Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

Actorii teatrului din Bălți vor prezenta în aer liber, la Butuceni, spectacolul „Tema pentru acasă”

12 Iun. 2025, 07:52
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
12 Iun. 2025, 07:52 // Societate //  Realitatea.md

Actorii teatrului „Vasile Alecsandri” din Bălți vor prezenta în aer liber, la Butuceni, pe 28 și 29 iunie, spectacolul „Tema pentru acasă”, după romanul scriitorului Nicolae Dabija, transmite IPN.

Spectacolul este lansat în contextul marcării a 85 de ani de la evenimentele istorice din 28 iunie 1940, când Uniunea Sovietică a solicitat, printr-o notă ultimativă, cedarea Basarabiei și a nordului Bucovinei.

Directoarea teatrului din Bălți, Ina Ilașciuc, a declarat că alegerea acestui spectacol și a locului de prezentare în rezervația Orheiul Vechi nu este întâmplătoare și are scopul de a readuce în memorie „ziua neagră” din istoria românilor și conștientizarea suferinței trăite a trei milioane de oameni.

„Spectacolul este un apel la memorie, responsabilitate și reflecție colectivă”, a subliniat conducătoarea teatrului.

„Tema pentru acasă” reflectă drama unor destine frânte de istorie, fiind o creație artistică ce îmbină fapte reale istorice cu emoția literaturii. Prin acest spectacol, organizatorii speră să transforme spațiul scenic într-un loc al memoriei și al conștiinței istorice.

Romanul lui Nicolae Dabija este considerat un simbol al rezistenței prin cultură și al suferinței românilor deportați în Siberia, arestați, împușcați, torturați și supuși foametei.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Evenimentul are menirea de a contribui la educația istorică a cetățenilor și la păstrarea memoriei colective privind crimele comise de regimul sovietic asupra românilor din Basarabia și nordul Bucovinei.

Realitatea Live

05 Nov. 2026, 21:42
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
05 Nov. 2026, 21:42 // Slider //  Ana Panaguța

Prim-ministrul Vasile Tofan spune că înțelege nemulțumirea oamenilor față de majorarea salariilor deputaților, mai ales în contextul în care populației i se cere să facă economii, iar pensiile nu pot fi majorate din lipsă de bani. Totuși, șeful Guvernului consideră că statul trebuie să ofere salarii decente pentru a atrage oameni competenți în Parlament și pentru a reduce riscul de corupție. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Cutia neagră” de la TV8.

Întrebat dacă a susținut personal majorarea, premierul a răspuns că este „un jucător de echipă” și că înțelege argumentul potrivit căruia salariile mici pot favoriza corupția.

Tofan a explicat că unii oameni renunță la locuri de muncă mai bine plătite în sectorul privat pentru a activa în instituțiile statului, însă veniturile din sectorul public nu le permit întotdeauna să-și întrețină familiile.

În același timp, premierul a criticat situațiile în care persoane care au lucrat toată viața în sectorul public, cu salarii oficiale mici, dețin case și mașini, își trimit copiii la școli străine și merg în vacanțe. Acesta s-a întrebat din ce surse provin banii pentru un asemenea stil de viață, dacă nu din salarii.

„Dacă vrem să vină oameni capabili, oameni care pot contribui, trebuie să-i plătim cu salarii cât de cât decente. Până la urmă, sunt oameni care iau decizii care ne pot costa miliarde de lei și vreau să ia decizii bune și să vină oameni capabili în Parlament”, a afirmat premierul.

Totodată, premierul a declarat că nu consideră normal ca salariul președintei țării să fie de două ori mai mic decât cel al unui sudor.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!