Curs valutar
  • EUR
    20.0701
    -0.1933%
  • USD
    17.9614
    0.2305%
  • RUB
    0.2195
    -0.0911%
  • RON
    3.7575
    -0.2342%
  • UAH
    0.3964
    0.4793%

Toate știrile

09 noiembrie 2026

Durov, cu interdicție de a părăsi Franța, gata să vină la audieri în România. Dodon îl cheamă și în Moldova

21 Mai 2025, 13:39
 // Categoria: În Lume // Autor:  Victoria Laur
21 Mai 2025, 13:39 // În Lume //  Victoria Laur

Pavel Durov, care are interdicție de a părăsi Franța fără permisiune, a declarat că este pregătit să depună mărturii în România. Șeful Telegram și-a declarat astfel indirect susținerea pentru George Simion, care anterior a solicitat audierea omului de afaceri.

Durov a redistribuit pe contul său de pe rețeaua de socializare X mesajul lui Simion. „Sunt gata să vin și să depun mărturii, dacă asta ajută democrația românească”, a transmis CEO Telegram.

Ulterior, și liderul socialiștilor de la Chișinău, Igor Dodon, a spus că este dispus să îl invite pe Pavel Durov la audieri. Mai exact, fostul președinte a menționat că după parlamentare omul de afaceri va fi invitat la audieri, iar în baza declarațiilor lui se vor anula prezidențialele din 2024.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

„Se știe că au fost însoțite de falsificări de amploare, în special voturi din diaspora, de unde proveneau procentele care au salvat-o pe Maia Sandu”, a scris Dodon.

Drept reacție la propunerea fostului șef de stat, purtătorul de cuvânt al Maiei Sandu, Igor Zaharov, a punctat că „președinții legitimi sunt aleși de cetățeni, prin vot liber și democratic, nu de rețele anonime coordonate din afara țării. Maia Sandu a fost aleasă de două ori de oameni care își doresc o Moldovă dreaptă. În schimb, în toamnă, Federația Rusă și cei care îi fac jocul în interiorul țării au orchestrat cea mai amplă schemă de cumpărare a voturilor, folosind bani murdari și campanii toxice desfășurate inclusiv prin Telegram. Asta este adevărata amenințare la adresa democrației – nu votul oamenilor”.

Anterior, Pavel Durov a susținut că i s-ar fi cerut să cenzureze pe Telegram vocile conservatoare din România, iar solicitarea ar fi parvenit de la servicii speciale. Autoritățile franceze au respins acuzațiile.

Directorul Telegram este anchetat de către ofițerii francezi, fiind acuzat că nu a reușit să combată conținutul extremist de pe rețeaua de socializare. Anul trecut Durov a fost arestat, apoi eliberat în baza cauțiunii și i s-au impus mai multe interdicții.

Realitatea Live

08 Nov. 2026, 18:37
 // Categoria: Slider // Autor:  Realitatea.md
08 Nov. 2026, 18:37 // Slider //  Realitatea.md

Franța și alți reprezentanți europeni vor fi prezenți la următoarea rundă de negocieri dintre Rusia și Ucraina, mediate de Statele Unite, programată pentru 10 și 11 noiembrie, la Abu Dhabi. Anunțul a fost făcut duminică de ministrul francez de Externe, Jean-Noël Barrot, care a precizat că Parisul va participa la discuții pentru a face auzită poziția Europei, relatează AFP, citat de Agerpres.ro. 

„Europenii vor fi bine reprezentați, iar Franța va fi la Abu Dhabi pentru a participa la aceste discuții”, a declarat Jean-Noël Barrot la postul RTL/Public Sénat. Oficialul nu a precizat cine va reprezenta Franța, dar a insistat că țara sa va fi prezentă.

Șeful diplomației franceze a subliniat că nicio negociere care vizează viitorul continentului european nu poate avea loc fără implicarea statelor europene. Potrivit acestuia, în ultimele săptămâni, europenii au transmis mediatorilor americani că așteptările și interesele lor trebuie luate în considerare.

Prezența europenilor la Abu Dhabi rămâne însă sub semnul întrebării în ceea ce privește formatul negocierilor. Săptămâna trecută, reprezentanții Kremlinului au afirmat că oficialii europeni ar putea avea contacte separate cu Ucraina și Statele Unite, fără să participe direct la tratativele dintre cele trei părți.

Purtătorul de cuvânt al președintelui rus, Dmitri Peskov, a admis că, la o anumită etapă, implicarea europenilor va fi necesară, în special în discuțiile despre viitorul sistem de securitate al continentului. Totodată, el a exclus participarea acestora la negocierile tripartite de la Abu Dhabi.

În paralel, premierul Italiei, Giorgia Meloni, a criticat lipsa unei poziții comune a statelor europene în procesul de negociere și a cerut Uniunii Europene să clarifice cine vorbește în numele său.

Discuțiile de la Abu Dhabi urmăresc identificarea unei soluții pentru încheierea războiului din Ucraina, declanșat de invazia rusă. Președintele american Donald Trump a vorbit despre pregătirea unui „mare acord”, care ar putea depăși cadrul conflictului ucrainean și ar putea viza întreaga Europă.

Emisarul american Jared Kushner a declarat că Washingtonul și mai multe state europene au discutat la Bruxelles despre necesitatea unei arhitecturi de securitate europene mai ample, care să creeze premisele unei păci durabile.

Ideea a stârnit însă îngrijorări la Kiev și în capitalele europene, unde oficialii au avertizat că nu vor accepta decizii privind securitatea continentului luate fără implicarea lor. O astfel de abordare ar putea aminti de împărțirea sferelor de influență, în condițiile în care Rusia a cerut în repetate rânduri restricționarea extinderii NATO și retragerea trupelor Alianței din Europa de Est.

Kushner a dat asigurări că NATO va rămâne fundamentul apărării colective europene și că orice eventual acord trebuie să respecte suveranitatea statelor și dreptul acestora de a-și alege independent alianțele. El a mai precizat că Statele Unite vor consulta liderii europeni după negocierile de la Abu Dhabi, iar dacă vor exista progrese, europenii ar putea fi implicați în viitoare discuții într-un format multilateral.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!