Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

VIDEO Nu s-au lăsat de panglica bicoloră! Șapte deputați din Parlamentul Moldovei riscă amenzi

28 Mai 2025, 12:51
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Victoria Laur
28 Mai 2025, 12:51 // Actualitate //  Victoria Laur

Șapte deputați din Parlamentul Moldovei riscă amenzi. Oficialii ar putea fi sancționați pentru că, la evenimentele de comemorare a victimelor celui de-al Doilea Război Mondial, au purtat panglica bicoloră.

Precizarea a fost făcută pentru jurnaliști de către ministra Afacerilor Interne, Daniella Misail-Nichitin. Oficiala a menționat că funcționarii au fost deja citați o dată, iar dacă nu se vor prezenta și după a doua invitație, decizia privind contravenția se va lua în lipsa lor.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

„La nivel național, au fost documentate 70 de fapte. 55 dintre acestea sunt înregistrate în Muncipiul Chișinău. Sunt 22 de procese contravenționale. Dintre acestea, în 7 sunt vizați deputați din Parlamentul Republicii Moldova. Mâine urmează a fi citați repetat, pentru că la prima citație nu au dat curs. În momentul în care nu se vor prezenta, va fi luată decizia în absența acestora”, a explicat ministra.

Precizăm că panglicile bicolore, dacă nu însoțesc medalii din cel de-al Doilea Război Mondial, sunt interzise prin lege în Republica Moldova, deoarece semnifică unul dintre semnele agresiunii ruse asupra Ucrainei. Amenzile pentru încălcarea prevederilor ajung la 30.000 de lei.

Realitatea Live

05 Nov. 2026, 21:42
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
05 Nov. 2026, 21:42 // Slider //  Ana Panaguța

Prim-ministrul Vasile Tofan spune că înțelege nemulțumirea oamenilor față de majorarea salariilor deputaților, mai ales în contextul în care populației i se cere să facă economii, iar pensiile nu pot fi majorate din lipsă de bani. Totuși, șeful Guvernului consideră că statul trebuie să ofere salarii decente pentru a atrage oameni competenți în Parlament și pentru a reduce riscul de corupție. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Cutia neagră” de la TV8.

Întrebat dacă a susținut personal majorarea, premierul a răspuns că este „un jucător de echipă” și că înțelege argumentul potrivit căruia salariile mici pot favoriza corupția.

Tofan a explicat că unii oameni renunță la locuri de muncă mai bine plătite în sectorul privat pentru a activa în instituțiile statului, însă veniturile din sectorul public nu le permit întotdeauna să-și întrețină familiile.

În același timp, premierul a criticat situațiile în care persoane care au lucrat toată viața în sectorul public, cu salarii oficiale mici, dețin case și mașini, își trimit copiii la școli străine și merg în vacanțe. Acesta s-a întrebat din ce surse provin banii pentru un asemenea stil de viață, dacă nu din salarii.

„Dacă vrem să vină oameni capabili, oameni care pot contribui, trebuie să-i plătim cu salarii cât de cât decente. Până la urmă, sunt oameni care iau decizii care ne pot costa miliarde de lei și vreau să ia decizii bune și să vină oameni capabili în Parlament”, a afirmat premierul.

Totodată, premierul a declarat că nu consideră normal ca salariul președintei țării să fie de două ori mai mic decât cel al unui sudor.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!