate publică atenționează că adoptarea unei strategii complete de protecție solară poate reduce esențial riscul de cancer de piele. Trebuie limitat timpul de expunere la soare în orele amiezii. Sunt recomandate îmbrăcăminte de protecție, pălării și ochelari de soare, creme cu spectru larg de protecție solară. Nu este indicat solarul, deoarece dispozitivele de bronzare emit raze ultraviolete.

O atenție deosebită trebuie acordată copiilor, căci expunerea lor excesivă la soare poate crește semnificativ, pe parcursul vieții, riscul de boli legate de razele ultraviolete.

Realitatea Live

Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
O poveste din Moldova în Forbes Travel Guide și MICHELIN Guide
O poveste din Moldova în Forbes Travel Guide și MICHELIN Guide
Ce se ascunde în spatele unui BIIIIP? Linella lansează campania de toamnă
Ce se ascunde în spatele unui BIIIIP? Linella lansează campania de toamnă
Cumpără la Local, plătește cu Visa de la Moldindconbank și poți câștiga premii bănești
Cumpără la Local, plătește cu Visa de la Moldindconbank și poți câștiga premii bănești
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
20 Oct. 2026, 13:03
 // Categoria: Slider // Autor:  Valentina Buza
20 Oct. 2026, 13:03 // Slider //  Valentina Buza

Papa Leon al XVI-lea a discutat, luni, la telefon cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski, la trei zile după convorbirea cu liderul rus Vladimir Putin. Suveranul Pontif a evocat situația umanitară gravă din orașul Oleşki, din regiunea Herson, și a cerut un armistițiu care să permită livrarea de alimente și ajutoare medicale, precum și evacuarea civililor.

„Sfântul Părinte a amintit situația gravă din orașul Oleşki, în regiunea Herson, și și-a evocat cererea unui armistițiu umanitar pe care i-a prezentat-o președintelui Federației Ruse”, a transmis Vaticanul într-un comunicat.

Potrivit aceleiași surse, Papa și-a exprimat speranța că o cooperare între cele două părți va permite livrarea de hrană și ajutor medical, dar și evacuarea în siguranță a civililor care doresc să părăsească localitatea.

„Sanctitatea Sa și-a exprimat speranța ca o cooperare între cele două părți să permită atât o livrare de hrană și ajutor medical, cât și o evacuare în siguranță a populației civile care vrea să fie evacuată”, a precizat Vaticanul.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Apelul către Putin, făcut din spital

Convorbirea cu Volodimir Zelenski a avut loc la două zile după ce Papa, în vârstă de 71 de ani, a fost externat de la Spitalul Gemelli din Roma, unde a fost operat pentru extirparea unei tumori canceroase de la un plămân, potrivit informațiilor furnizate în comunicarea inițială.

Vineri, în timp ce se afla încă în spital, Suveranul Pontif l-a sunat pe Vladimir Putin și i-a cerut un armistițiu umanitar pentru aprovizionarea și evacuarea orașului Oleşkî, aflat sub control rusesc în sudul Ucrainei.

Locuitorii localității se confruntă cu lipsa alimentelor și a îngrijirilor medicale de urgență. După convorbire, Kremlinul a anunțat că Vladimir Putin i-a urat Papei însănătoșire grabnică, dar i-a prezentat și ceea ce a numit „responsabilitatea regimului de la Kiev față de situația umanitară dificilă” din oraș.