Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    0%
  • USD
    18.0365
    0%
  • RUB
    0.2239
    0%
  • RON
    3.7602
    0%
  • UAH
    0.3960
    0%

Toate știrile

01 noiembrie 2026

Peste 10.000 de elevi din Capitală vor beneficia de odihnă activă și programe educative pe timpul verii

20 Mai 2025, 10:44
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
20 Mai 2025, 10:44 // Societate //  Realitatea.md

Peste 10.000 de elevi din Capitală vor beneficia de odihnă activă și programe educative pe timpul verii, anunță Primăria municipiului Chișinău.

Potrivit municipalității, oferta estivală include 7 tipuri de programe:

  • 17 tabere cu sejur de zi în cadrul instituțiilor de învățământ primar și secundar (cu două mai multe față de 2024);
  • 3 tabere constante: „Poienița Veselă” și „Alunelul” (Chișinău), „Cireșarii” (Vadul lui Vodă);
  • 14 tabere sportive, desfășurate în afara orașului, în cadrul școlilor sportive;
  • 1 tabără ecologică: proiectul „Green Gate 2025” desfășurat la Centrul Orășenesc al Tinerilor Naturaliști;
  • Activități educative în 13 Centre de creație extrașcolare, în perioada 2–30 iunie.

Pentru majoritatea programelor, părinții vor achita doar 20% din costul biletului, diferența fiind acoperită din bugetul municipal:

  • Taberele cu sejur de zi: cost total – 2.850 lei / contribuția părinților – 570 lei;
  • Tabere constante și sportive: cost total – 4.100 lei / contribuția părinților – 820 lei;
  • Bilete gratuite: 1.673 elevi din familii vulnerabile vor beneficia de odihnă complet gratuită.

Taberele cu sejur de zi încep la 2 iunie 2025, iar tabăra de la IPLT „Ion și Doina Aldea-Teodorovici” va activa în două schimburi:

  • Taberele constante vor funcționa în 7 schimburi a câte 10 zile, începând cu 2 iunie („Cireșarii”) și 4 iunie („Alunelul” și „Poienița Veselă”);
  • Taberele sportive vor găzdui 2.000 de elevi, iar cele cu sejur de zi – 1.405 elevi;

În taberele cu sejur de zi, constante și sportive vor fi distribuite 10.055 bilete.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Municipalitatea precizează că pentru organizarea activităților estivale, a fost alocată suma totală de 35,395 milioane lei, dintre care 5,6 milioane lei pentru activități generale de organizare, iar 29,795 milioane lei pentru odihna și întremarea elevilor.

Distribuirea biletelor se realizează prin instituțiile de învățământ în care studiază elevii, în funcție de opțiuni, necesități și disponibilități.

Realitatea Live

31 Oct. 2026, 20:05
 // Categoria: Slider // Autor:  Valentina Buza
31 Oct. 2026, 20:05 // Slider //  Valentina Buza

Mii de soldați din lut, așezați în formație de luptă și pregătiți să-și protejeze împăratul pentru eternitate, reprezintă una dintre cele mai spectaculoase descoperiri arheologice din lume. Timp de decenii, specialiștii au studiat chipurile, armele și tehnicile folosite la construirea Armatei de teracotă din China. Acum, o cercetare aduce în prim-plan un detaliu aproape invizibil, păstrat timp de peste două milenii: amprentele celor care au modelat statuile.

Potrivit publicației IFLScience, acestea sugerează că la realizarea impresionantei armate nu au lucrat doar bărbați adulți, ci și femei și copii.

Descoperirea schimbă perspectiva asupra unuia dintre cele mai ambițioase proiecte din China antică. Cercetătorii au analizat urmele degetelor rămase accidental în lutul umed, înainte ca statuile să fie arse. Rezultatele oferă indicii despre oamenii obișnuiți care au contribuit la construirea monumentului dedicat primului împărat al Chinei, Qin Shi Huang.

Studiul, publicat în revista Journal of Cultural Heritage, a analizat 79 de amprente păstrate pe 36 de statui din complexul funerar. Cercetătorii au folosit măsurători ale distanțelor dintre crestele papilare și un model statistic pentru a estima vârsta și sexul persoanelor care ar fi lăsat urmele.

Rezultatele sunt surprinzătoare. Aproximativ 45% dintre amprente au fost atribuite statistic bărbaților adulți, 32,7% femeilor adulte, iar 22,3% copiilor sub 15 ani. În perioada dinastiei Qin, această vârstă reprezenta pragul legal al maturității.

Descoperirea sugerează că atelierele imperiale ar fi putut include categorii de muncitori mult mai diverse decât se presupunea. Femeile și copiii ar fi participat la modelarea statuilor, alături de meșteșugari experimentați, iar cei mai tineri ar fi putut îndeplini roluri de ajutoare sau ucenici.

Totuși, procentele nu reprezintă proporția exactă a muncitorilor. Un singur meșteșugar putea lăsa mai multe amprente, în timp ce alte persoane puteau să nu lase nicio urmă vizibilă. În plus, dimensiunile crestelor papilare se suprapun între anumite categorii de vârstă și sex, iar arderea lutului poate modifica măsurătorile.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Amprentele descoperite pe statuile din Armata de teracotă sunt importante deoarece oferă o legătură directă cu oamenii care au realizat monumentul. Spre deosebire de inscripțiile oficiale, care documentează în special conducătorii și marile proiecte imperiale, aceste urme aparțin unor persoane ale căror nume au rămas necunoscute.

Cercetătorii consideră că analiza unui număr mai mare de amprente, provenite din diferite zone ale complexului, ar putea clarifica organizarea atelierelor și distribuția sarcinilor între lucrători.

Metoda demonstrează și cât de utile pot fi tehnicile moderne pentru reinterpretarea descoperirilor arheologice. Analizele statistice, măsurătorile precise și comparațiile dintre artefacte pot scoate la iveală informații pe care cercetările tradiționale nu le puteau identifica.

Astfel, una dintre cele mai mari realizări artistice și inginerești ale Antichității începe să dezvăluie nu doar povestea conducătorului pentru care a fost creată, ci și identitatea probabilă a celor care au făcut-o posibilă.