Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    0%
  • USD
    18.0365
    0%
  • RUB
    0.2239
    0%
  • RON
    3.7602
    0%
  • UAH
    0.3960
    0%

Toate știrile

01 noiembrie 2026

Fenomenele meteo extreme îi costă pe fermierii europeni 28 de miliarde de euro pe an

20 Mai 2025, 22:16
 // Categoria: În Lume // Autor:  Ana Panaguța
20 Mai 2025, 22:16 // În Lume //  Ana Panaguța

Sectorul agricol din Uniunea Europeană pierde anual 28,3 miliarde de euro, în medie, de pe urma fenomenelor meteo extreme, care sunt agravate de schimbările climatice, arată un studiu publicat marți, 20 mai curent, transmite agerpres.ro.

Cea mai mare parte a acestor pierderi, care sunt echivalente cu 6% din producția vegetală și animală anuală a UE, nu sunt asigurate. Doar 20-30% din pierderile fermierilor care au legătură cu clima sunt acoperite de sistemele de asigurări publice, private sau mutuale, se precizează în acest raport care a fost susținut de Comisia Europeană și Banca Europeană de Investiții și realizat de brokerul de asigurări Howden.

„Trebuie să facem ceva pentru a acoperi restul pierderilor”, a declarat comisarul european pentru Agricultură, Christophe Hansen. Acesta a îndemnat țările membre să utilizeze subvențiile agricole acordate de Bruxelles pentru a răspunde la riscurile climatice.

Sectorul agricol european este lovit puternic de impactul provocat de schimbările climatice, precum seceta și precipitații extreme, și la rândul său pune o presiune mare asupra mediului înconjurător, prin emisii de metan care contribuie la încălzirea planetei, poluarea generată de îngrășăminte și utilizarea de apă la scară industrială.

În paralel, puternicele sindicate ale fermierilor au luat la țintă agenda verde a Europei, organizând anul trecut mai multe luni de proteste în încercarea de a obține o relaxare a politicilor climatice.

Una dintre concluziile studiului este că pierderile medii ale fermierilor sunt așteptate să crească până la 66% în 2050, fără acțiuni puternice care să răspundă la schimbările climatice. În prezent, seceta este responsabilă pentru mai mult de jumătate din pierderile totale din sectorul agricol.

În condițiile în care sudul Europei este lovit în mod deosebit de secetă, analiza arată că într-un an 2050 „catastrofal”, numai pierderile anuale din Spania și Italia s-ar putea ridica la 20 de miliarde de euro.

Banca Europeană de Investiții, brațul financiar al UE, a precizat că această analiză îi va ghida eforturile pentru susținerea fermierilor, care includ finanțarea unor investiții precum irigațiile, și oferirea de credite și garanții.

De asemenea, BEI intenționează să majoreze finanțarea oferită pentru proiectele din domeniul apelor, o decizie de care ar putea beneficia și fermierii, potrivit unei variante de lucru a strategiei Comisiei Europene în domeniul apei, a dezvăluit Reuters săptămâna trecută.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

01 Nov. 2026, 12:43
 // Categoria: În Lume // Autor:  Ana Panaguța
01 Nov. 2026, 12:43 // În Lume //  Ana Panaguța

Jocurile Olimpice de Tineret Dakar 2026 au fost inaugurate printr-o ceremonie spectaculoasă, desfășurată pe stadionul Abdoulaye Wade din Diamniadio, Senegal. Evenimentul a reunit sportivi, artiști și reprezentanți ai mai multor culturi, într-o celebrare a sportului, diversității și spiritului olimpic.

Spectacolul de deschidere a fost susținut de 1.115 artiști, dintre care 628 de dansatori.

Pentru organizarea ceremoniei au fost realizate aproape 1.500 de costume, iar pregătirile au însumat peste 5.000 de ore de muncă.

Evenimentul a pus în valoare talentul și creativitatea artiștilor, designerilor, croitorilor și artizanilor senegalezi.

Aprinderea Flăcării Olimpice a marcat începutul unei ediții istorice, Dakar 2026 fiind prima ediție a Jocurilor Olimpice de Tineret organizată pe continentul african.

Competiția celebrează unitatea, incluziunea și aspirațiile tinerei generații, reunind tineri sportivi din întreaga lume.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!