Curs valutar
  • EUR
    19.9863
    0%
  • USD
    17.0881
    0%
  • RUB
    0.2050
    0%
  • RON
    3.8050
    0%
  • UAH
    0.3831
    0%

Toate știrile

22 august 2026

Mihai Popșoi s-a întâlnit cu oficiali din Estonia: „Consolidarea dialogului interparlamentar este importantă”

16 Mai 2025, 15:42
 // Categoria: Politica // Autor:  Cătălina Boico
16 Mai 2025, 15:42 // Politica //  Cătălina Boico

Ministrul afacerilor externe al Republicii Moldova, Mihai Popșoi, s-a întâlnit cu președintele Parlamentului Estoniei (Riigikogu), Lauri Hussar, președintele Comisiei pentru afaceri europene, Peeter Tali, și cu grupul parlamentar de prietenie Estonia–Moldova, condus de Luisa Rõivas.

În cadrul discuțiilor, au fost subliniate relațiile excelente de cooperare dintre parlamentele Republicii Moldova și Estoniei, în special prin activitatea comisiilor permanente și a grupului parlamentar de prietenie.

„Republica Moldova și Estonia sunt mai mult decât parteneri – sunt prieteni de încredere, pe care ne putem baza. De fiecare dată când țara noastră a avut nevoie, Estonia ne-a fost alături cu sprijin concret și cu o voce fermă în susținerea parcursului nostru european, lucru pentru care suntem recunoscători”, a declarat vicepremierul Popșoi.

De asemenea, oficialul a salutat colaborarea strânsă dintre comisiile de politică externă ale celor două parlamente, precum și cooperarea în formatul extins NB8.

„Consolidarea dialogului interparlamentar este importantă, în special prin intensificarea schimburilor de experiență și prin organizarea unor vizite reciproce la nivelul comisiilor și grupului de prietenie”, a mai adăugat Mihai Popșoi.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Amintim că șeful diplomației moldovenești se află în perioada 16 – 18 mai într-o vizită de lucru la Tallinn, Republica Estonia. Ministrul Popșoi va participa, de asemenea, la Conferința Lennart Meri, unde va avea o intervenție în cadrul unui panel de nivel înalt, dedicat securității europene într-o nouă ordine mondială bazată pe sfere de influență.

Agendă încărcată pentru Mihai Popșoi. Va întreprinde vizite de lucru în Danemarca, Luxemburg, Estonia și Letonia

Realitatea Live

22 Aug. 2026, 17:41
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
22 Aug. 2026, 17:41 // Societate //  Realitatea.md

Tendința de scădere a aportului ape în lacul de acumulare de la Novodnistrovsk continuă să se agraveze, afirmă ministrul Mediului, Gheorghe Hajder. Potrivit oficialului, în ultimele 5 zile, media zilnică a debitului de intrare a scăzut la doar 19 m³/s (față de media de 38 m³/s înregistrată la începutul lunii).

Luni indicatorul era 15 m³/s, marți – 29 m³/s, miercuri – 19 m³/s, joi – 18 m³/s, iar vineri a înregistrat un nou record negativ istoric de 14 m³/s.

„Această tendință negativă începe să afecteze direct debitele din aval. Dacă până la data de 20 august deversările din lacul de acumulare Dubăsari au fost menținute la un nivel de 77–78 m³/s, ieri debitul a fost redus la 72 m³/s, iar pentru astăzi este preconizată o scădere suplimentară până la 65 m³/s. Situația devine din ce în ce mai tensionată pentru întregul ecosistem al fluviului, pentru aprovizionarea și gestionarea resurselor de apă”, informează ministrul.

Funcționarul a mai notat pe rețelele de socializare că Ministerul Mediului se află în contact permanent cu toate instituțiile de resort, inclusiv cu autoritățile din Ucraina, iar la finalul acestei luni va avea loc o nouă ședință extraordinară cu responsabilii din țara vecină.

În context, consumatorii, agenții economici și autoritățile locale sunt rugate să monitorizeze stațiile de captare, să utilizeze responsabil apa, să reducă pierderile din rețea și să stopeze consumul nejustificat.

Și primarul Capitalei, Ion Ceban, a comunicat despre scăderea debitului în lacul de la Dubăsari. Edilul a punctat că autoritățile municipale sunt pregătite să pornească toate pompele instalate în ultima perioada la stația de captare, iar locuitorii nu vor rămâne fără apă.

„Suntem gata ca la Stația de Captare să pornim toate pompele pe care le-am instalat în ultima perioadă pentru a capta apa și a o aduce în stație, pentru ca aceasta să nu se oprească și să continuăm aprovizionarea locuitorilor. Barajul construit, la fel, ne ajută să menținem apa în zona Stației de Captare. În acest sens, avem o comunicare permanentă și un schimb de date cu prim-ministrul. Primăria Chișinău a întreprins toate măsurile posibile și necesare în situații negative, în cazul în care apa va fi diminuată pe râul Nistru”, a transmis Ion Ceban.