Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    0%
  • USD
    18.0365
    0%
  • RUB
    0.2239
    0%
  • RON
    3.7602
    0%
  • UAH
    0.3960
    0%

Toate știrile

31 octombrie 2026

Belgia, susținător ferm al Moldovei pe drumul european: Recomandările Ambasadorului Evert Maréchal

28 Mai 2025, 11:16
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
28 Mai 2025, 11:16 // Actualitate //  Realitatea.md

Aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană este realizabilă în viitorul apropiat, dacă autoritățile își continuă eforturile, spune Ambasadorul Belgiei la Chișinău, Evert Maréchal. Declarația a fost făcută în cadrul unui interviu oferit în exclusivitate la RLIVE TV, în care a vorbit despre sprijinul Belgiei pentru țara noastră și recomandările sale pentru succesul integrării europene.

„Cel mai bine, ce ar trebui să faceți, este ca autoritățile, guvernul, să continue eforturile inițiate până acum, care sunt destul de pozitive. Eforturi majore au fost făcute în direcția aderării la Uniunea Europeană. Și eu zic că este esențial să continuați conform acestor angajamente”, a declarat diplomatul.

Belgia, membră fondatoare a UE, sprijină Moldova nu doar prin proiecte bilaterale, ci și prin intermediul Uniunii Europene și al organizațiilor internaționale. Printre inițiativele recente, Maréchal a menționat un forum de afaceri Benelux desfășurat la Chișinău și un proiect de cofinanțare pentru purificarea apelor în zonele rurale.

„Republica Moldova are universități bune, are resurse umane de calitate, și, dacă să comparăm cu, de exemplu, Belgia sau cu alte state membri ale UE, este relativ ieftină, deci e factorul costurilor. Este unul foarte atractiv pentru orice investitor.

La moment, sunt direcționate fonduri masive pentru modernizarea țării, pentru modernizarea economiei, ceea ce, la fel, le va permite companiilor din Belgia, la fel ca și din alte state membre UE, să contribuie și acestea, prin intermediul parteneriatelor cu companiile din Republica Moldova… prin implementarea proiectelor cu oameni din domeniul transporturilor, a mobilității, a agriculturii. Eu văd foarte multe oportunități”, a punctat Evert Maréchal.

În ceea ce privește prioritățile interne, diplomatul belgian a subliniat că „reformele fundamentale în domeniul statului de drept, drepturilor omului, bunei guvernanțe și luptei împotriva corupției sunt esențiale pentru a câștiga încrederea cetățenilor și a partenerilor europeni”.

Ambasadorul a respins ferm miturile legate de amenințările la identitatea culturală:

„Uniunea Europeană nu e despre aceasta. Uniunea Europeană este despre aspecte de dezvoltare economică, transport, mobilitate, mediul înconjurător, agricultura, comerțul, dezvoltare digitală. Uniunea Europeană nu are nimic de-a face cu tradițiile locale. Nici un stat membru până acum nu a reclamat, nu s-a plâns că Uniunea Europeană cumva le amenință tradițiile sau identitatea. Din contra, Uniunea Europeană susține promovarea patrimoniului identitar, diversitatea identitară”.

În lupta cu dezinformarea, Evert Maréchal a recomandat Moldovei să investească în sisteme de monitorizare a informațiilor și în alfabetizare mediatică:

„Dezinformarea este indubitabil o amenințare, o amenințare pe care o vedem tot mai mult prezentă în toate țările. Și este important pentru autorități, în primul rând, să se organizeze mai bine în sensul creării unui centru STRATCOM, de comunicare strategică, ceea ce deja este realizat în Republica Moldova, nu de mult timp, desigur, dar e nevoie de o bună organizare între instituțiile statului pentru abordarea acestui fenomen de dezinformare.

De asemenea, este foarte important de a pune la punct un sistem de monitorizare care ar detecta elemente de dezinformare și care ar permite autorităților să reacționeze. Și încă o prioritate în ceea ce privește dezvoltarea rezilienței fiecărui cetățean în parte, în fața dezinformării, este accesul la mass-media independentă. Cetățenii trebuie să aibă acces la mass-media fiabile, independente, care nu sunt influențabile de către forțele din afară, de forțe care fac lobby pentru altfel de interese”, a conchis oficialul.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

31 Oct. 2026, 18:25
 // Categoria: Slider // Autor:  Valentina Buza
31 Oct. 2026, 18:25 // Slider //  Valentina Buza

Poliția din Varșovia a reținut, sâmbătă, un bărbat care avea asupra sa un cuțit și un pistol cu gloanțe oarbe, în timpul unei manifestații organizate în fața Tribunalului Constituțional al Poloniei, instituția aflată în centrul unei confruntări politice care s-a acutizat dramatic în ultimele 24 de ore.

Potrivit poliției, bărbatul, în vârstă de 30 de ani, a atras atenția uneia dintre femeile implicate în organizarea protestului, pentru că își ținea fața parțial acoperită. În momentul în care aceasta i-a cerut să-și descopere chipul, individul ar fi lovit-o și ar fi încercat apoi să fugă din mulțime.

Mai mulți protestatari au pornit imediat după el, strigând „Provocator, provocator!”, potrivit unui corespondent dpa aflat la fața locului, iar bărbatul a fost prins, în cele din urmă, de polițiștii care asigurau paza manifestației.

„S-a dovedit că avea asupra sa un cuţit, un pistol cu muniţie oarbă – încărcat – şi o legitimaţie pe care scria Securitate, al cărei design semăna cu cel al unui card de identificare al poliţiei”, a precizat poliția într-un comunicat. În urma percheziției, agenții au descoperit asupra lui și droguri.

Incidentul nu este primul din jurul clădirii. Încă de vineri seară, sute de oameni, printre care și parlamentari ai opoziției, s-au strâns în fața Tribunalului, iar trei persoane au fost arestate după ce au încercat să forțeze dispozitivul masiv al poliției, potrivit The Guardian.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Tensiunile au izbucnit după ce, vineri, judecătoarea Anna Korwin-Piotrowska, una dintre magistrații aleși de actuala majoritate parlamentară, i-a suspendat pentru o lună pe președintele Tribunalului, Bogdan Święczkowski, și pe adjunctul acestuia, Bartłomiej Sochański, ambii numiți în timpul guvernării PiS, apoi a preluat ea conducerea instituției, invocând vechimea cea mai mare în magistratură.

Decizia a fost anunțată pe site-ul oficial al Tribunalului.

Korwin-Piotrowska a susținut că măsura era necesară pentru ca instanța să poată funcționa din nou și pentru ca toți judecătorii aleși de parlament să își poată exercita mandatul.

Conducerea suspendată a respins însă decizia ca fiind ilegală, susținând că președintele Tribunalului nu poate fi suspendat și că judecătorii care au depus jurământul fără prezența șefului statului nu sunt membri cu drepturi depline.

Disputa s-a mutat apoi chiar în interiorul clădirii: șapte judecători au intrat în sediu însoțiți de ofițeri ai Serviciului de Protecție a Statului, iar între cele două tabere au avut loc îmbrânceli.

Susținătorii PiS și alte grupări de dreapta protestează de vineri seară în fața sediului, iar liderul partidului, Jarosław Kaczyński, a calificat suspendarea drept un atac asupra instanței.