Curs valutar
  • EUR
    19.9863
    0%
  • USD
    17.0881
    0%
  • RUB
    0.2050
    0%
  • RON
    3.8050
    0%
  • UAH
    0.3831
    0%

Toate știrile

22 august 2026

Căpitanul avionului Air India, considerat erou după ce a deviat în ultima clipă zborul. „Ar fi existat alte victime”

16 Iun. 2025, 22:58
 // Categoria: În Lume // Autor:  Ana Panaguța
16 Iun. 2025, 22:58 // În Lume //  Ana Panaguța

Căpitanul Sumeet Sabharwal, unul dintre piloții avionului Air India 171, a fost considerat „erou” de către localnici, după ce a deviat în ultima clipă zborul pentru a evita un bloc de locuințe, transmite adevărul.ro.

Aeronava Boeing 787-8 Dreamliner, cu 242 de persoane la bord și cu destinația Aeroportul Gatwick din sudul Londrei, a decolat joi deasupra unei zone rezidențiale și apoi a dispărut din câmpul vizual. Doar un singur pasager a supraviețuit după ce avionul s-a prăbușit peste o clădire, în India, provocând și victime la sol.

Nu mai puțin de 270 de cadavre au fost recuperate de la locul prăbușirii avionului din orașul indian Ahmedabad, dar numărul morților ar fi putut fi mult mai mare, relatează Metro.

Toate cele 18 familii care locuiau într-o clădire cu trei etaje aflată pe traiectoria avionului Boeing 787 Dreamliner, care a pierdut puterea motoarelor la scurt timp după decolare, ar fi putut muri. Cu doar câțiva metri până la impact, căpitanul Sabharwal a reușit să redirecționeze aeronava spre o zonă de teren viran.

„Clădirea se cutremura. Ne-a fost foarte frică. Era haos pe stradă, foc și fum peste tot. Dacă era mai aproape, am fi murit. Pilotul ne-a salvat. Ne-am temut mereu că se va întâmpla asta, pentru că avioanele zboară atât de jos”, a declarat Geeta Patni, 48 de ani, una dintre cele mai apropiate locatare de locul prăbușirii.

O altă locatară a subliniat că doar datorită eforturilor „eroice” ale căpitanului, în ultimele clipe ale vieții sale, locuitorii sunt acum în viață.

„Datorită pilotului Sabharwal, am supraviețuit. Este un erou. Suntem în viață pentru că el a ales spațiul verde de lângă noi și acolo s-a dus”.

Altă persoană, mamă a doi copii, susține că „dacă avionul s-ar fi prăbușit în această zonă rezidențială, ar fi existat alte sute de victime”.

Apelul disperat al căpitanului

Căpitanul Sabharwal își sunase familia din aeroport, asigurându-i că îi va contacta din nou după aterizare. Acel apel nu a mai venit.

Ultima sa transmisiune a fost către controlul de trafic aerian, cu doar câteva momente înainte ca avionul să se prăbușească și să fie cuprins de o cupolă de foc din cauza celor 90 de tone de combustibil aflate în rezervoare.

Căpitanul zborului Air India 171 a transmis un apel de urgență cu mai puțin de un minut înainte ca avionul să se prăbușească, conform informațiilor oferite de autoritățile indiene. Controlul traficului aerian a răspuns apelului de urgență, însă, nu a mai primit niciun răspuns de la pilot, iar avionul s-a prăbușit în câteva secunde.

Ministerul Aviației din India a precizat că avionul Boeing 787-8 Dreamliner a atins o înălțime maximă de 650 de picioare după decolare, însă apoi a început să coboare rapid, lovind solul la aproximativ doi kilometri distanță de aeroportul Ahmedabad.

Conform autorității indiene de aviație civilă DGCA, pilotul acumulase peste 8.200 de ore de zbor. Colegii l-au omagiat, descriindu-l drept „un om bun, tăcut”.

Vecinii își amintesc că fusese pilot din 1994 și că plănuia să se retragă în curând pentru a avea grijă de tatăl său bolnav, potrivit presei indiene.

Căpitanul Sumeet Sabharwal a murit în accident alături de copilotul Clive Kunder.

Realitatea Live

22 Aug. 2026, 17:41
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
22 Aug. 2026, 17:41 // Societate //  Realitatea.md

Tendința de scădere a aportului ape în lacul de acumulare de la Novodnistrovsk continuă să se agraveze, afirmă ministrul Mediului, Gheorghe Hajder. Potrivit oficialului, în ultimele 5 zile, media zilnică a debitului de intrare a scăzut la doar 19 m³/s (față de media de 38 m³/s înregistrată la începutul lunii).

Luni indicatorul era 15 m³/s, marți – 29 m³/s, miercuri – 19 m³/s, joi – 18 m³/s, iar vineri a înregistrat un nou record negativ istoric de 14 m³/s.

„Această tendință negativă începe să afecteze direct debitele din aval. Dacă până la data de 20 august deversările din lacul de acumulare Dubăsari au fost menținute la un nivel de 77–78 m³/s, ieri debitul a fost redus la 72 m³/s, iar pentru astăzi este preconizată o scădere suplimentară până la 65 m³/s. Situația devine din ce în ce mai tensionată pentru întregul ecosistem al fluviului, pentru aprovizionarea și gestionarea resurselor de apă”, informează ministrul.

Funcționarul a mai notat pe rețelele de socializare că Ministerul Mediului se află în contact permanent cu toate instituțiile de resort, inclusiv cu autoritățile din Ucraina, iar la finalul acestei luni va avea loc o nouă ședință extraordinară cu responsabilii din țara vecină.

În context, consumatorii, agenții economici și autoritățile locale sunt rugate să monitorizeze stațiile de captare, să utilizeze responsabil apa, să reducă pierderile din rețea și să stopeze consumul nejustificat.

Și primarul Capitalei, Ion Ceban, a comunicat despre scăderea debitului în lacul de la Dubăsari. Edilul a punctat că autoritățile municipale sunt pregătite să pornească toate pompele instalate în ultima perioada la stația de captare, iar locuitorii nu vor rămâne fără apă.

„Suntem gata ca la Stația de Captare să pornim toate pompele pe care le-am instalat în ultima perioadă pentru a capta apa și a o aduce în stație, pentru ca aceasta să nu se oprească și să continuăm aprovizionarea locuitorilor. Barajul construit, la fel, ne ajută să menținem apa în zona Stației de Captare. În acest sens, avem o comunicare permanentă și un schimb de date cu prim-ministrul. Primăria Chișinău a întreprins toate măsurile posibile și necesare în situații negative, în cazul în care apa va fi diminuată pe râul Nistru”, a transmis Ion Ceban.