Șoferul troleibuzului care a accidentat mortal o femeie sâmbătă, 31 mai, pe bulevardul Decebal din Chișinău, a fost eliberat din arest. Potrivit avocatului Andrei Domenco, bărbatul este obligat să nu părăsească Republica Moldova.
„Astăzi, în jurul orei 15:00, prin ordonanța procurorului pe cazul în legătură cu tragedia de pe strada Decebal a fost dispusă eliberarea imediată a șoferului, cu aplicarea măsurii preventive ”obligarea de a nu părăsi țara”.
În acest context mulțumim tuturor pentru implicarea și susținerea masivă în numele șoferului. În continuarea are loc desfășurarea urmăririi penale și stabilirea tuturor circumstanțelor pentru aflarea adevărului”, a declarat Andrei Domenco.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Amintim că o femeie de 63 de ani a murit pe loc, sâmbătă, 31 mai, după ce a fost lovită de un troleibuz în timp ce traversa strada neregulamentar. Potrivit Poliției, la volanul unității de transport se afla un tânăr de 23 de ani, care la scurt timp a fost reținut pentru 72 de ore.
Primarul Capitalei, Ion Ceban, a declarat astăzi ca tânărul șofer să fie ajutat cu avocat și cu toate cele necesare.
Accident fatal în Chișinău. O femeie a murit pe loc, după ce a fost lovită de un troleibuz

