Curs valutar
  • EUR
    20.0701
    -0.1933%
  • USD
    17.9614
    0.2305%
  • RUB
    0.2195
    -0.0911%
  • RON
    3.7575
    -0.2342%
  • UAH
    0.3964
    0.4793%

Toate știrile

09 noiembrie 2026

CANCAN.MD Liderii UE criticați pentru zbor charter de 30 de minute

14 Mai 2025, 16:26
 // Categoria: În Lume // Autor:  Realitatea.md
14 Mai 2025, 16:26 // În Lume //  Realitatea.md

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, și președintele Consiliului European, António Costa, au fost criticați după ce au folosit un zbor charter pentru a călători din Bruxelles în Luxemburg, vineri, 10 mai, pentru a participa la celebrarea Zilei Schuman, scrie Cancan.md cu referire la Politico.

Zborul, care acoperă o distanță ce poate fi parcursă în aproximativ două ore și jumătate cu mașina, a fost justificat de Comisia Europeană prin „constrângeri de program” ale celor trei lideri și ale premierului luxemburghez Luc Frieden.

Potrivit purtătoarei de cuvânt a Comisiei, Paula Pinho, „aceasta a fost singura opțiune de transport care le-a permis tuturor să participe împreună la eveniment”. Oficialii europeni au considerat decizia „excepțională” și necesară pentru a permite prezența simultană a celor patru lideri la comemorarea Declarației Schuman.

Totuși, gestul a generat reacții negative în contextul în care Uniunea Europeană promovează reducerea emisiilor de carbon și transportul ecologic. Aceasta nu este prima dată când liderii UE sunt criticați pentru utilizarea zborurilor private, întrucât asemenea alegeri ridică semne de întrebare privind coerența între discursul ecologic și practica instituțională.

De exemplu, în trecut, presa germană a relatat că Ursula von der Leyen a folosit 57 de zboruri private în doar doi ani. De asemenea, fostul președinte al Consiliului European, Charles Michel, a folosit aeronave închiriate în 28 din cele 46 de călătorii externe efectuate în 2022.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

08 Nov. 2026, 18:37
 // Categoria: Slider // Autor:  Realitatea.md
08 Nov. 2026, 18:37 // Slider //  Realitatea.md

Franța și alți reprezentanți europeni vor fi prezenți la următoarea rundă de negocieri dintre Rusia și Ucraina, mediate de Statele Unite, programată pentru 10 și 11 noiembrie, la Abu Dhabi. Anunțul a fost făcut duminică de ministrul francez de Externe, Jean-Noël Barrot, care a precizat că Parisul va participa la discuții pentru a face auzită poziția Europei, relatează AFP, citat de Agerpres.ro. 

„Europenii vor fi bine reprezentați, iar Franța va fi la Abu Dhabi pentru a participa la aceste discuții”, a declarat Jean-Noël Barrot la postul RTL/Public Sénat. Oficialul nu a precizat cine va reprezenta Franța, dar a insistat că țara sa va fi prezentă.

Șeful diplomației franceze a subliniat că nicio negociere care vizează viitorul continentului european nu poate avea loc fără implicarea statelor europene. Potrivit acestuia, în ultimele săptămâni, europenii au transmis mediatorilor americani că așteptările și interesele lor trebuie luate în considerare.

Prezența europenilor la Abu Dhabi rămâne însă sub semnul întrebării în ceea ce privește formatul negocierilor. Săptămâna trecută, reprezentanții Kremlinului au afirmat că oficialii europeni ar putea avea contacte separate cu Ucraina și Statele Unite, fără să participe direct la tratativele dintre cele trei părți.

Purtătorul de cuvânt al președintelui rus, Dmitri Peskov, a admis că, la o anumită etapă, implicarea europenilor va fi necesară, în special în discuțiile despre viitorul sistem de securitate al continentului. Totodată, el a exclus participarea acestora la negocierile tripartite de la Abu Dhabi.

În paralel, premierul Italiei, Giorgia Meloni, a criticat lipsa unei poziții comune a statelor europene în procesul de negociere și a cerut Uniunii Europene să clarifice cine vorbește în numele său.

Discuțiile de la Abu Dhabi urmăresc identificarea unei soluții pentru încheierea războiului din Ucraina, declanșat de invazia rusă. Președintele american Donald Trump a vorbit despre pregătirea unui „mare acord”, care ar putea depăși cadrul conflictului ucrainean și ar putea viza întreaga Europă.

Emisarul american Jared Kushner a declarat că Washingtonul și mai multe state europene au discutat la Bruxelles despre necesitatea unei arhitecturi de securitate europene mai ample, care să creeze premisele unei păci durabile.

Ideea a stârnit însă îngrijorări la Kiev și în capitalele europene, unde oficialii au avertizat că nu vor accepta decizii privind securitatea continentului luate fără implicarea lor. O astfel de abordare ar putea aminti de împărțirea sferelor de influență, în condițiile în care Rusia a cerut în repetate rânduri restricționarea extinderii NATO și retragerea trupelor Alianței din Europa de Est.

Kushner a dat asigurări că NATO va rămâne fundamentul apărării colective europene și că orice eventual acord trebuie să respecte suveranitatea statelor și dreptul acestora de a-și alege independent alianțele. El a mai precizat că Statele Unite vor consulta liderii europeni după negocierile de la Abu Dhabi, iar dacă vor exista progrese, europenii ar putea fi implicați în viitoare discuții într-un format multilateral.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!