Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    0%
  • USD
    18.0365
    0%
  • RUB
    0.2239
    0%
  • RON
    3.7602
    0%
  • UAH
    0.3960
    0%

Toate știrile

31 octombrie 2026

Apel dur al Papei Leon al XIV-lea către Israel: Copiii plătesc cel mai greu preț

22 Mai 2025, 06:59
 // Categoria: În Lume // Autor:  Redacția Realitatea
22 Mai 2025, 06:59 // În Lume //  Redacția Realitatea

Papa Leon a lansat un „apel urgent” Israelului – să lase să intre ”un ajutor umanitar decent” în Fâşia gaza şi să pună capăt ostilităţilor, ”al căror preţ atroce a fost plătit de către copii, persoane în vârstă şi bolnavi”.

„Situaţia în Fâşia Gaza este tot mai îngrijorătoare şi dureroasă”, a deplâns Papa în prima sa audienţă generală săptămânală de când a fost ales, cu public, în Piaţa Sfântul Petru.

Papa Leon al XIV-lea face acest apel după ce ONG-ul Médecins Sans Frontières (MSF) a acuzat Israelul de faptul că lasă să intre în enclavă un ajutor ”ridicol de insuficient” faţă de nevoile palestinielor din Fâşia Gaza, doar pentru a nu fi acuzat de ”supiunerea populaţiei la foamete”.

Un ajutor autorizat de către autorităţile israeliene să intre în Fâşia Gaza – de aproximativ 100 de camioane începând de luni – ”este doar o perdea de fum”, denunţă MSF. O blocadă impusă de Israel Fâşiei gaza de la 2 martie, cu scopul de a obliga mişcarea islamistă palestiniană Hamas să elibereze ostaticii ”continuă”, denunţă MSF.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

La 11 mai, Papa Leon al XIV-lea se declara ”profund întristat de ceea ce se întâmplă în Fâşia Gaza”.

El cerea atunci ca ”ostilităţile să înceteze imediat, palestinienilor epuizaţi să li se trimită ajutor umanitar şi toţi ostaticii să fie eliberaţi”.

Realitatea Live

31 Oct. 2026, 16:59
 // Categoria: Societate // Autor:  Valentina Buza
31 Oct. 2026, 16:59 // Societate //  Valentina Buza

UPDATE: 17:39 Ministerul Apărării vine cu precizări:Potrivit datelor disponibile, drona a părăsit spațiul aerian național. În urma reevaluării situației privind securitatea spațiului aerian național, la ora 17:14, spațiul aerian în zonele de nord și centru ale Republicii Moldova a fost redeschis.

Centrul Operații Aeriene continuă monitorizarea spațiului aerian al Republicii Moldova, în coordonare cu autoritățile competente și partenerii.

UPDATE: Potrivit ultimelor date, la ora 16:54, drona care a survolat neautorizat spațiul aerian al Republicii Moldova a dispărut de pe sistemele de monitorizare radar, în proximitatea localității Țibirica, raionul Călărași.

Centrul Operații Aeriene continuă monitorizarea spațiului aerian al Republicii Moldova, în coordonare cu autoritățile competente și partenerii.

UPDATE: Ministerul Apărării anunță că la ora 16:52 a fost restricționat spațiul aerian și în Centru a țării.

ȘTIRE INIȚIALĂ: O dronă a survolat neautorizat spațiul aerian al Republicii Moldova, sâmbătă, 31 octombrie. Aparatul de zbor a fost detectat inițial din direcția localității Semionovca, regiunea Odesa, Ucraina, spre localitatea Plopi, raionul Rîbnița, în regiunea transnistreană. Ulterior, drona a fost identificată în zona localității Bănești, raionul Telenești.

Potrivit Ministerului Apărării, incidentul a fost înregistrat la ora 16:24.

Din motive de securitate, la ora 16:46, autoritățile au restricționat spațiul aerian în zona de nord a țării.

Ministerul Apărării a anunțat că monitorizează situația.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!