Curs valutar
  • EUR
    20.1209
    0.3484%
  • USD
    17.2482
    0.6633%
  • RUB
    0.2071
    0.2414%
  • RON
    3.8323
    0.488%
  • UAH
    0.3856
    0.5446%

Toate știrile

25 august 2026

Igor Grosu, discuție cu președintele Bundestagului german: Berlinul rămâne un partener valoros și de încredere

06 Iun. 2025, 21:24
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Ana Panaguța
06 Iun. 2025, 21:24 // Actualitate //  Ana Panaguța

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a avut o întrevedere cu Președinta Bundestagului german, Julia Klockner. Discuțiile s-au axat pe progresele înregistrate de Republica Moldova în procesul de integrare europeană, situația de securitate din regiune și combaterea amenințărilor hibride.

Totodată, oficialii au vorbit și despre cooperarea puternică moldo-germană prin care sunt construite, de-a lungul anilor, instituții puternice, sunt modernizate grădinițe, școli, spitale și se depun eforturi pentru independența energetică a țării noastre.

„M-a asigurat că Berlinul rămâne un partener valoros și de încredere al Republicii Moldova și ne va fi alături, oferindu-ne sprijinul necesar în drumul nostru spre integrare europeană. Obiectivul nostru este foarte clar: deschiderea tuturor capitolelor de negociere până la sfârșitul anului, iar Germania este alături de noi pe acest drum”, a menționat Igor Grosu.

Șeful legislativului, Igor Grosu, și-a exprimat recunoștința pentru sprijinul pe care Republica Moldova l-a primit în ultimele trei decenii din partea statului german, iar o dovadă este și extinderea conexiunilor aeriene din ultimul an în mai multe orașe germane.

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, se află, în aceste zile, într-o vizită de lucru la Bundestagul Germaniei.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

25 Aug. 2026, 17:45
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
25 Aug. 2026, 17:45 // Slider //  Daniela Baranovschi

Sutele de tancuri trimise de aliați în Ucraina sunt folosite ca tractoare și de operatorii de drone. Altele stau camuflate în pădure și sunt utilizate de ucraineni drept adăpost. Asta deoarece războiul modern a schimbat regulile și tancurile nu sunt eficiente în fața dronelor inamice.

Tancurile occidentale trimise în Ucraina sunt, în mare parte, inactive, potrivit The New York Times. Acestea sunt ascunse prin păduri fiind acoperite cu pânze de camuflaj pentru a nu fi observate de dronele inamice.

Un tanc care costă, în medie, 10 milioane de dolari, s-a dovedit a fi neputincios în fața dronelor ieftine care domină acum câmpul de luptă. Ca urmare, mașinilor scumpe li s-au găsit alte întrebuințări, scrie Mediafax.

Aproximativ jumătate dintr-un batalion de tancuri a fost adaptat pentru a fi utilizat de operatori de drone. Celelalte tancuri occidentale sunt uneori folosite pentru a tracta echipamente avariate, servind, practic, drept tractoare scumpe.

Conform unor informații, dintre cele aproximativ 82 de tancuri Abrams livrate, aproximativ 25 au fost lovite. De asemenea, dintre cele 10 donate de Suedia, a rămas doar un tanc în utilizare.

Estimările făcute de experți arată că până în prezent, Ucraina a primit de la aliații săi occidentali peste 800 de tancuri de luptă. Livrările au inclus atât tancuri din era sovietică recondiționate, cât și modele occidentale moderne.

Tancurile au fost livrate în mai multe valuri începând cu anul 2022.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!